Cum poţi întineri 10 ani într-o oră!

Cu paşi mărunţi, dar siguri, româncele încep să se alinieze trendului internaţional de estetică, acolo unde liftingurile faciale şi procedurile de întinerire chirurgicale scad cu peste 30%.
  • Publicat:
Cum poţi întineri 10 ani într-o oră!

Cu paşi mărunţi, dar siguri, româncele încep să se alinieze trendului internaţional de estetică, acolo unde liftingurile faciale şi procedurile de întinerire chirurgicale scad cu peste 30%.

Medicii de top din America şi Anglia, acolo unde se realizează cele mai multe proceduri estetice insistă asupra esteticii dinamice şi naturaleţii fetei, cu mobilitate ridicată.

Dacă în America în anul 2014, conform Asociaţiei Americane a Chirurgilor Esteticieni, procedurile cosmetice noninvazive au avut cea mai mare creştere de până la 4%, pe primul loc calificându-se injectările cu Botox (6.7 milioane proceduri) şi acid hialuronic (2.3 milioane proceduri), în România la mare căutare este liftingul facial noninvaziv cu acid hialuronic, o modalitate mult mai sănătoasă şi mai sigură, precum şi o metodă de prevenţie a îmbătrânirii premature.

”Cu timpul, structura facială se modifica datorită atrofierii pielii, ţesutului adipos şi resorptiei osoase, la acestea adagandu-se şi acţiunea nocivă a soarelui în exces, anumite vicii cum este fumatul sau chiar afecţiunile dermatologice. Efectul îl cunostem cu toţii, fie că e vorba de obraji fără fermitate, sprâncene care coboară peste ochi, cearcăne proeminente, aspectul îmbătrânit al maxilarului, pliurile de la nivelul gâtului. Liftingul facial noninvaziv cu acid hialuronic este potrivit persoanelor între 40-55 de ani. Practic se injectează acid hialuronic cu rol volumizator şi se refac astfel conturul pomeţilor, mandibulei, bărbiei, se şterg ridurile adânci, rezultatele fiind instantanee”, explica dr. Daniela Taher, medic specialist dermatologie estetică şi director medical al clinicii Skin Clinic.

Intervenţia nechirurgicala cu timp de recuperare minim

Soluţia cea mai uşoară pentru a obţine un chip cu zece ani mai tânăr este liftingul facial nechirurgical, care spre deosebire de cel clasic este lipsit de riscuri precum afectarea nervilor, cicatricile vizibile, tumefierea şi învineţirea zonei, durerea resimţită post intervenţie. Această soluţie este ideală pentru persoanele care doresc să obţină un aspect mai tânăr al chipului, fără să se supună chinurilor intervenţiei chirurgicale.

Pentru liftingul facial nechirurgical se folosesc 2-10 ml de acid hialuronic, în funcţie de vârsta pacienţilor, de elasticitatea, fineţea pielii, osatura fetei. Acestea se pot injecta într-o singură şedinţă sau la câteva luni interval, iar procedura durează maxim o oră. Gamele de produse folosite sunt cele cu care majoritatea dermatologilor esteticieni au experienţa şi care dovedit în timp că sunt produse sigure, cu reacţii adverse minime şi trecătoare şi cu rezultate reproductibile.

Pentru că injecţiile sunt profunde, aproape de ţesutul osos, rezultatul poate dura 2-4 ani. Persistenta rezultatelor liftingului facial depinde de metabolismul şi starea de sănătatea a pacientului. Persoanele nefumătoare cu un nivel scăzut de stres, cu o igienă de viaţă corectă au beneficii pe timp îndelungat. Uneori se recomandă retuşuri periodice la 6-8 luni, în cazul fumătorilor sau persoanelor sportive. Întotdeauna se asociază un tratament local cu creme medicale (cosmeceutice) care asociază acid hialuronic, vitamine, acizi de fructe, pentru menţinerea rezultatelor. De asemenea după un lifting facial se recomandă evitarea expunerii la soare şi un regim de viaţă echilibrat.

”Liftingul obţinut este foarte natural, rareori se formează echimoze. Edemul este minim şi în general, atât pacienţii cât şi doctorul care execută această procedură sunt satisfăcuţi în proporţie de 90%. O persoană în vârstă de 45 de ani poate să apară la sfârşitul procedurii de 30 de ani. Pentru obţinerea unor rezultate sofisticate şi care se menţin pe o perioadă lungă de timp, liftingul se poate asocia cu tratamente cu laser fraxel şi radiofrecvenţa. Sunt convinsă că peste câţiva ani (maximum 10) se va renunţa la liftingul chirurgical. Tehnologia din ce în ce mai avansată, interesul din ce în ce mai mare pentru medicina anti-aging, rafinarea tehnicilor de execuţie, cercetarea în biotehnologie vor permite în primul rând o prevenţie foarte eficientă a îmbătrânirii cutanate, proceduri cu un grad minim de risc, şi cu eficienţa sporită care vor înlocui liftingul clasic chirurgical”, a adăugat dr. Daniela Taher.

Neferititi Lift

Unul din cele mai solicitate tipuri de lifting este cel recunoscut în domeniul medical sub numele de Nefertiti Lift. Este vorba de un lifting facial al părţii inferioare a feţei, mai precis al conturului mandibular. Se injectează superficial câteva unităţi de botox de-a lungul ramului mandibular.

La unele persoane nu are efect, de aceea se recomandă o selecţie riguroasă înainte de tratament, care este dată de experienţă medicului. Este o procedură simplă, fără efecte secundare. Unii o recomanda ca PREVENŢIE de la vârsta de 30 de ani. Injectări efectuate o dată pe an vor permite menţinerea unui contur ferm şi bine desenat şi înlătura perspectiva unui eventual lifting chirurgical mai târziu.

Liftingul sprâncenelor

Cu vârsta, forma sprâncenelor se poate modifica, colţul extern devine căzut şi odată cu el şi pleoapa superioară. Astfel ochii par obosiţi şi lipsiţi de strălucire. Cu ajutorul injecţiilor cu botox se poate produce un lifting de aprox 3mm, o modificarea ce apare la 3-5 zile şi maxim la 2 săptămâni după injectare. Această variantă durează 4, maxim 8 luni.

O altă variantă care face efectul de lifting mai persistent este injectarea cu substanţe de umplere de tip acid hialuronic, care se injectează în corpul sprâncenei, obţinându-se astfel o remodelare volumetrică.

Tipul de procedura indicat este personalizat pentru fiecare pacient în parte, medicul specialist fiind singurul în măsură să recomande tratamentul cel mai potrivit pentru că rezultatele să fie de cât mai lungă durată.

Costul intervenţiei începe de la 400 euo şi variază în funcţie de zonele injectate şi/sau procedurile asociate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”