Masajul scalpului te ajută să ai păr sănătos prin activarea microcirculaţiei sanguine

Masajul scalpului este o tehnică care poate aduce numeroase beneficii, ea ajută muşchii capilari să se relaxeze, iar circulaţia sângelui la nivelul zonei scalpului se menţine activă şi eficientă.
  • Publicat:
Masajul scalpului te ajută să ai păr sănătos prin activarea microcirculaţiei sanguine

Frumuseţea părului începe de la rădăcină şi continuă pe toată lungimea firului de păr.

„Masajul scalpului este o tehnică care poate aduce numeroase beneficii, ea ajută muşchii capilari să se relaxeze, iar circulaţia sângelui la nivelul zonei scalpului se menţine activă şi eficientă. Un lucru extrem de important mai ales în zona tâmplelor şi a coroanei capului. Masajul capilar stimulează creşterea părului, îl face mai puternic şi sănătos. Unde mai pui că este şi foarte relaxant!”, ne spune Edy Virag, specialist Nioxin.

5 minute de masaj pe zi (de exemplu, înainte de şamponare)  îţi permite să păstrezi pielea elastică şi să împiedici ca scalpul să devină „dur”.

Beneficiile masajului scalpului:

  • Unele studii confirmă faptul că masajul propriu-zis, cu sau fără o loţiune specială, efectuat timp de câteva săptămâni, măreşte faza de creştere a părului. Prin urmare, poate avea ca rezultat, un păr mai puternic, cu un fir mai gros;
  • Masajul scalpului relaxează mintea şi ajută la înlăturarea stresului;
  • Poate fi un ajutor pentru a preveni alopecia (chelia);
  • Folosind soluţii speciale pentru masaj, stimulezi circulaţia sanguină a pielii epicraniene, mărind cantitatea de oxigen şi nutrienţii necesari rădăcinii firului de păr;
  • Masajul scalpului poate favoriza şi îmbunătăţi penetrarea substanţelor active aplicate înainte şi/sau după masajul propriu-zis;
  • Îmbunătăţeşte şi reactivează microcirculaţia la nivelul scalpului;
  • Poate contracara uscarea scalpului, deoarece stimulează producţia de sebum (un element care, în condiţii normale, acţionează protectiv asupra scalpului în sine).

Cum şi când să faci masaj?

„Masajul scalpului trebuie efectuat de cel puţin 3-4 ori pe săptămână. Mişcările de masaj trebuie să fie blânde: degetele sunt glisate prin păr cu o presiune fermă. Este bine ca întotdeauna să începi uşor, fără mişcări energice şi puternice, care nu ar face altceva decât să atace pielea. Ca timp, pentru a te orienta, numără până la 20 pentru fiecare presiune efectuată.”, adaugă specialistul Nioxin.

Cât timp să acorzi masajului scalpului?

Un timp scurt: de la 3 la 5 minute /sesiune. Vei fi surprinsă să constaţi că doar cu 5 minute de masaj pe zi, poţi păstra sănătatea părului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Piele îngrijită: 6 reguli importante
Piele îngrijită: 6 reguli importante
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân