Slăbire localizată? Criolipoliza te ajută să slăbeşti doar unde ai nevoie!

Una dintre cele mai revoluţionare progrese ale medicinii estetice este remodelarea corporală şi slăbirea localizată. Operaţia de liposucţie a fost mult timp soluţia ideală pentru a sculpta de pe trup surplusul de grăsime depus pe coapse, genunchi sau abdomen.

Deşi a rămas una din cele mai solicitate proceduri de remodelare corporală, iată că noile tehnici cu eficienţă demonstrată câştigă tot mai mult teren fiind extrem de solicitate în saloanele de estetică.

Dr. Gabriela Constantinica, medic specialist chirurgie plastică şi reparatorie la Clinica Yiara, ne spune cum acţionează criolipoliza, de câtă grăsime putem scăpa în zona-problemă şi care sunt candidaţii ideali pentru această procedură.

Criolipoliza, cea mai căutată tehnică de slăbire localizată din Europa 

Criolipoliza se bucură de un mare succes, deopotrivă în rândul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor. Este o tehnologie nouă, apărută în 2010 în Statele Unite, cu ajutorul căreia se poate reduce ţesutul adipos subcutanat prin folosirea unei temperaturi scăzute (-5 grade) în mod controlat.

Oamenii de ştiinţă au realizat faptul că temperaturile scăzute induc distrucţia selectivă a adipocitelor. Aşadar, ţesutul adipos inestetic de pe abdomen, coapse, braţe sau şolduri poate fi îngheţat şi apoi eliminat natural din organism.

Cum acţionează criolipoliza

1. Aparatul CoolTech răceşte în mod gradual temperatura la nivelul cubcutanat al grăsimii cu ajutorul a două aplicatoare ce generează un efect de vacuum asupra ţesutului adipos. Acesta rămâne fixat şi izolat, protejând restul ţesuturilor şi colagenul.

2. Temperatura scăzută distruge celulele adipoase fără să afecteze pielea sau muşchii. Efectul de vacuum scade circulaţia sangvină din zona vizată, ceea ce asigură o răcire mai precisă şi mai controlată.

3. Procedura de îngheţare a ţesutului gras nu necesită anestezie sau incizii. În timpul şedinţei poţi să citeşti sau să asculţi muzică.

4. Pentru ca tratamentul să fie eficient, se recomandă ca o şedinţă să dureze 70 de minute. Rezultatele sunt vizibile începând cu primele 15 zile şi până la a treia lună după tratament. Sunt necesare între 1 şi 3 şedinţe, în funcţie de pacient, respectând intervalele de 6-8 săptămâni pentru o zonă.

Candidatii ideali pentru aceasta procedură sunt pacienţii normoponderali sau cei cu grăsime localizată în anumite zone dificile. Studiile clinice realizate pentru această procedură şi publicate în revista medicala Elsevier atestă o scădere medie de 22% a ţesutului adipos subcutanat în zona în care este pus aplicatorul.

Citește și:
Punctele de grăsime: cum apar şi cum pot fi tratate
Scapă de excesul de piele şi grăsime în zona abdominală!
Abdomen de invidiat şi zero grăsime – află care sunt superalimentele care te scapă de burtică!
Exclusiv Online - 08.06.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.