Otodinia

Otodinia

Otodinia: descriere generala

Otodinia este acea durere intraauriculara care insosteste leziuni ale urechii externe sau medii. Otalgia este acea durere intraauriculara  la care examenul obiectiv nu descopera leziuni ale urechii externe sau medii; se clasifica in secundara (cauzata de leziuni de vecinatate) si primitiva sau esentiala (apare ca urmare a unor nevralgii).

Otodinia si otalgia pot fi: intraauriculara, periauriculara, difuza, temporomandibulara

Factori de risc:

– afectiuni dureroase ale urechii externe: leziune traumatica sau othematom la nivelul pavilionului sau conductului auditiv extern; infectia acuta a pavilionului (pericondrita) sau a conductului auditiv extern (otita externa bacteriana sau fungica), furuncul de conduct, afectiuni dermatologice la nivelul pavilionului si a conductului, dintre care amintim Zona Zooster

– afectiuni ale urechii medii: infectie (Ex:otita medie supurata), inflamatia timpanului (Ex: miringita buloasa), tumorale ( Ex:cancerul urechii medii)
– otalgia secundara: apare din cauza unor leziuni la nivelul orofaringelui (infectii, tumori, carii dentare, leziuni aftoase); rinofaringe (tumori de cavum, in special cele peritubare), hipofaringe ( tumori)
– otalgia primitiva: nevralgii in teritoriul nervului glosofaringian ( IX),  trigemenului ( V) sau a filetelor simpatice, apofiza stiloida lunga (stilalgia)

Cea mai frecventa cauza de otodinie este infectia conductului auditiv extern=otita externa; drept urmare factorii de risc in aparitia acesteia ar fi traumatismele locale cu suprainfectarea lor.
Vorbim de cale de transmisie in cadrul infectiilor conductului auditiv extern si a urechii medii aceasta fiind calea cutanata.

Otodinia: simptome

– Otodinia din infectiile conductului auditiv extern este de intensitate mare, este exagerata la presiunea pe tragus si la tractiunea pavilionului, uneori pulsatila, conductul auditiv este inflamat, acoperit de secretii purulente, uneori cu striuri sanghinolente;
– Zona zooster provoaca dureri vii si este precedata de semne mici infectioase (eruptie veziculara) +/- paralizie faciala de tip periferic;
-Tumorile produc durere in stadiile avansate, prin invazia in vecinatate;
– Durerea din otitele medii supurate este insotita de otoree( secretie purulenta) care se scurge din urechea medie in urechea externa printr-o perforatie a timpanului; durerea poate iradia in timpla, mastoida, orbita, maxilarul superior;
– Otalgia iradiata din patologiile orofaringelui se insoteste de disfagie ( durere la inghitit) si eritem+ puroi la nivelul faringelui.

Otodinia: investigatii radioimagistice si de laborator

– otoscopie si examen endoscopic al urechii
– radiografie a cavitatii timpanale si a osului mastoidian care ar releva o eventuala patologie la nivelul urechii medii si a mastoidei
– computer tomograf a cavitatii timpanale si a osului mastoidian
– radiografie dentara pentru a descoperi eventuale carii dentare
– analize de la laborator: HLG, CRP, FIBRINOGEN, ASLO

Diagnostic

la examen clinic ORL:
– inspectie, palparea zonei auriculare: se pot vedea eventuale modificari la nivelul tegumentului pavilionului si a conductului auditiv extern ( Ex: eruptie veziculara in cazul unei Zone Zooster);
– examenul cavitatii orofaringiene prin bucofaringoscopie care ar arata o eventuala patologie amigdaliana sau tumora faringiana;

– examenul foselor nazale prin rinoscopie anterioara si posterioara;
– examen otoscopic: in cazul unei otite externe, conductul auditiv extern este inflamat si acoperit de secretii purulente; in cazul unei patologii a urechii medii conductul auditiv extern este in limite normale
– secretii mucopurulente care se scurg printr-o perforatie timpanala, timpanul este modificat ( congestionat, lipseste triunghiul luminos, nu se mai vad prin transparenta lui reperele urechii medii)

Examenul  endoscopic al conductului auditiv extern: cu vizualizarea mai buna a timpanului si a reperelor din urechea medie: se poate evalua cu mai multa acuratete diferitele patologii ale urechii medii (otita acuta congestiva, otita seroasa, otita supurata acuta/ cronica, miringita buloasa)

Examenul imagistic si radiologic:
– radiografia cavitatii timpanale si a osului mastoidian  ar releva o eventuala patologie la nivelul urechii medii si a mastoidei (Rgf Schuller cea mai frecvent utilizata)
– computer tomograf a cavitatii timpanale si a osului mastoidian ar pune clar diagnosticul de otomastoidita acuta/cronica

Analizele de laborator: HLG, VSH, CRP, FIBRINOGEN ar evidentia o eventuala infectie.

Conduita terapeutica

-in cazul unei otite externe: aspirarea secretiilor din conduct, dezinfectia conductului cu aplicarea unei mese imbibata in solutie dezinfectatnta pentru citeva ore; aplicarea unor picaturi antibacterine sau antimicotice ( depinde de caz) in ureche citeva zile, tratament per os: antiinflamator +/- antibiotic timp de 7 zile
– in cazul unei patologii a urechii medii: tratament per os (antibiotic, antiinflamator, secretolotic, antihistaminic, antialgic),  dezobstructia foselor nazale prin sprayuri vasoconstrictoare sau metode chirurgicale de dezobstructie a foselor nazale ( rezectie si repozitie sept nazal, reductie volumetrica a cornetelor nazale inferioare)
– in cazul unei otalgii esentiale avem tratament per os cu antialgice, antispastice, blocanti ai canalului de Ca
– in cazul unei otalgii secundare: se descopera cauza si se trateaza.

Evolutie, Complicatii

Otodinia din patologia urechii externe si medii poate evolua de la o durere de intensitate mica la o intensitate mare, care poate sa ajunga sa nu mai fie ameliorata de tratamentul antialgic si poate fi insotita de secretii purulente abundente si de scaderea auzului.

Otodinia si otalgia pot ajunge sa „streseze” bolnavul asa de mult astfel incit ii poate fragmenta somnul si odihna.

Recomandari Medicale

ORL, neurolog, BMF-ist si unui radiolog

uzuale in acest caz ar fi antialgicele

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Dr. Apostol Ana Maria
Medic Primar ORL, specialitate ORL si ORL pediatrie Competente si specializari: chirurgie endoscopica, audiologie, chirurgie orl pediatrica Experienta profesionala Hyperclinica Medlife Grivita, 2012- prezent consultatii ambulator: diagnostic si tratament medical pentru patologii ORL diferite rezolvarea ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?