5 factori de risc pentru o a doua formă de cancer

Dacă ai avut cancer şi ai reuşit să îl învingi, ştii exact ce presupune o astfel de luptă. Dar, din păcate, după o astfel de exeprienţă riscul de a dezvolta o nouă formă de cancer este mai mare. Sunt câţiva factori care te fac un candidat mai probabil. Unii se pot ţine sun control. Alţii, nu. Ce poţi face este să discuţi cu medicul pentru a vedea ce poţi face ca aceste şanse să scadă. La fel de important este să întrebi şi despre frecvenţa controalelor specifice, pentru a identifica din  timp o eventuală problemă. Până atunci, iată care sunt factorii de risc şi ce poţi face în privinţa lor:

Cancer în copilărie

Dacă ai avut o formă de cancer înainte de a împlini 15 ani, riscul de a face o altă formă ca adult este unul destul de mare. Unele tumori din copilărie sunt rezultatul unor probleme de sănătate moştenite, care pe termen lung cresc riscul de cancer. Spre exemplu, dacă în copilărie ai fost diagnosticat cu sindromul Li-Fraumeni, ca adult poţi face leucemie, cancer cerebral sau cancer de sân. Mai mult decât atât, tratamentele pe care le-ai primit în copilărie pentru a combate cancerul te-au făcut mult mai vulnerabil şi mai predispus la forme mai grave de boală ca adult. Din fericire, sindromul Li-Fraumeni este extrem de rar şi celelalte forme de cancer nu au un risc chiar atât de mare de recidivă. 

Istoricul familiei

Dacă mai multe rude, în special de gradul 1 şi 2 ajung să sufere de diferite forme de cancer, este clar că familia ta este purtătoare de gene care prin mutaţii ajung să provoace o serie de boli din cele mai grave. Chiar dacă nu ai cum să îţi schimbi moştenirea genetică, te poţi testa pentru o serie de modificări genetice care cresc riscul de cancer, dar şi pentru câteva tipuri specifice de cancer. Dacă rezultatele sunt pozitive, discută cu medicul ce se poate face: intervenţie chirurgicală (precum în cazul BRCA1/2) sau screening periodic, pentru a reuşi să surprinzi boala în stadiu incipient şi a-ţi creşte şansele de vindecare.

Tratament pentru cancer

Radioterapia, chimioterapia şi alte tipuri de terapii pentru cancer, pe lângă faptul că te-au ajutat să învingi boala au fost vinovate şi pentru schimbări la nivel celular care te fac vulnerabil la un al doilea tip de cancer. Dacă ai cancer, medicul va încerca să dozeze medicamentele în aşa fel încât să nu devii extrem de vulnerabil în faţa unor noi forme ale aceste afecţiuni.

Vârsta

Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât creşte riscul de a face cancer, indiferent dacă ai mai avut sau nu şi cu atât mai mult dacă ai suferit deja de o formă a bolii. Cu fiecare an care trece eşti tot mai predispus la boli cronice, la factorii de mediu nocivi care îţi cresc nivelul de risc, în timp ce abilitatea celulelor tale de a repara pagubele produse de toate acestea scad simţitor.

Stilul de viaţă

Stilul de viaţă este singurul factor de risc pentru cancer pe care îl poţi controla. Multe dintre deciziile pe care le iei zi de zi influenţează în mod semnifictiv nivelul de risc de a face cancer. Există totuşi câteva lucruri pe care le poţi face pentru a reduce acest risc:

  • Ai grijă la dietă. Nu face excese şi încearcă să consumi alimente care sunt cunoscute pentru calităţile lor anticancer: broccoli şi alte crucifere, legume cu frunze verzi, fructe de pădure, roşii, nuci etc.
  • Încearcă să faci 30 de minute de mişcare, zilnic
  • Ai grijă să îţi menţii indicele de masă corporală în limite sănătoase
  • lasă-te de fumat şi evită fumatul pasiv
  • Limitează cantitatea de alcool cosumată la un pahar de vin, ocazional
  • Foloseşte creme de protecţie solară de fiecare dată când ieşi din casă, nu doar vara

Sursa: health.harvard.edu

Foto: 123rf.com

 

Citește și:
Biopsia lichidă, testul care ne poate ajuta în viitor să vedem dacă putem dezvolta cancer
Unul dintre prietenii tăi buni are cancer? Iată ce îţi recomandă psihologul să faci!
Legătura dintre sfecla roşie şi cancer. Ce beneficii are această legumă pentru organism
Ai aflat că ai cancer? Iată ce recomandă psihologul pentru a-ţi ridica moralul
Cum se transmite Helicobacter Pylori, bacteria care creşte riscul de cancer
Cele mai cunoscute tipuri de cancer
Terapia adjuvantă în cancer
Obiceiul întâlnit la femei care poate anunţa un cancer ovarian
Exclusiv Online - 22.01.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.