80% dintre femei nu au făcut niciodată un control la sân

În România rurală a anului 2017, o femeie din 7 are o problemă la sâni, dar nu se duce la medic de frică sau ruşine. Numărul femeilor depistate cu probleme la sâni este, de la an la an, în continuă creştere. Examinările gratuite făcute de medicii rezidenţi şi studenţii medicinişti din Iaşi au scos la iveală faptul că peste 15% dintre femeile testate prezentau anomalii la sâni şi aveau nevoie de un control de specialitate. Mai grav, aproape 50% dintre acestea aveau formaţiuni de natură canceroasă.

Este primul an în care femeile descoperite cu noduli sau alte afecţiuni la sân au putut beneficia pe loc de o ecografie mamară. Din totalul femeilor examinate în ediţia din acest an, 80% nu au făcut niciodată un control la sâni (o medie care se păstrează de-a lungul anilor), iar 5% au un istoric de cancer de sân în familie. Mai mult decât atât, dintre femeile depistate cu probleme, aproape jumătate prezentau suspiciuni de cancer de sân, motiv pentru care au fost îndrumate către un medic specialist pentru investigaţii suplimentare.

Mai mult decât în anii trecuţi, voluntarii au întâlnit la această ediţie foarte multe femei reticente, care au refuzat pur şi simplu să vină să facă o examinare gratuită. Multe dintre ele cred că sunt deja bătrâne, iar un control la o vârstă mai înaintată nu-şi mai are rostul.

”Eu sunt bătrână, mama, de ce să mai vin la control” sau ”Vai, dar cum să mă dezbrac eu aşa, în faţa oamenilor”, sunt doar două dintre replicile pe care le-au auzit voluntarii de la femeile din zona Moldovei. Totodată, foarte multe dintre femeile din zonele rurale spun că se tem să meargă la un control de specialitate, iar acest lucru nu face decât să agraveze situaţia. Multora dintre acestea le este frică să afle că suferă de vreo boală gravă, altora le este jenă să se dezbrace în faţa medicului, mai este şi categoria femeilor care nu au bani şi nu pot plăti un consult la medicul specialist.

”Ne bucurăm totuşi că am reuşit să le facem pe câteva dintre femeile pe care le-am întâlnit în cadrul acestei campanii să conştientizeze că nu au de ce să se teamă şi, mai mult, că îşi fac un bine dacă apelează la medicul specialist atunci când simt că ceva nu este în regulă”, spune Cezar Irima, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Autorităţile au anunţat că, de la începutul anului  2018, în România, va începe Programul pilot de prevenire, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân, ce ar urma să se desfăşoare pe o perioadă de cinci ani. Acesta ar presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparţinând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic.

”Este un început! Însă ceea ce ne dorim este ca ţara noastră să se poată alinia celorlalte ţări civilizate unde există programe naţionale de screening, aceasta fiind şi recomandarea UE. Este nevoie ca şi în România să se implementeze rapid un program de screening pentru toate femeile cu vârsta de peste 50 de ani, şi chiar mai repede pentru cele din grupele de risc, în concordanţă cu recomandările europene.

Vom urmări îndeaproape dacă fondurile europene destinate acestui program pilot de depistare a cancerului de sân vor fi cheltuite în acest sens. Noi ne-am dori ca de anul viitor, sloganul campaniei noastre ”Nu am făcut destul” să poată fi schimbat în ”Am făcut ceva!”. Însă acest lucru se va întâmpla numai în cazul în care va fi implementat un program naţional de screening”, adaugă Cezar Irimia.

 

Citește și:
10 trucuri anti cancer la sân dezvăluite de medicul Angelinei Jolie
Povestea unei învingătoare, diagnosticată cu cancer de sân la 27 de ani
Peste 10% dintre femeile din mediul rural ar putea avea cancer de sân fără să ştie!
Exclusiv Online - 05.12.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.