7 efecte negative ale consumului excesiv de zahăr

Zahărul este un aliment obţinut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un conţinut mare de zaharoză (un dizaharid solid, alb, cristalin), care îi conferă un gust dulce pronunţat.

Etimologia denumirii provine din limba arabă, sukkar, care înseamnă plăcere. Căutăm cu înfrigurare gustul dulce cu care suntem obişnuiţi încă de mici, de la laptele praf care conţine zahăr.
Creierul se hrăneşte cu glucoză şi din această cauză stresul ne ,,împinge’’ câteodată către dulce, dar asta nu trebuie să reprezinte o scuză în spatele căreia să ne ascundem.

Medicul Florin Ioan Bălănică, specializat în Medicină Personalizată şi Nutriţie, spune pentru CSID de ce putem dezvolta o dependenţă pentru zahăr şi cât rău ne poate face.

Femeile preferă gustul dulce, iar bărbaţii acru şi sărat. Din cauza acestui lucru, femeile sunt cele care cu bună ştiinţă ,,strică’’ structura proteică a colagenului din piele. Astfel, procedurile de înfrumuseţare la care se supun ameliorează numai efectele, în niciun caz cauzele care duc la îmbătrânirea pielii.

,,Zaharul este folosit în alimentaţie pentru a îndulci mâncărurile şi băuturile, dar şi drept conservant. Se digeră repede, constituind o sursă rapidă de glucoză, un monozaharid care este folosit în celule pentru producerea de energie.
Există două tipuri de zahăr: brut, nerafinat, care, pe lângă zaharoză, mai păstrează şi urme din alte substanţe naturale provenite din planta de extracţie, şi zahărul alb, rafinat, care conţine exclusiv zaharoză, toate celelalte substanţe fiind înlăturate prin procedee chimice’’, spune Dr. Bălănică.

Zahărul comercializat sub denumirea de brun poate fi zahăr brut, nerafinat sau zahăr alb, rafinat, care a fost colorat cu melasă sau caramel.  

Zahărul are multiplii înlocuitori din sursa naturală sau artificială. Cei din sursa naturală sunt ştevia, care nu are calorii, sau mierea, iar din sursa artificială zaharina sau aspartamul.

Dependenţa de zahăr poate fi genetică Totodată, nevoia de dulce poate face parte din mâncatul compulsiv, determinat de stres şi de lipsa unui program alimentar adaptat sau din cauze hormonale.

1.  Afectează sistemul cardiovascular

Este demonstrat că zahărul consumat în exces creşte riscul apariţiei bolilor cardiace şi afectează sistemul de pompare al inimii, putând  duce la infarct miocardic. Vinovată  este o moleculă din zahăr care provoacă schimbări în muşchiul inimii.

2.  Determină depunerea grăsimii abdominale

Din ce în ce mai multe persoane de pe glob suferă de obezitate, iar zahărul este unul din principalii vinovaţi. Consumul excesiv favorizează stocarea grasimilor în zona abdomenului.

3. Este mai periculos decât sarea

Este, cu adevărat, un ucigaş tăcut. Un studiu din 2008 a arătat că consumul excesiv de fructoză duce la apariţia unei boli numită rezistenţă la leptină. Leptina este un hormon care îţi  transimte că ai mâncat suficient. Astfel, ajungem să ignorăm ceea ce ne zice creierul şi să mâncăm necontrolat. Aşa că, dacă te îngraşi şi nu înţelegi care este motivul, ar trebui să-ţi controlezi consumul de fructoză. Fructele şi mierea sunt cele care conţin fructoză.

4. Determină câteva tipuri de cancer

Când vine vorba de cancer, zahărul joacă un rol crucial. Numeroase studii au confirmat că o dietă anti-cancer trebuie să elimine complet zaharul, întrucât acesta favorizează creşterea şi dezvoltarea tumorilor. 

6. Zaharul şi alcoolul au acelaşi efect asupra corpului

Fructoza şi glucoza consumate în exces sunt la fel de dăunatoare pentru ficat cum este metabolizarea etanolului. Zahărul şi alcoolul se fac responsabili de: hipertensiune, infarct miocardic, pancreatită, obezitate, malnutriţie, disfuncţie hepatică, dependenţă.

7. Te îmbătrâneşte

Nu este un mit, zahărul chiar accelerează procesul de îmbătrânire. Şi nu doar cel fizic, ci şi cel cognitiv - zaharul îţi afectează memoria şi capacitatea de concentrare.

,,Zaharul se ascunde în majoritatea alimentelor din comerţ. De aceea, le sugerez pacienţilor mei să citească cu atenţie eticheta produselor pe care le cumpără. Chiar dacă vorbim despre cele care nu sunt dulci (sos de roşii, dressing de salată, apă tonică, pâine), acestea conţin zahăr. Din păcate, de-a lungul unei zile ajungem să consumăm cantităţi imense de zahăr, chiar şi fără să ne dăm seama, pentru că nu se numeşte aşa’’, adaugă medicul Florin Ioan Bălănică.

Citește și:
Prea mult zahăr poate duce la apariţia tulburărilor psihice la bărbaţi
Dependenţa de zahăr: cum se manifestă şi cum o putem combate?
5 paşi să poţi renunţa mai uşor la zahăr
Ce se petrece în organismul tău dacă renunţi la zahăr
Dr. Mihaela Bilic: cu ce poţi înlocui sarea şi zahărul în alimentaţie
Cu ce înlocuieşti zahărul atunci când ţii dietă?
Exclusiv Online - 01.09.2017
Taguri: zahar, alimente, dulce, gust

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.