9 moduri prin care poţi scăpa de senzaţia de a mânca tot timpul dulce

Ciocolată, prăjituri, îngheţată, bomboane, de câte ori pe zi nu simţim nevoia să le savurăm. Cum ne găsim refugiul în ceva dulce în momentele când suntem  trişti, veseli, când avem o zi grea la birou sau lenevim în faţa televizorului. 

Alimentele ce conţin multe glucide simple şi foarte puţine proteine şi lipide duc la satisfacerea rapidă a senzaţiei de foame şi ne dau un plus de energie, dar doar pe termen scurt, deoarece senzaţia de foame reapare rapid.

''Dulciurile, prin metabolizare, eliberează glucoza, declanşează reacţii metabolice, eliberează insulină, endorfine, serotonină. Oscilaţia profilului glicemic duce la reapariţia senzaţiei de dulce şi căutarea unei noi surse de zaharuri . Astfel, intrăm într-un cerc vicios din care, de cele mai multe ori, ne este greu să ieşim’’, spune medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică pentru CSID.

Pentru a scapa de pofta de dulce, medicul ne recomandă:

  1. Când aveţi poftă de ceva dulce, consumaţi fructe. De preferat pe cele cu un conţinut glucidic scăzut: mere verzi, ananas, fructe de pădure, kiwi.  În acest mod aducem, împreună cu gustul dulce, un aport de fibre şi alţi nutrienţi.
  2. Recomand consumul a cinci mese pe zi, obligatoriu trei mese principale şi două gustări, la interval de 2-3 ore şi cina pâna în ora 20. Distanţa prea mare dintre mese ne poate determina să alegem alimente dulci sau grase pentru a ne satisface rapid foamea. Un regim echilibrat de mese satisface necesarul energetic al organismului şi scade pofta de dulce.
  3.  Pentru o senzaţie de saţietate, optaţi pentru alimente bogate în proteine şi fibre (cereale integrale, carne, ouă, lapte, peşte, legume).
  4. Nu eliminaţi complet toate sursele de glucide (de exemplu fructele) pentru că acest tip de dietă nu are viabilitate pe termen lung şi creşte totodată riscul de a reveni rapid la vechile obiceiuri.
  5. Scăderea cantităţii de zahăr (sau a altui îndulcitor pe care îl adăugăm în cafea, ceai) poate scădea pofta de dulce, deoarece papilele gustative se vor obişnui cu o concentraţie mai scăzută de zahăr.
  6. Exerciţiile fizice regulate ne dau o stare de bine, pentru că în acele momente eliberăm endorfine. Totodată, ne determină să avem şi un stil alimentar sănătos.
  7. Odihniţi-vă corespunzător. De multe ori, ne simţim obosiţi şi consumăm dulce pentru a ne energiza.
  8.  Hidrataţi-vă. Consumaţi apă suficientă sau ceaiuri, deoarece distensia gastrică cu lichide duce la dispariţia senzaţiei de foame şi implicit a poftei de zahăr.
  9. Nu recomand substituirea zahărului cu îndulcitori artificiali, deoarece nu scad semnificativ pofta de dulce şi sunt nocivi pentru sănătate. 

 Un stil de viaţă echilibrat ne ajută să scăpăm de pofta de dulce şi să ne ţinem greutatea sub control. Menţinerea numărului de mese şi balanţa între nutrienţi este cheia!

Citește și:
Reţete de dulciuri pentru diabetici
Cum a scăpat Adelina Pestriţu de dependenţa de dulciuri
Alimentul care taie pofta de dulciuri
Exclusiv Online - 18.12.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.