Grăsimile bune, prietenele siluetei tale!

Indiferent de ceea ce susţin dietele de slăbire populare, toţi nutriţioniştii sunt de acord că avem nevoie de grăsimi sănătoase în dietă, iar excluderea totală a acestora este o greşeală gravă care afectează echilibrul funcţional.
  • Publicat:
Grăsimile bune, prietenele siluetei tale!

 

Nu întâmplător am organizat o întâlnire cu cititoarele la debutul iernii, unele dintre doamnele şi domnişoarele prezente se gândeau deja să intre la dietă, altele erau deja la regim alimentar, altele voiau să mai pună câteva kilograme, altele ţineau post.

Evident, toate se gândeau şi la ce preparate tradiţionale româneşti vor avea pe mese de Sărbători.

Avem următoarele date ale ecuaţiei: pe de-o parte cele mai multe regimuri de slăbire promovează alimentele light, fără grăsimi – pe de altă parte, în perioada rece a anului suntem tentaţi să mâncăm cât mai multe grăsimi, deoarece organismul are nevoie de ele pentru a menţine constantă temperatura corporală.

Apar şi două variabile.

1. Indiferent de ceea ce susţin dietele de slăbire populare, toţi nutriţioniştii sunt de acord că avem nevoie de grăsimi sănătoase în dietă, iar excluderea totală a acestora este o greşeală gravă care afectează echilibrul funcţional.

2. Iarna avem nevoie de o hrană consistentă, însă trebuie să analizăm cu atenţie momentele în care suntem expuşi cu adevărat la frig. În medie, un locuitor dintr-un oraş nu petrece mai mult de o oră prin frig, iar dacă este sedentar şi are o dietă bogată în grăsimi animale, carne, alimente procesate, dulciuri, sucuri carbogazoase – probleme de greutate şi sănătate riscă să apară.

Aşadar, intervine moderaţia şi adaptabilitatea. Cele mai bune variante de grăsimi rămân uleiurile vegetale.

Andreea Ionescu, brand manager Costa D’Oro, a vorbit invitatelor despre primul ulei de măsline obţinut prin presarea la rece a măslinelor. Il Grezzo este un “nectar” 100% natural, care păstrează intactă aroma, gustul şi proprietăţile fructelor de măslin. Pentru a beneficia de toate avantajele acestui ulei e suficientă o singură linguriţă în fiecare zi. Ulterior, acesta este “strecurat” (se elimină pulpa de maslina) şi se obţine cunoscutul Ulei de măsline extra virgin (filtrat). Costa d’Oro Extra virgin este obţinut fără a se folosi solvenţi şi fără rafinare industrială.

Noutatea a fost Costa d’Oro Omega 3 este un produs inovativ, dezvoltat pentru a oferi consumatorilor toate beneficiile uleiurilor conţinute (floarea-soarelui, sâmburi de struguri, porumb, seminţe de in şi tărâţe de orez). Este o sursă naturală de vitamina E şi acizi graşi omega 3. Produsul este perfect atât pentru asezonat cât şi pentru gătit & prăjit – datorită punctului de ardere mare (224°) şi conţinutului de acid oleic.

Dr. Mihaela Bilic a răspuns tuturor întrebărilor cititoarelor şi le-a sfătuit să folosescă zilnic ulei de măsline, însă să ţină cont că fiecare lingură de ulei măsoară 100 kcal. A salutat ideea sprayurilor cu ulei deoarece nu riscăm să înecăm în grăsimi preparatele. La final, dr. Bilic a spus ca aşa cum din ulei şi oţet se obţine o vinegretă perfectă, tot aşa se întâmplă şi în viaţă, când apare sufletul pereche 🙂

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dieta RAW - sănătoasă sau nu?
Dieta RAW - sănătoasă sau nu?
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân