Cea mai cunoscută reţetă de paste, reinterpretată modern

Ediţia din acest an a Barilla Pasta World Championship, care se va desfăşura în Milano şi Parma, aduce o premieră şi pentru România. Printre cei 20 de Chefi nominalizaţi de pe toate continentele se numără şi un român.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cea mai cunoscută reţetă de paste, reinterpretată modern

Ediţia din acest an a Barilla Pasta World Championship aduce o premieră şi pentru România. Printre cei 20 de Chefi nominalizaţi de pe toate continentele se numără şi un român.

Adrian Şişiu, Chef la un hotel din Cluj-Napoca, va reprezenta pentru prima dată România la Campionatul Mondial de Paste Barilla, una dintre cele mai importante competiţii dedicate pastelor la nivel mondial. Românul se „va bate” cu alţi 19 Chefi din întreaga lume, sub privirile unui juriu ce reuneşte „crema” Chefi-lor cu stele Michelin. 

Pasta World Championship, eveniment cu tradiţie ajuns la a 6-a ediţie, va avea loc între 27 şi 29 septembrie la Milano şi Parma, iar marele câştigător va avea şansa să-şi pună ţara pe harta gastronomiei mondiale.

„Pastele nu sunt doar un icon al gastronomiei italiene, ci şi punctul de întâlnire între dieta mediteraneană şi un aliment sănătos,’’ sunt cuvintele lui Pietro Barilla, care însumează întreaga filozofie din spatele Pasta World Championship, concursul care a ridicat pastele la rang de haute cuisine, transformând Chefi din întreaga lume în ambasadori ai bucătăriei italiene.

Participanţii îşi vor demonstra măiestria în bucătărie în cadrul a două probe neconvenţionale. Acestea constau în dezvoltarea unor reţete de paste ale viitorului (Future of Pasta) şi a unei reţete reinterpretate de Spaghetti al pomodoro, probabil cea mai cunoscută şi simplă reţetă din lume. Toţi concurenţii nominalizaţi au fost „antrenaţi” înainte de Chefi italieni cu stele Michelin.

Adrian Şişiu (29 de ani) s-a stabilit în Italia, în 2003, împreună cu familia. Pasionat de gastronomie şi de gusturile italiene, Adrian a studiat în Italia la IAL Emilia Romagna, o şcoală de bucătari cu o programă de practică intensă, la finalul căruia a profesat, timp de 10 ani, în restaurante prestigioase din Italia – London Hotel, parte a lanţului Batani Select Hotel, şi în restaurantul Tipiko din Pinarella.

În 2014, Adrian Şişiu a decis să se întoarcă în România, devenind ambsador al bucătăriei italiene. În prezent, este Chef la un hotel din Cluj-Napoca, unde coordonează o echipă formată din 15 oameni. „ Reţetele de paste ale viitorului vor fi simple, gustoase, preparate cu atenţie pentru sănătate şi menite să ofere energie oamenilor din ce în ce mai activi.

În viitor, cred că pastele vor ajunge să fie consumate nu doar la prânz şi cină, ci şi în alte ocazii: spre exemplu, înainte sau după activitatea sportivă. Maratoniştilor deja le este cunoscut conceptul de Pasta Party.

Aceasta este şi filozofia din spatele reţetei mele, mai ales că ingredientele folosite fac parte din meniul unui sportiv profesionist, unui campion: antioxidanţi esenţiali, vitamine, fibre, acizi graşi esenţiali, proteine. Îmi doresc ca oamenii să asocieze tot mai mult pastele cu starea de bine şi asta am încercat să insuflu cu reţeta mea”, a declarat Adrian Şişiu, nominalizatul României în cadrul Pasta World Championship.

Cea mai cunoscută reţetă de paste, reinterpretată modern

Sub ochii unui juriu extrem de exigent, cei 20 de nominalizaţi vor avea de înfruntat două probe: „Signature dish. Cum înglobează conceptul The Future of Pasta” (27 septembrie – Milano) şi „Spaghetto al Pomodoro. Cum să reinterpretezi un preparat tradiţional iconic într-un mod inovativ şi modern” (28 septembrie – Milano).

În cadrul primei probe, juriul va nota abilităţile culinare ale Chef-ului, talentul, aspectul estetic al preparatului şi mesajul fiecărei reţete (viziunea personală asupra reţetei de paste a viitorului). La finalul primei probe vor fi desemnaţi 10 semifinalişti care vor merge mai departe în competiţie.

În cadrul celei de-a doua probe, concurenţii vor prepara, timp de 30 minute, o reţetă reinterpretată de „Spaghetti al pomodoro”. Marea finală va avea loc pe 29 septembrie, la Parma, la Academia Barilla, în faţa unui auditoriu format din Chefi cu stele Michelin şi un juriu VIP.

Italienii, cei mai mari consumatori de paste din lume

Italienii sunt, de departe, cei mai mari consumatori de paste din întreaga lume, cu un consum anual de 26 de kg de paste/ locuitor (potrivit IPO Annual Survey on World Pasta Industry, 2012), urmaţi de venezueleni, cu 12,3 kg/ locuitor, tunisieni – 11,9 kg/ locuitor, greci – 10,5 kg/ locuitor şi elveţieni – 9,3 kg/ locuitor. Un român consumă anual în jur de 3 kilograme de paste, iar tendinţa este în creştere.

Cum se pot prepara pastele Bio Spaghetti Champion

Ingrediente

  • 200 gr Spaghetti
  • 90 gr Roşii cherry
  • 20 gr Dovlecei
  • 2 gr Usturoi
  • 10 gr Muguri de pin
  • 25 gr Alune
  • 20 gr Ciuperci sălbatice uscate
  • 5 gr Baby spanac
  • 30 gr Avocado
  • 5 gr Fulgi de migdale
  • 20 ml Ulei de măsline extra-virgin
  • 1 gr Sare
  • 0,5 gr Piper

Timp de preparare : 25 minute | Timp de gătit: 10 minute

Prima dată se toacă usturoiul, apoi uşor se face o incizie a roşiilor cherry. Acestea se opăresc, iar apoi se îndepărtează pieliţa. Roşiile se taie mărunt.

Următoarea operaţiune este călirea usturoiului, amestecarea alunelor şi a mugurilor de pin, ce se vor tăia mărunt.

Apoi, ciupercile uscate sunt pregătite pentru sotare şi adăugate roşiilor. Avocado şi dovlecelul se perpelesc în tigaie, în timp ce se taie şi baby spanacul. Acesta se adaugă spre final, când pastele fierb.

În cele din urmă, punem peste spaghette şi fulgii de migdale.

Beneficiile ingredientelor

Roşiile cherry sunt o sursă naturală de potasiu, bogate în vitamina C, fibre, minerale şi alte vitamine esenţiale, usturoiul are un puternic beneficiu antiinflamator şi ajută la eliminarea toxinelor. Alunele oferă protecţie sistemului cardio-vascular, fiind o sursă bogată de acizi graşi şi proteine. De asemenea, avocado este o sursă excelentă de fibre, potasiu, luteină şi conţine nu mai puţin de 18 aminoacizi, necesari organismului pentru a forma complexul de proteine.

Mayaşii sunt de părere că “acolo unde este avocado, nu va exista foame şi malnutriţie”.

Baby spanacul este o sursă incredibilă de fier, bogat în vitamine şi anti-oxidanţi, vitamin K. Este esenţial pentru cei care practică activităţi sportive şi are acizi graşi de tip Omega 3.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
AMI, experienţe culinare unice în Bali
AMI, experienţe culinare unice în Bali
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân