Cum slăbim după Paşte. Sfaturile nutriţionistului

Paştele a trecut, dar mesele copioase se simt acum pe trupurile noastre. Cu toate astea, ne putem reintra rapid în formă şi putem scăpa radid de kilogramele acumulate, asta dacă urmăm câteva reguli.

„Primul pas pentru a ne reveni după mesele copioase este să bem mai multă apă. Putem adăuga limonadă fără zahăr, supe, ciorbe. Ne vom recăpăta mai rapid energia şi vom ajuta chiar la reducerea retenţiei de apă”, explică Cristian Mărgărit, pentru Mediafax.

Pasul doi constă în consumul mai mare de legume.„Trebuie să consumăm în special salate cu verzituri de primăvară, rucola, spanac, leurdă, untişor, măcriş. Chiar şi gătite, cum ar fi urzicile. Rădăcinoasele, precum ţelină, morcov, sfeclă roşie, pot fi făcute şi suc. Aportul de potasiu şi magneziu va ajuta la eliminarea excesului de sare”, explică Mărgărit.

Potrivit acestuia, după mesele bogate de Paşte, este necesar să reducem consumul de alimente „grele”.

„Fie că vorbim de carne, ouă sau cozonac şi pască, trecem acum pe alimente mai uşoare precum peşte, iaurt, legume, fructe. Ele vor da pauza binemeritată aparatului digestiv, dar vor aduce în acelaşi timp şi nutrienţii esenţiali, de care avem nevoie”, precizează consultantul în nutriţie şi fitness.

De asemenea, trebuie să ajutăm digestia, iar ghimbirul are efecte benefice în acest sens.„Condimentele care ajută digestia şi enzimele digestive pot fi şi ele de mare ajutor. Ghimbirul poate fi inclus în reţetele de carne sau chiar în limonadă. Ceaiurile hepatobiliare şi extractele de plante pentru
protecţia ficatului, precum silimarina, sunt binevenite, mai ales pentru cine a întrecut măsura cu alcoolul”, ne sfătuieşte Cristian Mărgărit.

Nu în ultimul rând, mişcarea este esenţială după mesele bogate de sărbătoare.

 

Citește și:
Dieta low carb, dar bogată în grăsimi, poate afecta persoanele bolnave de inimă
Exclusiv! Inna: Nu am ţinut niciodată dietă, de două luni am renunţat la carne
Glutenul: mai bine sau nu fără el în dietă
Dieta de viaţă a celui mai bătrân bărbat din lume. Cum a reuşit să ajungă la 113 ani
Dieta pentru un vagin sănătos
Dieta care te ajută să ţii cancerul de colon la distanţă
Exclusiv Online - 11.04.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.