Curcuma poate îmbunătăţi memoria

Curcuma poate avea numeroase beneficii pentru organism.  În primul rând îmbunătăţeşte memoria şi starea de spirit la persoanele de vârsta a treia, potrivit unui studiu realizat de cei de la Universitatea din California.

În cadul studiului, cercetătorii au luat în calcul efectele curcumei sub formă de suplimente alimentare asupra persoanelor în vârstă, care însă nu suferă de demenţă. Cercetăriile anterioare au demonstrat efectele antioxidante şi antiinflamatoare ale curcuminei, care se găseşte în turmeric. De asemenea, s-a luat în calcul şi faptul că în India, unde se consumă curcumă în cantităţi mari, incidenţa bolii Alzheimer este foarte mică, iar performanţele cognitive sunt foarte bune.

”Modul exact de acţiune al curcumei nu este definit, dar se poate datora faptului că reduce inflamaţiile la nivelul creierului, care sunt legate de Alzheimer şi depresii majore”, a declarat Gary Small, medic psihiatrie geriatrică la Universitatea din California.

La studiu au participat 40 de subiecţi cu vârsta cuprinsă între 50 şi 90 de ani care s-au plâns în perioada anterioară de pierderi scurte de memorie. Timp de 18 luni o parte dintre ei au luat 90 mg de curcumă. La începutul studiului, la fiecare 6 luni şi la sfârşitul lui li s-a verificat capacitatea cognitivă. Cei care au luat curcumă au avut rezultate mult mai bune decât cei care au luat tratament placebo de test. În 18 luni memoria li s-a îmbunătăţit cu 28%., scrie Gustarte.ro.

Curcuma poate fi folosită drept condiment pentru preparate din carne, în smoothieuri, preparate vegetale.

 

 

Citește și:
Curcuma protejeaza celulele cerebrale
Exclusiv Online - 19.02.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.