Kinga Sebestyen: ce exerciţii să facem dacă stăm toată ziua la birou

Persoanele care petrec multe ore pe zi la birou se pot confrunta cu probleme de sănătate, cu dureri articulare şi pot cunoaşte dezechilibru de greutate, din pricina sedentarismului.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Kinga Sebestyen: ce exerciţii să facem dacă stăm toată ziua la birou

Persoanele care petrec multe ore pe zi la birou se pot confrunta cu probleme de sănătate, cu dureri articulare şi pot cunoaşte dezechilibru de greutate, din pricina sedentarismului.

Kinga Sebestyen, cunoscuta antrenoare de Kangoo Jumps, care organizează Festivalul Internaţional de Kangoo Jumps, la Sofia, Bulgaria, pe 26 şi 27 septembrie (www.kjfestival.com), subliniază însă că există multe metode de a face mişcare şi a detensiona muschii corpului, chiar şi în timpul orelor de lucru, în condiţiile în care nu avem timp să mergem des la sală.

„Persoanelor care lucrează la birou le recomand să facă streching cât mai mult. De exemplu: rotiţi-vă gâtul, împreunaţi-vă mâinile şi faceţi întinderi. Repetaţi această miscare, dar cu mâinile la spate. Rotiţi-vă umerii în spate şi în faţă,  puneţi-va mâinile pe birou, trageţi scaunul şi întindeţi-vă.

Chiar dacă ajungeţi la sală în timpul săptămânii nu ignoraţi să faceţi şi aceste exerciţii la job. Munca de birou poate fi solicitantă, stresantă.

În pauzele de masă, puteţi ieşi, după ce mâncaţi, la plimbare în jurul biroului. Chiar şi un sfert de oră de mers pe jos contează. Sau urcaţi şi coborâţi scările clădirii. Dimineaţa sau seara, inainte să ajungeţi la birou, sau după orele de lucru, mergeţi la muncă pe jos sau coborâţi cu o staţie mai devreme şi continuaţi drumul mergând. O să simţiţi efectul benefic al acestor exerciţii mici.

Ideal ar fi totuşi să ai săptămânal două antrenamente la sală care să te ţină în formă, ori să faceţi Kangoo Jumps. Aceste exerciţii aduc multe beneficii:

– dezvoltă musculatura şi îţi conturează silueta în mod natural

– reduc rapid şi în siguranţă grăsimea / greutatea în exces , consumând până la 1200 calorii pe oră

– previn problemele cardiovasculare

– încetinesc procesul de îmbătrânire (îţi tonifică pielea, păstrează sau refac masa osoasă şi musculară)

– previn şi corectează multe probleme de sănătate

– induc starea de bine (combat depresia) şi reduc stresul

– redau vitalitatea şi protejează articulaţiile şi coloana la impactul cu solul, datorită arcurilor ecliptice ale ghetelor Kangoo Jumps;

– stimulează sistemul limfatic: curăţă celulele, eliminând toxinele dăunătoare, întăresc sistemul imunitar, echilibrează metabolismul”, declară Kinga Sebestyen.

Kinga Sebestyen este trainer coordinator şi specialist al Academiei Internaţionale a Trainerilor de Kangoo Jumps, coordonând programe şi oferind diplome de merit.

În plus, este autoarea unuia din cele mai eficiente programe de slăbit, Fat Burning, pentru care a fost premiată la nivel internaţional.

Kinga a lansat în anii 2000 fenomenul Kangoo Jumps în România, în mai multe ţări europene şi a ajuns să lucreze inclusiv cu celebra Kim Kardashian. 

Festivalul Internaţional de Kangoo Jumps a fost organizat, în 2013, la Bucureşti, iar în 2014, în Miami, Statele Unite ale Americii. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 26 şi 27 septembrie, în Sofia, Bulgaria. Mai mult detalii, pe www.kjfestival.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”