5 sfaturi pentru a alerga mai bine pe căldură

Iată care sunt paşii pe care îi poţi urma dacă vrei să alergi mai bine vara! După cursă, odihna este esenţială, dar contează foarte mult şi aportul de vitamine.
  • Publicat:
5 sfaturi pentru a alerga mai bine pe căldură

Chiar şi cei mai experimentaţi alergători trag din greu atunci când trebuie să alerge pe căldură. Perspectiva de a participa la o cursă într-o zi fierbinte de vară poate fi descurajantă, mai ales pentru începători. Cu toate acestea, există mai mulţi paşi pe care îi poţi urma pentru a te asigura că ai grijă aşa cum trebuie de starea ta de sănătate. Hidratarea este esenţială, dar e bine să te asiguri şi că porţi hainele potrivite, care îţi menţin corpul răcoros sub privirea neîncetată a soarelui. Iată care sunt paşii pe care îi poţi urma!

Obişnuieşte-te cu căldura!

Dacă te îndrepţi spre o alergare sub soarele dogoritor, dar nu i-ai acordat corpului suficient timp să se obişnuiască cu temperatura, ai toate şansele să ajungi în stare de şoc. Dr. Andrew Murray îţi recomandă ca, înainte de o alergare, să petreci un timp în căldură. Astfel, corpul tău se va adapta la condiţiile mai dure. Poţi chiar să faci o baie fierbinte. În acest mod, organismul se va obişnui treptat cu fierbinţeala.

Hidrează-te!

Hidratarea zilnică este esenţială.  Ba mai mult, vitală atunci când urmează să îţi exerciţi antrenamentul în căldură. De aceea, e indicat să bei foarte multă apă în zilele care precede alergarea  Cu toate acestea, dacă vei face acest lucru în dimineaţa unei curse care se desfăşoară pe o distanţă lungă, ar putea să nu fie aşa de confortabil.  Dr. Murray susţine că fluidele care conţin electroliţi şi carbohidraţi sunt esenţiale pentru a-ţi creşte nivelul de energie.

Alege o îmbrăcăminte adecvată! 

Nu este nimic mai rău decât să mergi la o cursă ce are loc în căldura fierbinte, dar să te simţi înăbuşit de hainele groase şi grele. Va conta foarte mult dacă vei opta pentru o îmbrăcăminte realizată din tipul potrivit de material. „Când alergi pe căldură, trebuie să te asiguri că straturile de îmbrăcăminte care se află cel mai aproape de piele sunt făcute dintr-o ţesătură care permite trecerea umidităţii, astfel va fi eliberată sudoarea de la nivelul corpului corp”, spun specialiştii.

Reeavaluează-ţi opţiunile!

Mulţi oameni care aleargă regulat tind să îşi împingă organismul până la limita absolută. Cu toate acestea, atunci când tragi din greu pe căldură trebuie să te gândeşti că sănătatea ta este mult mai importantă decât să baţi câteva minute din timpul final. Dacă vremea nu ţine cu tine, este posibil să fii puţin mai lent. Dacă e foarte cald, nu te gândi să îţi baţi propriul record dar îmbrăţişează provocarea de a finaliza un maraton într-o zi fierbinte. Dr. Murray crede că este esenţial să încerci să alergi mai mult la umbră, asta dacă există.

Odihnă şi recuperare

După ce finalizezi o cursă în căldură, următorul pas este să te asiguri că te recuperezi corect. Corpul tău trebuie să se odihnească cel mult o zi, asta înainte de a trece la oricare alt exerciţiu. În plus, există un număr de elemente nutritive pe care le poţi include în dieta ta. Magneziul ajută la reducerea crampelor musculare, în timp ce zincul îţi întăreşte musculatura.

Magneziul se găseşte în alimente precum avocado, nuci şi somon, în timp ce zincul se află în diferite tipuri de seminţe, dovleac, susan, dar şi în pepene verde, usturoi şi năut.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”