Agresivitatea NU este un simptom al ADHD-ului. Care sunt cauzele reale ale comportamentului violent

Hiperactivitatea cu deficit de atenţie (ADHD) este o tulburare neurologică, studiile anatomice făcute pe aceşti pacienţi arătând clar modificări neuro-anatomice la nivelul mai multor regiuni corticale.
O parte dintre aceşti copii prezintă doar o întârziere a dezvoltării grosimii corticale la nivelul lobilor frontali, iar aceştia răspund la tratament şi recuperează această întârziere până spre 10-11 ani, este de părere doctorul în psihologie Geanina Cucu Ciuhan.

În opinia specialistului, sunt însă şi cazuri mai grave, care nu răspund la tratament, şi la care evoluţia este inversă, cu scădere progresivă a volumului hipocampusului. În timp, aceşti copii dezvoltă pe lângă ADHD şi alte tulburări asociate, cel mai adesea tulburări de învăţare, opoziţionism sau tulburare de conduită.

„Agresivitatea nu este un simptom al ADHD-ului, ci al tulburării de conduită. Copilul devine agresiv tocmai din cauza atitudinii de intoleranţă a anturajului, care îl critică constant pentru reacţii pe care el oricum nu le poate controla.

În spatele agresivităţii acestor copii este de fapt o suferinţă emoţională profundă, o imagine de sine scăzută, anxietate şi tristeţe”, declară prof. univ. dr. Geanina Cucu Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Importanţa psihologului şcolar în reintegrarea copilului cu probleme comportamentale

Intervenţia psihologică în aceste cazuri este una complexă, cuprinzând psihoterapia individuală a copilului pentru rezolvarea dificultăţilor emoţionale şi controlul impulsurilor, psihoterapia familiei, pentru modificarea stilului de parenting şi a patternurilor de comunicare cu copilul, precum şi un program riguros de management comportamental al copilului la şcoală, adaugă profesorul Geanina Cucu Ciuhan.

„În asemenea situaţii, rolul psihologului şcolar este esenţial, deoarece el trebuie să dezvolte programe de psihoeducaţie complexe în care să implice copilul, colegii lui de clasă, profesorii şi părinţii. Pe măsură ce copilul se va simţi acceptat şi înţeles, comportamentele agresive vor dispărea”, conchide doctorul în psihologie.

Citește și:
Cum se diagnostichează un copil cu ADHD
Ai un copil cu ADHD? Iată câteva dintre simptome şi metode de ameliorare
Copii neatenţi şi agitaţi? Ar putea suferi de ADHD! Există soluţii!
Exclusiv Online - 21.10.2016

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.