Sărbători fără stres pentru tine şi copiii tăi

Sărbătorile pot fi agitate şi tensionate. Între cumpărăturile pentru cei dragi (scumpe şi dificil de realizat în perioada aceasta), evenimente de vacanţă (cât de multe concerte şi party-uri pot exista?), pregătirea preparatelor tradiţionale şi curăţenia aferentă de Sărbători, călătorii şi întâlniri de familie (care nu sunt întotdeauna plăcute, oricât ne-am dori), ar trebui, cel puţin teoretic, să găsim bucurie şi distracţie, însă de cele mai multe ori, stresul ne dă bătăi de cap. Din păcate, şi copiii noştri, stând într-o atmosferă tensionată (creată de noi, mamele stresate), pot deveni anxioşi. Iată câteva modalităţi de a face faţă stresului din perioada sărbătorilor, fără a ne afecta copiii.

Controlează-ţi propriul tău stres!

Doar pentru că tu te stresezi cu sărbătorile de iarnă (ceea ce ştim cu toţii că este inevitabil), nu înseamnă că şi copiii tăi trebuie să trăiască aceleaşi emoţii. Să luăm exemplu mesajele de siguranţă pe care le auzim de fiecare dată când ajungem într-un avion: dacă zburaţi cu un copil şi e nevoie de măştile de oxigen, ar trebui să vă puneţi mai întâi propria mască, după care să o puneţi pe a copilului. Nu eşti bun pentru nimeni dacă nu poţi funcţiona pe cont propriu şi în primul rând, tu pentru tine. Încearcă să fii conştient de tine. Acordă-ţi timp şi, astfel, echilibrată fiind, vei pute fi atntă şi la copilul tău şi nevoile lui. Plus că puteţi petrece timp de calitate în această perioadă!

Pe cât posibil, păstrează aceleaşi rutine!

Copiii reacţionează cel mai bine atunci când rutinele sunt previzibile şi sănătoase. Acest lucru este valabil în special pentru somn. Aşadar, deşi este tentant să lăsăm copiii să rămână până târziu şi să se culce târziu în vacanţă, cel mai bine ar fi să ne comportăm la fel ca în zilele de şcoală, exceptând ocaziile speciale (cum ar fi Revelionul). Cu toţii recacţionăm mai bine atunci când rutinele noastre de somn sunt corespunzătoare. Acelaşi lucru se întâmplă şi pentru mese (asigură-le în continuare cele trei mese sănătoase pe zi, preferabil alături tine şi nu în faţa televizorului).

Gestionează-ţi aşteptările!

Cel mai mic copil are întotdeauna un mod de a deveni incredibil de entuziasmat de Crăciun, aşteptându-se ca el să primească acel incredibil de scump şi greu de găsit set de Lego sau cea mai scea păpuşă, îmbrăcată ca în filmul Frozen. Acest lucru este valabil pentru o mulţime de copii şi este foarte uşor de prevenit. În principal este bine să permiţi copiilor să ştie la ce pot şi/sau nu se pot aştepta. Nu trebuie să renunţi la surpriză, dar pur şi simplu este important să nu le creezi aşteptări false, deoarece ei se entuziasmează foarte repede. Nu le promite că Moş Crăciun le va aduce ceea îşi doresc, atunci când sunteţi în magazin şi ei pur şi simplu nu vor să tacă din gură, decât dacă ştii că Moşul poate într-adevăr să aducă acel cadou!

Menţine copiii activi!

Statul în faţa televizorului, jocurile pe consolă, iPad sau telefon de-a lungul întregii zile nu sunt activităţi recreative folositoare decât pe timp limitat. Nu uita că exerciţiul fizic este o modalitate eficientă de a alunga stresul. Scoate copiii cât mai des afară. Acest lucru va fi benefic atât pentru tine (detensionare), cât şi pentru sănătatea copiilor tăi!

Petreceţi timp de calitate împreună

Mersul la filme sau o nopţile de film de familie sunt extraordinar de binevenite şi totodată o modalitate frumoasă de a încheia o zi haotică, dar încercaţi să faceţi lucruri care implică o interacţiune reală. Joacă jocuri împreună cu copiii tăi, vizitaţi un muzeu împreună sau bucătăriţi împreună! Ar fi ideal să îi implicaţi şi pe ei în pregătirile pentru Crăciun, într-un mod cât mai distractiv şi amuzant posibil! Plus că aceasta este o modalitate foarte bună şi de a îi responsabiliza!

Citește și:
În aşteptarea lui Moş Crăciun, Cream a împodobit bradul din noiembrie
Atenţie, părinţi! Nu cădeţi în capcana abundenţei cadourilor de Crăciun!
Cum să te bucuri din plin de Crăciun dacă eşti însărcinată
Exclusiv Online - 22.12.2017
Taguri: sarbatori, stres, copii

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.