Mesteacănul combate celulita şi retenţia de apă

Frunzele de mesteacăn favorizează eliminarea excesului de uree şi de acid uric şi se folosesc în caz de infecţii, insuficienţă renală, celulită, retenţie de apă.
  • Publicat:
Mesteacănul combate celulita şi retenţia de apă

De la vârful frunzelor până la sevă şi de la muguri până la scoarţă, mesteacănul constituie un mijloc de purificare a organismului. În ţările scandinave, înainte vreme, rumeguşul era măcinat şi amestecat cu făină pentru prepararea pâinii.. Astăzi, mesteacănul face încă parte din alimentaţia noastră, dat fiind că xilitolul este un zahăr cu index glicemic foarte mic, 7, extras din scoarţa sa.

Mesteacănul: avantaje pentru sănătate

Diuretic. Frunzele de mesteacăn favorizează eliminarea excesului de uree şi de acid uric şi se folosesc pe cale internă sau externă în caz de reumatism, infecţii, insuficienţă renală, celulită, retenţie de apă.

Mugurii au utilizări mai restrânse: pentru drenarea ganglionilor limfatici. Scoarţa de mesteacăn stimuleză sistemul digestiv, atenuează febra şi este recomandat în caz de eczeme, cistite, reumatism, artrită, gută şi litiază.

Tonic. Seva de mesteacăn se recoltează primăvara, când începe să urce în trunchiul arborilor. Este un excellent agent de drenare, pentru tonifierea organismului şi pentru combaterea calculilor urinari.

Antiinflamator. Sub formă de ulei esenţial extras din scoarţă, mesteacănul este recomandat în caz de dureri şi de reumatism şi mai cu seamă de inflamaţii, dureri şi crampe musculare, tendinită, sciatică, artrită, artzroză, tuse, pentru stimularea ficatului şi pentru încălzirea musculaturii.

Uleiul trebuie manevrat cu prudenţă, deoarece este puternic concentrat în substanţe cu potenţial caustic.

Mesteacănul: beneficii nutriţionale

Seva proaspătă este un lichid limpede ca apa, fără gust, dar, datorită compziţiei sale, este un veritabil elixir al tinereţii: 1% zaharuri ( dintre care glucoză, fructoză, zaharoză) mucilagii şi minerale, oligoelemente ( calciu, potasiu, magneziu, mangan, fosfor, sodium, fier, cupru, cobalt, zinc, crom, litiu, seleniu, siliciu, aur) hormoni vegetali (printre care acid abscisic), 17 aminoacizi ( printre ei acidul glutamic) vitamina C, flavonoide.

Mesteacănul: cum îl alegem şi cum îl consumăm

Mesteacănul este disponibil sub diverse forme în magazinele de produse naturiste.

Frunzele tinere, de primăveră, pot fi consumate ca atare.

Infuzie. Peste 40 de g de Frunze uscate turnaţi un litru de apă fiartă, acoperiţi şi lăsaţi la infuzat 10 minute. Beţi două-trei ceşti pe zi.

Decoct. Puneţi 150 de muguri într-un litru de apă şi lăsaţi să fiarbă până când apa scade la jumătate, apoi filtraţi. Beţi două-trei ceşti pe zi. Dacă folosiţi scoarţa, puneţi o linguriţă la o ceaşcă şi lăsaţi să fiarbă între cinci şi zece minute.

Cura cu sevă de mesteacăn. Presupune să beţi seva de mesteacăn dimineaţa la trezire (nu în timpul mesei) timp de trei săptămâni. Este de preferat să recoltaţi dv. înşivă seva pentru a beneficia de toate proprietăţile ei, dar fireşte că o şi puteţi cumpăra.

Mesteacănul: cum îl păstrăm

Frunzele, mugurii şi scoarţa se păstreză într-o pungă de hârtie, la adăpost de lumină şi de umezeală.

Mesteacănul: ce spun cercetările

În ţările nordice, xilitolul extras din scoarţa de mesteacăn se foloseşte ca înlocuitor al zahărului obişnuit. Datorită gustului dulce şi valorii sale energetice scăzute ( cu 40% mai mica decât a zaharozei) constituie o bună alternative în acest sens. Poate fi util în caz de diabet, fiindcă afecteză foarte puţin glicemia.

I se atribuie, de asemenea, proprietăţi antibacteriene, mai ales în caz de otită medie acută la copii.

Maurice Messegue recomandă mesteacănul ca diuretic în litiaza renală, reumatism, gută, albuminurie şi celulită.

Gemoterapia (care se bazează pe utilizarea mugurilor) recomandă mesteacănul în dureri articulare şi pentru eliminarea toxinelor din organism.

Sursa: cartea 200 de alimente care ne vor binele, autor Jean-Marie Delecroix, editura Rao.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”