Muştarul – condimentul care îţi ia durerea cu mâna!

Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp despre căldura înţepătoare degajată de muştar, care ajută la subţierea mucusului, uşurând respiraţia în cazul unei gripe sau răceli. Dar acest condiment versatil folosit în bucătărie, se dovedeşte a fi mai mult decât un remediu al stării de bine. Rudă apropiată cu broccoli, varza şi alte legume din familia cruciferelor, muştarul conţine o varietate de compuşi chimici cu calităţi vindecătoare impresionante!
  • Publicat:
Muştarul - condimentul care îţi ia durerea cu mâna!

Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp despre căldura înţepătoare degajată de muştar, care ajută la subţierea mucusului, uşurând respiraţia în cazul unei gripe sau răceli.

Dar acest condiment versatil folosit în bucătărie, se dovedeşte a fi mai mult decât un remediu al stării de bine. Rudă apropiată cu broccoli, varza şi alte legume din familia cruciferelor, muştarul conţine o varietate de compuşi chimici cu calităţi vindecătoare impresionante!

Remedii tradiţionale cu muştar

Să începem prin a sublinia calităţile miraculoase ale muştarului. Atunci când ai nasul înfundat şi respiri cu dificultate, o cantitate mai mare de muştar – în mâncare de exemplu – emană o doză mare de mirosin şi sinigrin, substanţe chimice care subţiază mucusul şi uşurează eliminarea lui din organism.

Un remediu tradiţional pentru congestie, este aplicarea unei cataplasme cu muştar – preparată din câteva linguriţe de seminţe de muştar zdrobite, amestecate cu o cană de făină şi puţină apă până când devine o pastă – pe piept. Mirosul puternic desfundă nasul, în timp ce „căldura” degajată îmbunătăţeşte circulaţia sanguină la nivelul toracelui, favorizând respiraţia.
Asigură-te că protejezi pielea toracelui prin aplicarea unui strat gros de vaselină sau cremă, înainte de a pune cataplasma. Nu o lăsa mai mult de 15 minute, deoarece îţi poţi arde pielea. La sfârşit, spală-te bine pe mâini, înainte de a atinge nasul, ochii sau gura.

O altă cale de a beneficia de proprietăţile decongestionate ale muştarului este prin adăugarea unei mici cantităţi de seminţe de muştar zdrobite, în apa de baie.

Ameliorarea durerilor de cap, febrei şi congestiei. O baie la picioare cu apă fierbinte în care ai pus puţină pudră de muştar, poate ajuta atât în cazul febrei şi a răcelii, cât şi în cazul durerilor de cap. Orientarea sângelui către membrele inferioare ajută la reducerea congestiei, la stimularea circulaţiei şi scăderea presiunii asupra vaselor de sânge din creier.

Muştarul poate fi utilizat, de asemenea, şi pentru:

  • Ameliorarea simptomelor sindromului Raynaud. Pentru persoanele care prezintă periodic degete reci şi dureroase ce caracterizează această problemă circulatorie, o cataplasmă cu muştar pare să fie utilă. Aplicat pe piele, muştarul determină iritaţia uşoară a pielii care creşte fluxul sanguin local, determinând o senzaţie de căldură şi furnicături – un antidot perfect pentru degete îngheţate. Amestecă 100gr de seminţe de muştar măcinate, cu apă caldă, nu fierbinte, până se obţine o pastă groasă. Pune această pastă pe o bucată de pânză destul de mare pentru a înfăşura degetele afectate. Menţine cataplasma timp de 1 minut, după care înlătură-o. Nu uita să aplici, înainte, cremă sau vaselină!
     
  • Stimulează pofta de mâncare. Adăugat la diferite feluri de mâncare, muştarul creşte cantitatea de salivă şi de sucuri digestive – un mod natural de a stimula pofta de mâncare când eşti subponderal sau când mănânci mai puţin decât este normal.
     
  • Vindecarea piciorului atletului. Puţină pudră de muştar adăugată în apa în care îţi speli picioarele, poate ajuta la distrugerea fungilor cauzatori.
     
  • Ameliorarea durerilor de spate şi articulare. Se pare că, la fel ca şi ardeiul iute, muştarul epuizează din celulele nervoase substanţa P, o substanţă care transmite semnalele dureroase de la spate la creier. În caz de durere, aplică o cataplasmă (sub forma celei de mai sus) sau înmoaie o bucată de pânză într-o infuzie concentrată de muştar (o cană de apă clocolită şi o linguriţă de seminţe de muştar măcinate) şi pune-o pe locul afectat.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: