Administrarea de antibiotice copiilor sub doi ani duce la obezitate!

Conform ultimelor studii, administrarea de antibiotice copiilor mai mici de doi ani poate cauza obezitate de-a lungul vieţii.

În urma studiilor s-a dovedit că administrarea acestor medicamente de cel puţin patru ori copiilor care nu împliniseră vârsta de doi ani au dus la riscuri mai mari ca respectivii copii să sufere de obezitate în viitor.

Unul dintre motive ar putea fi faptul că antibioticele omoară anumite bacterii care se află în stomac, bacterii bune care au rolul de ţine sub control senzaţia de foame şi de a preveni supraalimentarea.

O altă teorie este faptul că medicamentele schimbă gustul mâncărurilor şi încetinesc nivelul de activitate al copiilor.

Înainte de a împlini vârsta de doi ani, copiii tind să răcească mai des şi să aibă senzaţii fevrile, fiind şi vârsta cea mai riscantă pentru cazurile de infecţii ale urechilor – care, conform Reuters Health, în mod normal se tratează cu antibiotice.

Obezitatea a fost strâns legată de anumite tipuri de antibiotice – care acţionează împotriva mai multor bacterii cauzatoare de boli – cum ar fi amoxicilina sau tetraciclina.

În cadrul unui studiu realizat în 2013 au fost analizate rapoarte de sănătate aparţinând a 65.000 de copii. În urma acestui studiu, cercetătorii au descoperit că aproximativ 70% dintre aceşti copii au primit antibiotice înainte de vârsta de doi ani, 23% dintre aceştia având probleme cu greutatea.

Autorul studiului, Dr. L. Charles Bailey de la Children’s Hospital of Philadelphia susţine că, deşi nu există foarte multe cazuri de obezitate cauzată de administrarea antibioticelor copiilor cu vârsta sub doi ani, este bine să evităm acest lucru, pentru a nu îi supune pe copii acestui risc.

Sursa: dailymail.co.uk

Citește și:
Verifică-ţi gratuit sănătatea ochilor! „Vederea nu are preţ”
Nivelul ridicat al trigliceridelor tulbură dispoziţia!
Ei sunt câştigătorii premiului Nobel pentru medicină din 2014!
Exclusiv Online - 09.10.2014

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.