Căldura nu reprezintă un risc pentru sarcină (STUDIU)

Femeile gravide pot să facă exerciţii fizice vara şi să meargă la saună ori băi calde fără a risca sănătatea copilului lor nenăscut, potrivit unui studiu recent. Acesta contrazice opinia curentă că femeile însărcinate ar trebui să evite expunerea ridicată la căldură.

Medicii obişnuiau să recomande femeilor însărcinate să nu se expună la temperaturi ridicate sau să nu facă exerciţii care le-ar putea creşte temperatura corpului. Însă un studiu recent realizat de Universitatea din Exeter în cadrul căreia s-au analizat rezultatele a 12 studii publicate până în iulie 2017, adirmă contrariul. Cercetătorii au raportat reacţia temperaturii de bază a 347 de femei însărcinate la stresul produs de căldură, fie prin exerciţii fizice, fie prin încălzire pasivă, cum ar fi utilizarea unei saune sau a unei băi fierbinţi.

Pe baza cercetărilor recente, specialiştii afirmă faptul că femeile însărcinate ar trebui să evite stresul provocat de căldura care depăşeşte 39 grade celsius sau pur şi simplu expunerea la băi calde sau exerciţii fizice care suprasolicită orgnismul.

Cercetarea publicată online în British Journal of Sports Medicine, a constatat faptul că nicio femeie nu a depăşit limita de temperatură recomandată de 39 grade celsius în toate studiile. Cea mai mare valoare a temperaturii medii individuale raportată a fost 38.9 grade celsius, în timp ce cea mai mare temperatură medie a fost 38.3 grade celsius pentru exerciţii pe teren, 37.5 grade celsius pentru exerciţii în apă, 36.9 grade celsius pentru băile cu apă caldă şi 37.6 grade celsius pentru expunerea la saună.

Pe baza acestor rezultate, cercetătorii spun că femeile însărcinate se pot angaja în condiţii de siguranţă la exerciţii de aerobic de înaltă intensitate chiar şi timp de 35 de minute (la 80-90% din ritmul cardiac maxim) la temperaturi de până la 25 grade celsius şi 45% umiditate relativă.

Specialiştii afirmă de asemenea faptul că femeile însărcinate pot participa în condiţii de siguranţă la exerciţii aqua-aerobic la temperaturi ale apei cuprinse între 28,8 ° C şi 33,4 ° C timp de până la 45 de minute şi pot face băi calde (40 ° C) sau pot folosi saune calde / uscate (15% umiditate relativă) pentru până la 20 de minute, indiferent de stadiul sarcinii, fără a atinge limita de temperatură recomandată la 39 grade celsius.

Specialiştii au susţinut faptul că liniile directoare actuale nu definesc în mod clar limitele stresului termic şi pot, prin urmare, descuraja activitatea fizică în timpul sarcinii, chiar dacă ar putea beneficia atât mama, cât şi copilul.

Studiile pe care le-au analizat au inclus femeile în orice stadiu al sarcinii şi răspunsurile au fost măsurate în funcţie de intensitatea şi durata exerciţiilor, precum şi de temperatura şi umiditatea mediului.

În anumite cazuzi s-a putut observa o reducere a creşterii temperaturii bazale pe măsură ce sarcina a progresat, sprijinind teoria conform căreia reglarea termică se îmbunătăţeşte în timpul sarcinii. Deşi motivul care stă la baza acestui lucru este neclar, cercetătorii suspectează că poate fi legat de schimbări ale masei corporale şi ale suprafeţei.

Cercetătorii au subliniat unele limitări ale studiului, cum ar fi eşantionul mic, calitatea variată a dovezilor şi inconsecvenţa în proiectarea studiului. Ei au sugerat că au fost necesare mai multe cercetări pentru a identifica expunerea sigură şi limitele de mediu pentru femeile însărcinate care sunt active din punct de vedere al temperaturilor mai calde, dar au afirmat că rezultatele lor sugerează că riscul de stres la căldură este scăzut.

 
Citește și:
5 alimente de primăvară recomandate în sarcină
Dr. Laura Dracea: o femeie aflată la menopauză poate menţine o sarcină
Simptome în sarcina: ce modificări suferă corpul femeii pe parcursul celor 9 luni de sarcină
Exclusiv Online - 07.03.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.