De ce este bine să ţineţi sub control nivelul trigliceridelor

Trigliceridele sunt sursa numărul 1 de energie a organismului, mai ales în perioada postului. Sunt substanţe care vă hrănesc, indiferent de dietă. Acestea sunt fabricate de ficat, însă excesul este periculos, pentru că poate distruge vasele retinei.

Ficatul produce trigliceride, aşa cum produce şi colesterol. Vorbim despre acizi graşi legaţi de un alcool.

„Ele sunt sursa numărul 1 de energie, trigliceridele, mai ales în perioadele de post sau când organismul e supus unei situaţii în care nu poate  mânca din ele trăieşte, deci e nevoie de ele”, ne spune prof. dr. Dan Olteanu, medic primar gastroenterologie.

Dacă depăşesc de două ori limita normală, nu dau niciun simptom. După ce au depăşit 500 de miligrame pe decilitru, încep să dea complicaţii.

„Se depun pe retină, atunci când sunt în cantităţi mari, în ochi, pot să facă o tromboză de vas, dar doar pe retină, deci un vas retinian. De asemenea, pot să crescă dimensiunile splinei şi ficatului”, completează medicul.

În aceste condiţii, reduceţi în totalitate grăsimile din alimentaţie. Este vorba despre cele din carne şi lactate. Iar dacă nu vă place sportul, acum trebuie să faceţi constant mişcare.

Pe lângă medicaţie, aveţi nevoie de supravegherea unui gastroenterolog toată viaţa.

„Trebuie să fim conştienţi că pot să fie astupate vasele sanguine atât de colesterol, cât şi de tigliceride şi să luăm măsurile de tratament înainte de a se produce această astupare, pentru că atunci când se astupă un vas de sânge din creier, foarte greu îl mai remediem”, adaugă medicul.

Terapiile împiedică astuparea arterelor, adică vasele mari prin care circulă sânge oxigenat. Intervenţiile chirurgicale pot elimina depozitele de ateroscleroză de pe vase, dar nu vindecă boala.

Citește și:
Aproximativ un milion de pacienţi cu diabet ar trebui să îşi verifice trigliceridele!
Trigliceridele - de ce pot fi periculoase si cum le diminuam
Trigliceridele
Exclusiv Online - 03.03.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.