Pericolul la care se expun oamenii care iau frecvent antibiotice

Oamenii sunt tot mai dependenţi de antibiotic, iar asta a dus la o creştere enormă a consumului în ultimul deceniu, spun specialiştii, potrivit Quartz.

Din 2000 până în 2015, au fost vândute cu 65% mai multe antibiotice la nivel global, potrivit cercetătorilor de la institutul Johns Hopkins, Universitatea Princeton şi în conformitate cu datele de la Centrul de Dinamică a Bolilor din Washington.

Cercetătorii au analizat studii din peste 76 de ţări, pe o gamă de peste 100 de tipuri de antibiotice, în colaborare cu IQVIA, o companie de cercetare din domeniu sănătăţii, situată în Durham, Carolina de Nord.

Pentru a determina dacă indivizii iau mai multe antibiotice, cercetătorii au convertit datele în doze individualizate zilnice şi le-au împărţit la 1.000 de oameni per ţară. Rezultatul: oamenii iau cu 39% mai multe antibiotice decât luau în 2000. Studiul a fost publicat în data de 26 martie în Jurnalul Academic Naţional de Ştiiinţă.

Antibioticele salvează vieţi prin tratarea infecţiilor bacteriene, însă mulţi oficiali din sistemul public de sănătate sunt îngrijoraţi că medicii fac abuz în prescripţii. Aceste medicamente tratează doar infecţiile bacteriene şi sunt inutile în cazul virusurilor, care cauzează gripa sau infecţiile respiratorii.

Furnizorii de servicii de sănătate le prescriu adesea antibiotice pacienţilor când suspectează o infecţie bacteriană. Cu toate acestea, confirmarea tipului de infecţie printr-o cultură este o procedură care durează, iar de cele mai multe ori pacienţii şi medicii nu vor să aştepte. Ca rezultat, medicii prescriu de multe ori antibiotice cu rol preventiv.

Oamenii de ştiinţă specializaţi în microbiologie au realizat recent că aceste medicamente dau naştere unor bacterii rezistente la antibiotice, cunoscute drept supervirusuri. Supervirusuri sunt bacterii care au evoluat trecând prin diferite tipuri de antibiotice. Când un supervirus produce o infecţie, este necesară o doză mai mare de antibiotice, care vine de obicei cu multe efecte nedorite şi care nu funcţionează întotdeauna, scrie Mediafax.

 

Citește și:
Practici sexul oral?! Rişti să te infectezi cu o bacterie rezistentă la antibiotice!
Anumite antibiotice luate în timpul sarcinii ar putea creşte riscul de avort
10 alimente, băuturi şi plante care trebuie evitate când iei antibiotice şi alte tipuri de medicamente
Poţi să consumi alcool dacă iei antibiotice?
TOP 10 antibiotice din plante medicinale!
Exclusiv Online - 12.04.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.