Premieră medicală: primele osteotomii personalizate

Primele două osteotomii personalizate au fost realizate în luna iulie, în România, de către echipa condusă de chirurgul ortoped Vlad Predescu.

“Aceste intervenţii vizează, cu precădere, pacienţii aflaţi în grupa de vârstă între 30 şi 60 de ani, care suferă de rupturi cronice ligamentare, leziuni artrozice incipiente sau deformităţi constituţionale sau dobândite la nivelul genunchilor. Mai exact, ne referim la acele persoane care au aşa zişii “genunchi de fotbalist”, cei care sunt uşor crăcănaţi, dacă este să folosim un termen popular.

În cazul în care nu se intervine la timp pentru corectarea acestei dezaxări de la nivelul genunchiului, efectul imediat este o degradare accentuată a cartilajului articular, lucru care va duce la compromiterea iremediabilă a genunchiului şi, în final, la necesitatea de a înlocui întreaga articulaţie printr-o endoproteză. Practic, osteotomia face parte din tehniciile chirurgicale care încearcă salvarea sau întârzierea degradării cartilajului articular.

Uneori, este nevoie de asocierea tehnicilor de reconstrucţie a ligamentului încrucişat anterior (ligamentoplastie) sau de regenerare a cartilajului articular, alături de operaţia de osteotomie. Toate aceste proceduri efectuate simultan sau succesiv fac parte din noul concept de medicină regenerativă, care îşi propune menţinerea sănătăţii genunchiului până la o vârstă cât mai înaintată, astfel încât pacienţii să poată fi activi şi să îşi desfăşoare în siguranţă toate activitătile sportive” spune medicul ortoped Vlad Predescu.

Operaţiile personalizate la genunchi

Medicina modernă a evoluat enorm prin introducerea tehnicilor de navigaţie şi de planning robotic, fie preoperator, fie intraoperator. Aceste lucruri au dus la apariţia unor implanturi foarte apropiate de anatomia individuală a fiecărui pacient, cu o rezistenţă sporită la efort.

Performanţa poate fi obţinută prin folosirea celor mai noi modele de plăci, care permit pacientului reluarea sprijinului pe genunchiul operat imediat dupa intervenţia chirurgicală. Acest lucru este extrem de important nu numai pentru scurtarea perioadei de recuperare, dar mai ales prin reinsearea socială şi profesională a pacienţilor. Tehnica clasică presupune imobilizarea în aparat gipsat şi mersul cu cârje o perioadă de aproximativ două luni, pe când noua intervenţie permite reluarea parţială a sprijinului din ziua următoare.

Cum decurge reconstruirea 3D a genunchiului

Beneficiile noii operaţii se reflectă în două avantaje certe: dureri mult mai mici după operaţie şi o tehnică mult mai precisă. Cea din urmă este necesară deoarece diferenţa între un rezultat bun şi unul mediocru este foarte fină. Astfel, o eroare mai mare de două grade poate duce la un rezultat inferior. Este lesne de înţeles ca o astfel de abatere nici nu poate fi percepută de ochiul chirurgului, oricât de experimentat ar fi. Prin urmare, acesta are nevoie de diferite instrumente ajutătoare pentru a obţine rezultatul dorit. Inovaţia o reprezintă introducerea ghidurilor personalizate, care sunt construite pe anatomia fiecărui pacient.

Acestea conţin toate informaţiile mecanice şi orientează mâna chirurgului astfel încât abaterile să fie minime. Aceste instrumente sunt construite în urma unei tomografii computerizate complexe. Informaţia rezultată este încărcată într-un computer şi se reconstruieşte tridimensional genunchiul pacientului. Pe acestă randare se fac măsurătorile şi se simulează intervenţia chirurgicală astfel încât să fie aleasă soluţia cea mai bună. După efectuarea planului chirurgical, se trece la printarea 3D a ghidurilor şi cu ajutorul lor se efectuează transele osoase şi se fixează placa, astfel încât să fie evitate erorile chirurgicale. Această tehnică este extrem de precisă şi permite efectuarea simultană a unor intervenţii asociate, cum ar fi refacerea cartilajului cu membrane artificiale sau reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior.

Evoluţia ortopediei şi avantajele personalizării

Odată cu aceste două operaţii de osteotomie personalizată, medicul Vlad Predescu îşi completează tehnicile de operaţie, după ce, acum aproape patru ani, a început să opereze artroplastia cu proteză personalizată de genunchi. “Ne dorim ca aceste noi tehnici să devină un standard în chirurgia preartozică a genunchiului. Este clar că putem modifica evoluţia naturală a artrozei, însă numai dacă pacienţii noştri înţeleg că trebuie să vină din timp la consult. Cu ajutorul medicinei anului 2018, invaliditatea provocată de aceste afecţiuni nu mai este o opţiune. Pacienţii pot reîncepe să practice sport şi să aibă o viaţă activă într-un timp foarte scurt după operaţie, ceea ce este cu adevărat îmbucurător, pentru că durerile de genunchi dispar după aceste intervenţii”, concluzionează doctorul Predescu. 

Citește și:
Cele mai frecvente 10 cauze ale durerilor de genunchi
Dureri de genunchi: cauze si remedii simple
Durerile de genunchi ar putea avea cauze ereditare
Exclusiv Online - 31.07.2018
Taguri: osteotomie, genunchi

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.