S-au descoperit cinci tipuri de cancer ovarian

Cercetatorii au descoperit 5 tipuri de cancer ovarian.
  • Publicat:
S-au descoperit cinci tipuri de cancer ovarian
S-au descoperit cinci tipuri de cancer ovarian

Cancerul ovarian difera de la femeie la femeie si poate avea cinci forme distincte, ne informeaza un studiu efectuat de o echipa mixta de cercetatori din America, Canada si Germania.

Oamenii de stiinta au analizat tesuturi prelevate din circa 500 de tumori ovariene cu caracter malign si au identificat diferente majore la nivelul biomarkerilor. Astfel, ei au putut localiza cinci tipuri diferite de cancer ovarian: carcinomul seros de clasa inalta si scazuta, cancerul ovarian cu celule clare, tumorile endometroide si cele mucinoase (care produc mult mucus).

Tratamente mai eficiente pentru cancerul ovarian

Descoperirile nu vor avea un impact imediat asupra medicatiei in cazul cancerului ovarian, insa au menirea de a schimba viziunea cercetarilor in acest domeniu. Astfel, cercetatorii sunt optimisti si considera ca s-ar putea accelera dezvoltarea unor scheme de tratament eficiente.

In prezent, maladia este tratata fara sa se tina seama de aceste particularitati, ceea ce nu face decat sa ingreuneze eforturile medicilor de a creste sau a reda speranta de viata a pacientelor.

Cancerul ovarian este una dintre principalele cauze ale mortalitatii in randul femeilor. Depistata in faze incipiente, boala poate fi tratata, iar rata de supravietuire este de 90%. Din nefericire insa, simptomele nespecifice cu greu atrag atentia, astfel incat abia 19% din toate cazurile sunt descoperite la debut.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân