Ţigările electronice: argumente pro şi contra

Un sondaj recent a arătat că publicul a fost împărţit în mod egal între cei care considerau că ţigările electronice sunt  mai puţin dăunătoare decât ţigările convenţionale şi cei care credeau că ţigările electronice sunt la fel de rele sau chiar mai nocive decât ţigările obişnuite.

Din păcate, nu există date certe pe termen lung despre ţigările electronice, însă am putut găsi o serie de beneficii şi argumente contra, vis-a-vis de acestea.

Mai puţin periculoase decât ţigările obişnuite

În primul rând vestea bună: ţigările electronice sunt aproape sigur mai puţin letale decât ţigările convenţionale. Fumatul de ţigară este o dependenţă periculoasă. De fapt ţigările ar putea fi singurul produs de consum care ucide atunci când este folosit conform instrucţiunilor.

Ţigările sunt cauza numărul unu de deces care poate fi prevenit peste tot în lume, ucigând 480.000 de oameni doar în Statele Unite în fiecare an. Sunt mai multe decese provocate de fumat decât cauzate de HIV, consum de heroină, metamfetamină, cocaină, alcool, accidente de autovehicule şi arme de foc combinate.

Fumatul creşte riscul de accident vascular cerebral, atac de cord, astm, diabet si majoritatea cazurilor de cancer. Radicalii liberi din fumul de ţigară îmbătrânesc fizic corpul uman. În medie, fumatul reduce durata de viaţă cu cel puţin 10 ani.

O ţigară aprinsă elimină gaze nocive, cum ar fi monoxidul de carbon şi cianura de hidrogen. Fumul de ţigară conţine, de asemenea, o suspensie ultrafină de reziduu gumat, cunoscut sub numele de gudron. Majoritatea substanţelor cancerigene din fumul de ţigară se găsesc în gudron. Beneficiul major al ţigaretelor electronice, comparativ cu ţigările obişnuite, este faptul că acestea nu produc gudronul sau gazele toxice găsite în fumul de ţigară. O ţigară electronică conţine un cartuş de lichid, cunoscut sub numele de e-lichid. E-lichidul este alcătuit din nicotină şi arome dizolvate în propilenglicol şi glicerol. E-lichidul este supraîncălzit de un vaporizator alimentat pe baterie, transformându-l într-o ceaţă care este inhalată.

Studiile privind ţigările electronice arată rezultate contradictorii 

Ţigaretele electronice au fost uşor de ajutor în combaterea obiceiului de a fuma într-un singur studiu clinic. În alte studii, utilizarea acestora nu a dus la creşterea ratelor de renunţare, fiind asociată chiar cu un risc mai mare de a continua procesul de consum al nicotinei. O revizuire recentă a concluzionat că utilizarea în lumea reală a ţigaretelor electronice este asociată cu rate mai scăzute de renunţare.

Dezavantajul e-ţigaretelor

Acum vestea proastă. Nicotina din ţigaretele electronice poate avea mai multe efecte negative asupra sănătăţii. Expunerea cronică la nicotină poate duce la rezistenţa la insulină şi la diabetul zaharat de tip 2, deşi acest risc poate fi compensat de bine-cunoscutele efecte de suprimare a poftei de mâncare ale nicotinei. Nicotina inhalată măreşte frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială.

Nicotina poate duce la modificări ale creierului care cresc riscul de dependenţă de alte medicamente, în special la tineri. Aceasta poate de asemenea să diminueze dezvoltarea prefrontală a creierului la adolescenţi, ceea ce duce la tulburarea deficitului de atenţie şi la un control scăzut al impulsurilor. Aceste daune potenţiale de nicotină sunt deosebit de îngrijorătoare din perspectiva ratelor crescânde de utilizare a ţigărilor electronice în rândul adolescenţilor din S.U.A.

Nicotina din e-lichid poate fi de asemenea un pericol pentru uz casnic. Multe e-lichide au arome de fructe şi ambalaje care le fac atractive pentru copii. Cazurile de otrăvire cu nicotină din e-lichid au crescut rapid, ca urmare a consumului accidental de e-lichid de către copii.

Ţigaretele electronice aromate pot prezenta o altă ameninţare la adresa sănătăţii. Acestea conţin adesea un compus chimic numit diacetil, care este asociat cu o boală pulmonară rară, numită obliterans de bronşită, ce provoacă leziuni permanente la bronhiole (cele mai mici căi respiratorii din plămâni).

Propilen glicolul şi glicerolul, principalele componente ale e-lichidelor, nu sunt considerate a fi periculoase pe cont propriu. Cu toate acestea, ele se pot descompune atunci când sunt încălzite de vaporizator şi transformate în compuşi toxici, cum ar fi formaldehida. Acest lucru este mai obişnuit cu noile vaporizatoare care utilizează puteri mari.

Ce trebuie să ştii

Pentru persoanele care sunt în prezent dependente de ţigări, ţigările electronice oferă o sursă de nicotină mai puţin periculoasă, fără expunerea la gudron sau la majoritatea gazelor otrăvitoare din fumul de ţigară. Cu toate acestea, nu este clar dacă ţigările electronice ajută efectiv un număr semnificativ de oameni să renunţe la fumat.
Persoanele care nu fumează deja ar trebui să evite ţigările electronice. E-lichidele conţin nicotină, ceea ce creşte riscul de hipertensiune arterială şi diabet zaharat, precum şi agenţi de aromatizare care pot provoca o afecţiune pulmonară cronică numită bronchiolită obliterans. Vaporizatoarele cu putere mare pot genera de asemenea cantităţi semnificative de formaldehidă şi alte toxine.

Utilizarea ţigărilor electronice creşte în rândul tinerilor. Acest lucru este deosebit de îngrijorător, deoarece expunerea creierului în dezvoltare la nicotină poate afecta dezvoltarea creierului şi predispune adolescenţii la dependenţa de alte medicamente.

Citește și:
Ce se întâmplă în corpul tău dacă fumezi un pachet de ţigări pe zi
La ce riscuri te expui dacă foloseşti tigări electronice
Arsenic, cianură şi acetonă - substanţe toxice care se găsesc în ţigări
Exclusiv Online - 11.12.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.