Tumoare pe creier, operată minim invaziv cu un microscop performant

Un pacient în vârstă de 66 de ani a fost operat cu succes pe creier de o echipă neurochirurgicală a unui spital privat, printr-o intervenţie minim-invazivă realizată cu microscopul operator de ultimă generaţie ZEISS KINEVO 900, intrat recent în dotarea Secţiei de Neurochirurgie a spitalului.

Intervenţia a durat 4 ore şi a avut un risc operator ridicat, pacientul suferind de o formă severă de tumoră cerebrală - tumoră cerebrală de fosă posterioară (în spatele craniului), extinsă până în sinusurile venoase ce drenează sângele din creier, a căror lezare putea determina hemoragie masivă şi decesul.

Tumorile localizate în fosa posterioară reprezintă aproximativ 60% din totalitatea tumorilor cerebrale. Aceste formaţiuni determină creşterea presiunii intracraniene, lucru care poate provoca leziuni grave ale structurilor nervoase vitale aflate în proximitate (centri nervoşi respiratori, centri cardio – circulatori, centri vegetativi). Pacientul prezenta simptome de cefalee, vertij accentuat (ameţeală) şi instabilitate în ortostatism (în poziţie verticală).

Operaţiile pe creier, asistate de tehnologie

“Particularitatea şi dificultatea acestui caz au fost date de infiltrarea profundă a tumorii, până la nivelul sinusurilor venoase transvers şi sigmoid, canale care colectează sângele din creier, existând astfel riscul unei hemoragii grave în timpul operaţiei. Însă cu ajutorul microscopului operator Kinevo 900 şi a instrumentarului chirurgical am reuşit să efectuăm ablaţia tumorală fără afectarea structurilor cerebrale sau alte complicaţii intra- şi post-operatorii. Această tehnologie de ultimă generaţie reprezintă noul standard de tratament pentru pacienţii cu patologii neurologice complexe, oferindu-le şansa unei recuperări complete şi într-un timp foarte scurt,“ a declarat dr. Ovidiu Grămescu, coordonatorul echipei medicale, medic primar neurochirurgie, şeful Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului.

Echipa operatorie condusă de dr. Grămescu a fost alcătuită din dr. Ştefan Suditu - medic specialist neurochirurg şi dr. Ioana Grămescu - medic primar ATI. Pacientul a fost externat la 3 zile postoperator, fără niciun deficit neurologic şi mobilizându-se singur.

Tehnologie de vârf pentru operaţiile pe creier

Microscopul operator ZEISS KINEVO 900 reprezintă ultima generaţie de tehnologie de vizualizare la nivel mondial, dedicată intervenţiilor de neurochirurgie. Utilizând acest echipament, medicii beneficiază de capacităţi superioare de vizualizare şi analiză a ţesuturilor şi pot efectua intervenţii minuţioase pe creier şi la coloana vertebrală, cu precizie ridicată. Microscopul poate fi utilizat în abordarea unei game complexe de patologii neurologice, printre care tumori intracerebrale, anevrisme intracraniene, malformaţii arterio-venoase cerebrale, leziuni expansive şi vasculare la nivelul măduvei spinării, malformaţii disrafice şi complexe ale sistemului nervos.


 

Exclusiv Online - 03.07.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.