Un medicament experimental pentru Alzheimer regenerează dinţii afectaţi de carii sau accidente

Dacă până acum cariile şi lucrările dentare afectau ireversibil structura dinţilor, acest lucru este pe cale să se schimbe. Cercetătorii de la King’s College din Londra au dat publicităţii un studiu care susţine descoperirea unui medicament care contribuie la refacerea ţesutului osos al dintelui, după ce acesta a fost afectat de carii sau fracturi dentare.

Cercetătorii britanici au descoperit că un medicament experimental pentru Alzheimer, numit Tideglusib are ca efect secundar refacerea dentinei, partea osoasă a dintelui, alcătuită din ţesut calcifiat (practic, partea aflată sub smalţ).  

Această metodă extrem de simplă va putea fi folosită într-o mulţime de proceduri stomatologice. Medicamentul va apărea pe piaţă într-un timp destul de scurt, spune autorul studiului, Paul Sharp. Tideglusib, folosit în studiile clinice ca medicament pentru afecţiuni neurologice, are ca efect stimularea celulelor neuronale în procesul de creştere, dar, după cum s-a descoperit, stimulează şi dinţii pentru a produce mai multe celule stem, care regenerează dentina în zonele expuse în urma problemelor dentare.

În mod normal, un strat extrem de subţire de dentină va creşte peste o leziune, nici pe departe suficientă pentru a salva un dinte grav afectat. Când este aplicat Tideglusib pe partea afectată a dintelui, acesta blochează enzima care împiedică dentina să crească şi astfel întreaga zonă se regenerează în totalitate.

“Faptul că medicamentul a fost deja testat în studii clinice pentru Alzheimer reprezintă o oportunitate ca acest tratament să fie lansat cât mai repede pe piaţă”, adaugă autorul studiului.

Foto: pixabay.com

Citește și:
Ce trebuie să faci dacă încă ai dinţi de lapte la vârsta adultă
6 obiceiuri sănătoase pentru a avea dinţi albi, fără pete
Legătura dintre dinţi, fumat şi cancerul oral
Sensibilitate dentară: cauze şi îngrijire pentru dinţi sensibili
Exclusiv Online - 08.01.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.