Afecţiunile digestive în perioada postului. Sfaturile medicului gastroenterolog

Postul înseamnă renunţarea la proteinele şi grăsimile de origine animală si excluderea băuturilor alcoolice, asta dacă ne referim strict la dietă. Postul Crăciunului permite frecvent consumul de peşte, fiind astfel mai puţin restrictiv.
  • Publicat:
Afecţiunile digestive în perioada postului. Sfaturile medicului gastroenterolog

Postul înseamnă renunţarea la proteinele şi grăsimile de origine animală şi excluderea băuturilor alcoolice, asta dacă ne referim strict la dietă. Postul Crăciunului permite frecvent consumul de peşte, fiind astfel mai puţin restrictiv.

”Cel mai important aspect atunci când ţinem post este să păstram proporţia corectă între principiile nutritive, nu doar să excludem produsele de origine animală. Întrucât carnea, lactatele şi ouăle sunt principalele surse de proteine în dietă, pe perioada postului acestea trebuie substituite cu produse vegetale bogate în proteine, aşa cum sunt leguminoasele (fasole, linte , mazăre, naut, soia), nuciferele şi semintele.

Pentru a substitui grăsimile animale putem apela la măsline, avocado, nuci, alune, ulei de masline, ulei de floarea soarelui, palmier sau cocos’’, spune medicul gastroenterolog Elena Ciupercă pentru CSID.

Dieta în perioada postului este bogată în fibre, iar acestea  provin din fructe (mere, pere, gutui, struguri, prune),  legume (vinete, broccoli, conopidă, ardei, salată, rosii, dovlecei, păstăi, mazăre, varză ) şi  cereale. Persoanele cu sindrom de intestin iritabil pot acuza o exacerbare a simptomelor de tipul balonării, crampelor abdominale, scaunelor diareice în perioada de post, iar asta din cauza fermentaţiei intestinale a fibrelor din dietă.

“De cealaltă parte, persoanele cu constipaţie cronică pot avea o ameliorare a tranzitului, cu condiţia să consume cantităţi suficiente de lichide.Postul se adresează de principiu persoanelor fără probleme semnificative de sănătate. Persoanele cu boli cornice, care impun o dietă restrictivă, pot să nu tolereze restricţiile alimentare suplimentare’’, adaugă specialistul.

Litiaza biliară şi boala de reflux gastroesofagian

În plus, persoanele cu o stare de nutriţie precară, ca urmare a unor stări de boală, necesită un aport proteic caloric crescut . De aceea, nu se recomandă respectarea riguroasă a postului. În aceasta categorie intră persoanele cu tulburări de digestie şi absorbţie din cauza inflamaţiei intestinale (boala celiacă sau boala Crohn) , din cauza unor intervenţii chirurgicale (rezecţii intestinale extinse sau rezecţie gastrică) sau în insuficienţa pancreatică exocrină (de exemplu în cadrul pancreatitei cronice)’’, susţine Dr. Elena Ciupercă.

Pacienţii cu litiază biliară (piatră sau pietre în colecist sau pe căile biliare) trebuie să evite excesul de grăsimi vegetale, aşa cum îl evită pe cel de grăsimi animale, întrucât şi grăsimile vegetale pot declanşa o colică biliară.

De asemenea, persoanele cu boală de reflux gastroesofagian trebuie să evite alimentele condimentate, iuţi sau acre, băuturile carbogazoase şi mesele de volum mare. Este de preferat să aibă mese frecvente, dar de volum mic.

”Pacienţii cu boală hepatică cronică (medicamentoasă, alcoolică, virală, autoimună etc), cu funcţie hepatică menţinută, nu necesită recomandări speciale în perioada postului. Atunci când funcţia hepatică este alterată ( în ciroza hepatică decompensată) aceasta implică o reducere a proceselor hepatice de sinteză a proteinelor şi alterarea stării de nutriţie.

Se recomandă adesea o dietă săracă în sare şi un aport suficient protein-caloric, însa se prefera ca sursa proteinelor din dietă să fie reprezentată de vegetale şi produse lactate, acest tip de proteine fiind mai puţin amoniogene şi având risc mai mic de a exacerba manifestările de encefalopatie hepatică’’, mai spune medicul gastroenterology Elena Ciupercă.

Restricţia privind alcoolul în perioada postului nu poate fi decât benefică la pacienţii cu boli hepatice sau pancreatice cronice, acesta fiind responsabil de progresia bolii şi apariţia complicaţiilor .

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”