Cu ce putem înlocui făina albă dacă avem intoleranţă la gluten

Făina de năut poate fi alegerea ideală dacă ai intoleranţă la gluten. Conţine mari cantităţi de fibre, de aceea este benefică şi pentru sistemul digestiv.

Acesta se găseşte de cele mai multe ori în magazinele care vând produse alimentare destinate persoanelor care ţine anumite tipuri de diete sau se poate face acasă. Nu îţi trebuie decât un blender foarte bun în care pui năutul şi îl mixezi până când devine foarte fin. Apoi, treci făina printr-o sită pentru a elimina bucăţile mai mari.

Făina de năut este densă şi are o textură lipicioasă atunci când i se adaugă lichide. Poate fi înlocuită 1:1 cu făina de grâu atunci când coci diverse prăjituri.

Când este folosită la aluaturi, făina de năut devine fărâmicioasă. Ea poate fi folosită chiar şi pentru a îngroşa sosuri sau supe.

Indienii folosesc atât năut crud, cât şi copt. Când este utilizat năutul crud, făina va avea un gust uşor amărui, pe când cel copt este mult mai aromat, scrie Gustarte.ro.

Din punct de vedere nutritiv, făina de năut este de preferat celei de grâu. Are mai puţine calorii (356 kcal/100 g), mai puţini carbohidraţi (53 g/100 g) şi mai multe proteine (21 g). De asemenea, are un conţinut ridicat de fibre şi fier.

De asemenea, este utilizată şi în industria cosmetică, fiind un veritabil exfoliant facial.

Citește și:
Măşti cosmetice cu făină de năut
Năutul – sănătate curată
Carmen Negoiţă te învaţă cum să faci humus cu năut şi ardei copt, numai bun de post!
Exclusiv Online - 14.12.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.