Implantul dentar: un zâmbet perfect, vă rog!

Cele mai grele cazuri pentru dentist sunt la pacientii care si-au pierdut dintii si isi doresc implanturi. Pentru a putea oferi pacientului acest gen de tratament, ai nevoie de os suficient, stare de sanatate buna si multa rabdare din partea acestuia – implantul necesita controale obligatorii la fiecare 6 luni.
Implantul dentar: un zâmbet perfect, vă rog!
Implantul dentar: un zambet perfect, va rog!

Implanturi de fineţe, lucrări dentare care durează peste 15 ani sau o plombă care face ca dintele natural să arate chiar mai bine.

La ora aceasta, există şi în România dentişti care aplică tehnologia de top în cazul pacienţilor cu probleme grave la nivelul arcadelor dentare.

“Cel mai greu caz a durat 12 luni”
   
“Cele mai grele cazuri pentru dentist sunt la pacienţii care şi-au pierdut dinţii şi îşi doresc implanturi. Pentru a putea oferi pacientului acest gen de tratament, ai nevoie de os suficient, stare de sănătate bună şi multă răbdare din partea acestuia – implantul necesită controale obligatorii la fiecare 6 luni”, spune dr. Daniela Costăchescu, medic dentist, specialist în chirurgie orală.

“Cel mai greu caz a durat 12 luni. Îl consider cel mai greu caz nu neapărat din privinţa intervalului de timp, ci pentru că a fost o provocare estetică. Este vorba despre o pacientă care-şi dorea lucrări dentare pe implante şi nu proteze, însă nu avea suficient os şi nici o gingie pretabilă unei estetici deosebite. Am făcut adiţii de os, iar după 6 luni am pus implanturi. După alte 4 luni am făcut modelări gingivale, iar apoi lucrările definitive.”

Dr. Daniela Costăchescu practică stomatologia de 14 ani, în ultimii 5 a început să se specializeze în implantologie şi să investească în aparatură de ultimă generaţie.
La ora aceasta, ea face laserterapie, o metodă de tratament utilizată în aproape toate specialităţile stomatologice. Aceasta scade perioada de vindecare, durerea şi inflamaţia după intervenţie. În privinţa implanturilor, laserul se poate folosi pentru aşa numitele descoperiri de implante.

La fel de eficientă este şi osteotomia cu piezosurgery. Vorbim despre un aparat pe baza de ultrasunete, care se foloseşte strict la nivel osos, inflamaţia şi durerea după intervenţie reducându-se pentru că traumatismul este minim. Se foloseşte pentru modelări osoase estetice.

“Cele mai performante proceduri făcute într-un cabinet stomatologic în ziua de azi, efectuate şi în clinica noastră, sunt adiţii de blocuri de os uman sau os artificial, lăţiri de creastă (acolo unde nu există spaţiu pentru implant), modelări estetice osoase şi gingivale în vederea tratamentului pe implante”, spune dr. Daniela Costăchescu.

Cum aleg implantul perfect?

“Un implant reuşit arată bine în os şi la 10 ani de la inserare. Însă generaţiile noi de implanturi, ale unor producători renumiţi, nu mai au o durată de viaţă limitată, deoarece au evoluat atât de mult prin cercetări încât nu se mai vorbeşte de o durată definită”, spune dr. Anca Vereanu, medic primar stomatolog, specialist în chirurgie orală.

Dar ce face diferenţa în privinţa implanturilor?

“Cunoştinţele în materie de chirurgie orală ale doctorului plus cunoştinţe avansate de protetică dentară. Un implant reprezintă un stâlp protetic pentru viitoarea lucrare. Deci cunoştinţele de protetică îi permit doctorului să plaseze implantul în poziţia optimă realizării lucrării protetice, atât funcţional, cât şi estetic. Majoritatea eşecurilor în implantologie derivă din proasta poziţionare a implanturilor pe arcadele maxilare”, continuă dr. Vereanu.

În plus, e nevoie ca firma producătoare să aibă tehnologie de top.
“Un implant este în esenţă un şurub, dar caracteristicile tehnice sunt rodul cercetărilor unei echipe largi de specialişti. Un implant bun este acela care a dovedit prin studii clinice că nu are pierdere osoasă în timp, adică el se menţine în os sănătos mulţi ani. Suprafaţa implantului are o structură aspră, compatibilă cu structura osoasă cu care vine în contact, pentru a stimula fixarea în os.
Ţesutul osos nu creşte pe orice suprafaţă şi, de aceea, un implant de calitate are această suprafaţă prietenoasă cu osul. Spirele implantului sunt şi ele rodul unei cercetări de inginerie mecanică, pentru că diferite forme de spiră pot produce tensiuni nocive în os în cursul înşurubării sau inserării implantului şi astfel se dezvoltă forţe prea mari şi patologice pentru osul înconjurator.”

Astfel, în câţiva ani, dacă nu este pus bine, implantul poate fi pierdut din cauza forţelor normale ale masticaţiei.
Deci atenţie mare când alegeţi dentistul specializat în implanturi, dar şi tipul implantului. Aflaţi că un implant de calitate superioară poate costa 750 de euro.

Când e indicat implantul?

Implantul poate fi făcut imediat sau la mult timp după o extracţie. Dacă se face imediat după extracţia unui dinte bolnav, trebuie să întrunească câteva condiţii: să nu fie inserat în locul unui dinte extras în urma unei infecţii acute, să se poată insera respectând dimensiunile minime ale osului necesare în jurul implantului.

“În situaţia în care dintele a fost infectat sau osul este insuficient cantitativ, recomandarea este să se facă o adiţie osoasă şi pacientul să aştepte 2-4 luni pentru implantul ulterior”, spune dr. Anca Vereanu.
“Dacă pacientul are în gând să-şi pună implanturi, ar trebui să facă extracţiile la dentistul care-i va insera implanturile. Acesta îşi va da interesul să-i conserve ţesuturile locale pentru reuşita implantului. Practic, printr-o extracţie atraumatică, medicul măreşte şansele unui viitor implant”, conchide dr. Vereanu.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Dr. Anca Vereanu - Medic primar stomatologie generală
Dr. Anca VEREANU este Medic primar stomatologie generală în cadrul clinicii cu același nume. Specialist chirurgie dento-alveolară Asistent univ catedră de implantologie orală UMF Carol Davila Competență în implantologie orală Master în implantologie orală Competență în ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”