Mastectomia: este necesară cu adevărat pentru a preveni cancerul de sân?

Vestea necesităţii unei operaţii invazive pentru tratarea cancerului de san, aşa cum este mastectomia, are o imensă greutate emoţională şi poate produce o traumă psihică particulară. Dar ea este, totodată, o a doua şansă la viaţă!
  • Publicat:
Mastectomia: este necesară cu adevărat pentru a preveni cancerul de sân?

În ziua de astăzi, femeile au ajuns să depună eforturi inimaginabile pentru a-şi aduce sânii la forma estetică dorită, fără însă să acorde niciun pic de importanta sănătăţii acestora.
Astăzi, statisticile OMS semnalează că la fiecare 2 minute, pe glob, o femeie moare ca urmare a neoplasmului mamar, acesta rămânând principala cauză de deces prin cancer la femeie, iar datele epidemiologice arata o creştere constantă a incidenţei, asociată cu scăderea vârstei de apariţie.

Vestea necesităţii unei operaţii invazive pentru tratarea cancerului de san, aşa cum este mastectomia, are o imensă greutate emoţională şi poate produce o traumă psihică particulară. Dar ea este, totodată, o a doua şansă la viaţă!

Mastectomia preventivă – un subiect controversat

În ultimele luni, s-a înregistrat o creştere a numărului de femei care solicită o operaţie de extirpare a sanului, efect cauzat de mastectomia preventivă efectuată de actriţă Angelina Jolie, la începutul acestui an. Pe de-o parte, efectul “Angelina” a contribuit la creşterea gradului de conştientizare a cancerului mamar, determinând femeile să se informeze cu privire la acestea afecţiune şi să acţioneze asupra ei.
Pe de altă parte, se pune întrebarea: este cu adevărat necesară mastectomia, în cazul femeilor cu risc mare de a dezvolta un cancer mamar?

„Deşi cancerul de san este determinat cel mai adesea de o mutaţie genetică transmisă familial pe cale maternă, este greşit să gândim că dacă avem mutaţia genetică vom face sigur cancer. Genele inclavate în celule nu sunt doar de la mama, ci şi de la tata, iar combinaţia lor face că expresia genetică în timp, să nu determine obligatoriu apariţia cancerului”, explica Dr. Ioan Stoian, medic primar obstetrica-ginecologie în cadrul Centrului Integrat de Diagnostic şi Tratament al Sânului Gynecoland.

Este recomandat ca femeile cu istoric familial de cancer mamar să efectueze un test genetic de evaluare a riscului de a dezvolta acesta afecţiune şi, cel mai important, să monitorizeze în permanenţă sănătatea lor mamara, prin controlul anual de rutină, însoţit de ecografie mamară / mamografie digitală, întrucât descoperirea în stadii incipiente a neoplasmelor mamare s-a dovedit, până în acest moment, factorul care influenţează în cea mai mare măsură rata de supravieţuire.

Când este recomandată mastectomia?

În cancerul de san diagnosticat, indicaţiile operatorii pot varia în funcţie de extensia tumorală, de localizarea acesteia, de gradul de diferenţiere tumorală, de vârsta pacientei, de dorinţa acesteia.

În funcţie de extensia invaziei testutului, se poate extirpa doar tumora (tumorectomie), un sector mamar (sectorectomie), un cadran mamar (quadrantectomie) sau întreg sânul (mastectomie) – intervenţie asociată adesea cu îndepărtarea ganglionilor din axila (limfadenectomie axilară).

Mastectomia este operaţia prin care se extirpa în întregime sânul, cu tegumentul de deasupra şi profund, până la muşchiul
pectoral (inclusiv fascia prepectorala). Este indicată în situaţii precum:

  • când dimensiunile tumorei sunt de peste 4 cm;
  • când tumora este localizată central;
  • în funcţie de raportul tumora-san (sânii mici sunt mai susceptibili pentru mastectomie);
  • când există tumori multiple în sâni;
  • în cazul femeilor în vârstă;
  • femeilor sub vârsta de 35 de ani, când riscul de recidiva locală este de 3 ori mai mare decât în cazul femeilor cu vârsta de peste 56 de ani;
  • atunci când sunt depistate mutaţii genetice BRCA 1, s.a.

De cele mai multe ori, operaţia se vindeca în 14-20 de zile, pansamentul putând fi dat jos chiar de a doua zi. După operaţie, se intervine prin drenaj pentru 7-10 zile, pacienta fiind instruită în vederea efectuării zilnice a exerciţiilor de stimulare a circulaţiei la nivelul mâinii asociate drenajului.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân