Principiile vaccinarii

Imunitatea este capacitatea organismului uman de a tolera prezenţa substanţelor specifice organismului („self”) şi de a le elimina pe cele străine („nonself”). Această capacitate discriminatorie asigură protecţie împotriva bolilor infecţioase, deoarece sistemul imunitar identifică majoritatea microbilor ca fiind corpuri străine.

Imunitatea la un microb este de regulă indicată prin prezenţa unui anticorp impotriva acelui microorganism. Imunitatea este în general specifică unui singur organism sau unui grup de organisme strâns înrudite. Există două mecanisme de bază pentru dobândirea imunităţii, activ şi pasiv.

Imunitatea activă este protecţia produsă de către sistemul imunitar al unei persoane. Acest tip de imunitate este de obicei permanent.

Imunitatea pasivă este protecţia dată de produse provenite la un animal sau de la om şi transferată la un alt om, de obicei prin injecţie. Imunitatea pasivă asigură de multe ori protecţie efectivă, dar această protecţie dispare cu timpul, de obicei în câteva săptămâni sau luni.

Sistemul imunitar este un sistem complex de celule care interacţionează, al cărui scop principal este acela de a identifica substanţele străine ("nonself") cunoscute sub numele de antigene. Antigenele pot fi vii (cum ar fi virusurile sau bacteriile), sau inactivate. Sistemul imunitar se apără împotriva antigenului. Această apărare este cunoscută sub denumirea de răspuns imunitar şi de regulă implică producerea de molecule de proteine de către limfocitele B, denumite anticorpi (sau imunoglobuline) şi a celulelor specifice (cunoscută şi sub denumirea de imunitate mediată de celule), având scopul de a facilita eliminarea substanţelor străine. 

Cele mai eficiente răspunsuri imune sunt în general produse ca replică la un antigen viu. Cu toate acestea, un antigen nu trebuie neapărat să fie viu pentru a produce un răspuns imunitar, ca în cazul unei infecţii cu un virus sau o bacterie. Unele proteine, cum ar fi antigenul de suprafaţă al hepatitei B sunt recunoscute cu uşurinţă de sistemul imunitar. Alte substanţe, cum ar fi polizaharidele (lanţuri lungi de molecule de zahăr care alcătuiesc peretele celular al unei anumite bacterii) sunt antigene mai puţin eficiente, iar răspunsul imun poate să nu ofere o protecţie la fel de bună.

 

Cuprins
Imunitatea pasivă
Imunitatea activă
sus

Imunitatea pasivă

Imunitatea pasivă reprezintă transferul unui anticorp produs de om sau de un animal către un altul. Imunitatea pasivă asigură protecţie împotriva anumitor infecţii, dar această protecţie este temporară. Anticorpii se vor degrada în câteva săptămâni sau luni, iar primitorul nu va mai fi protejat.

Cea mai comună formă de imunitate pasivă este aceea pe care copilul o primeşte de la mamă. Anticorpii sunt transportaţi prin placentă în timpul ultimelor 1-2 luni de sarcină. Ca urmare, copilul născut la termen va avea aceiaşi anticorpi ca şi mama. Timp de aproape un an, aceşti anticorpi vor proteja copilul de anumite boli. Protecţia împotriva anumitor boli (ex.: pojar, rubeolă, tetanos) este mai bună decât împotriva altora (ex.: poliomielită, tuse convulsivă).

Multe produse sanguine conţin anticorpi. Unele produse (ex.: masa eritrocitară spălată sau resuspendată) conţin o cantitate relativ redusă de anticorpi, iar altele (ex.: imunoglobulina intravenoasă şi produse pe bază de plasmă) conţin o cantitate mai mare.

În plus faţă de produsele pe bază de sânge utilizate pentru transfuzie (ex.: sânge total, masă eritrocitară şi masă trombocitară), în medicina umană se utilizează anticorpi proveniţi din trei surse principale. Aceştia sunt anticorpi umani homologi , globulină hiperimună homologă şi serul hiperimun heterolog.

Anticorpii umani homologi sunt cunoscuţi şi sub numele de imunoglobulină. Aceasta este produsă prin combinarea („pooling”) fracţiei anticorpului lgG de la mii de adulţi donatori din Statele Unite. Deoarece ea provine de la donatori diferiţi, conţine anticorpi la numeroase antigene diferite. Este utilizată în principal la profilaxia post-expunere pentru hepatita A şi pojar şi în tratarea anumitor deficienţe congenitale de imunoglobulină.

Globulinele hiperimune homologe umane sunt produse de anticorpi care conţin titruri ai unui anticorp specific. Aceste produse sunt realizate din plasma donată de persoane care prezintă niveluri ridicate de anticorpi de interes. Cu toate acestea, deoarece globulinele hiperimune provin de la om, acestea conţin şi alţi anticorpi în cantităţi mai mici. Globulinele hiperimune sunt utilizate la profilaxia post-expunere pentru mai multe boli, inclusiv hepatita B, rabie, tetanos şi varicelă.

Serul heterolog hiperimun este cunoscut şi sub denumirea de antitoxină. Aceasta este produsă de animale, de obicei de cai (cabaline) şi conţine anticorpi numai pentru un antigen. În Statele Unite, antitoxina este disponibilă pentru tratamentul botulismului şi difteriei. Dezavantajul acestui produs este boala serică, o reacţia imună la proteina de cal.

Imunoglobulina provenită de la om este policlonală, conţinând numeroase tipuri de anticorpi. În anii ’70 s-au dezvoltat tehnici de izolare şi „imortalizare” (cauzează creştere la infinit) a celulelor B singulare, ceea ce a dus la dezvoltarea produselor pe bază de anticorpi monoclonali.

Anticorpul monoclonal este produs dintr-un singură clonă de celule B, astfel că aceste produse conţin anticorp pentru numai un antigen sau pentru un grup de antigene strâns înrudite. Produsele pe bază de anticorpi monoclonali au multiple aplicaţii, inclusiv în diagnosticul anumitor tipuri de cancer (colorectal, de prostată, ovarian, de sân), tratamentul cancerului (leucemie limfocitară cronică de celule B, limfom non-Hodgkin), prevenirea respingerii transplantului şi tratamentul bolilor autoimune (boala Crohn, artrita reumatoidă) şi al bolilor infecţioase.


sus

Imunitatea activă

Imunitatea activă este stimularea sistemului imunitar de a produce imunitate humorală antigen-specifică (anticorp) şi imunitate celulară. Spre deosebire de imunitatea pasivă, care este temporară, imunitatea activă durează mai mulţi ani şi de multe ori toată viaţa.

Una din modalităţile de a dobândi imunitate activă este de a supravieţui unei infecţii cu forma microorganismului care cauzează boala. În general, când persoanele suferind de boli infecţioase se recuperează, vor avea imunitate la acea boală pe toată durata vieţii.

Persistenţa protecţiei timp de mai mulţi ani de la infecţie este cunoscută sub denumirea de memorie imunologică. Ca urmare a expunerii sistemului imunitar la un antigen, anumite celule (celulele B cu memorie) continuă să circule în sânge (se regăsesc şi în măduva osoasă) timp de mai mulţi ani. După re-expunerea la antigen, aceste celule cu memorie încep să se reproducă şi să producă foarte rapid anticorp pentru restabilirea protecţiei.

Un alt mod de a produce imunitate activă este vaccinarea. Vaccinurile interacţionează cu sistemul imunitar şi adeseori produc un răspuns imun similar cu cel produs de infecţia naturală, însă nu expun subiectul la boală şi la potenţialele complicaţii. Multe vaccinuri produc şi memorie imunologică similară cu cea dobândită prin boala naturală.

Răspunsul imun la vaccinare poate fi influenţat de mai mulţi factori. Aceştia includ prezenţa anticorpului natural, natura şi doza antigenului, calea de administrare şi prezenţa unul adjuvant (ex.: substanţă pe bază de aluminiu adăugată pentru îmbunătăţirea imunogenicităţii vaccinului). Factorii gazdă cum ar fi vârsta, factorii nutriţionali, genetica şi boala coexistentă pot afecta, de asemenea, răspunsul. 

Sursa : Centrul National de Supravegherea si Controlul Bolilor Transmisibile (vaccinet.ro)

Exclusiv Online - 09.09.2013

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.