8 motive pentru care eşti un “magnet" pentru ţânţari

Ţânţarii sunt insecte care dau mari bătăi de cap pe timpul verii, nu atât din cauza ciupiturilor, cât mai ales din cauza bâzâitului pe care îl fac şi ne strică somnul.

Din fericire există soluţii naturale pe care le poţi face chiar la tine acasă pentru a ieşi învingător în lupta cu aceste insecte nesuferite. Şi plantele îţi pot veni în ajutor!

Însă ştiai că există câteva motive pentru care aceşti sugători de sânge trag numai la tine? Iată câteva dintre acestea!

Anumite alimente

Dacă mănânci alimente precum usturoi sau banane, află că respiraţia te poate face o ţintă sigură pentru ţânţari şi asta pentru că ei se folosesc de simţul olfactiv pentru a ne găsi. Cu cât mirosim mai puternic, cu atât ţânţarii ne vor găsi mai uşor!

Transpiri mult

După o alergare în parc sau după o şedinţă de antrenament la sală, nu fi surprins dacă toţi ţânţarii din jur vor trage la tine ca albina la miere. Atunci când transpiri, corpul secretă o substanţă chimică numită acid lactic – ingredientul perfect pentru a atrage insectele.

Îţi miros picioarele

Studiile arată că persoanele care se confruntă cu mirosul neplăcut al picioarelor sunt mai predispuse la înţepăturile de insecte deoarece bacteriile responsabile de apariţia mirosului se pare că atrag ţânţarii într-un mod inexplicabil.

Te dai cu prea mult parfum

Ţânţarii sunt atraşi în mod natural de nectarul florilor, prin urmare mirosurile florale vor fi întotdeauna un punct slab al acestora, cărora nu le pot rezista. Prin urmare, redu cantitatea de parfum sau evită de tot parfumurile dulci, florale. Cel puţin pe perioada verii...

Dă vina pe gene!

Se pare că unii oameni sunt chiar predispuşi genetic să fie înţepaţi de nesuferitele zburătoare. Potrivit unei cercetări publicate în Jurnalul Infections, Genetics and Evolution, persoanele care sunt purtătoare de gena HLA (Human Leukocye Antigen) au un miros corporal diferit, uneori chiar respingător, ceea ce atrage foarte mult insectele.

La bere trag şi ţânţarii, nu doar bărbaţii!

O singură halbă de bere e suficientă pentru a stârni interesul curioşilor ţânţari. Cauzele? Necunoscute! Urmarea? Bâzâială şi ciupituri!

Ai o anumită grupă de sânge

Deşi nu e bătut în cuie, majoritatea studiilor afirmă că persoanelor cu grupa sanguină 0 e mai probabil să le fie tulburată existenţa de prezenţa ţânţarilor. De ce? Încă nu au stabilit cauza. Există însă şi voci care contrazic această afirmaţie, despre care spun că nu are cum să fie precisă, mai ales în condiţiile studiului pe un eşantion redus numeric.

Eşti gravidă

Da, viitoare mămici, ţânţarii au pus ochii pe voi! Iar motivele se pare că sunt: transpiraţia abundentă şi respiraţia îngreunată.

Citește și:
Solutie anti ţânţari şi anti insecte preparată în casă
Soluţii anti-insecte. Cum scăpăm de muşte şi ţânţari pe timp de vară?
Ce pericole ascund înţepăturile de insecte şi cum să ne ferim de ele
Plante care ţin ţânţarii la distanţă - Vara aceasta va fi fără muşcături!
Exclusiv Online - 15.06.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.