Aplică regulile din relaţie la job

Eşti încrezătoare, reuşeşti întotdeauna să faci ceea ce îţi propui şi te întrebi mereu care sunt lucrurile care te-ar face fericită într-o relaţie. Aşa că, ce rost are să suferi în tăcere pentru problemele pe care le ai la job? O relaţie bună cu partenerul tău necesită dialog, încredere şi aceeaşi viziune asupra viitorului, lucruri care sunt perfect valabile şi când vine vorba despre jobul tău. Iată care sunt regulile de aur dintr-o relaţie care îţi vor asigura o carieră fericită: 

Încotro ne îndreptăm?

Cum funcţionează lucrurile în relaţie: atunci când planifici o vacanţă împreună cu iubitul tău, când ai de gând să te măriţi sau să faci copii, discuţi despre asta cu el şi luaţi o decizie împreună iar când este momentul potrivit pentru asta, va faceţi planuri  de viitor.

Cum ar trebui să procedezi la birou: mergi să discuţi cu cei de la resurse umane pentru a vedea care sunt perspectivele tale pe termen lung şi care este percepţia colegilor tăi despre tine şi relaţia ta cu ei, te sfătuieşte specialistul în resurse umane Florin Nicolescu. Cere să ţi se facă o evaluare la fiecare trei sau şase luni şi aminteşte-ţi că dacă cei din compania la care lucrezi nu discută cu tine despre viitorul tău acolo, probabil că nu merită să lucrezi pentru ei! Dacă nu sunt dispuşi să investească în oameni, caută-ţi alt job.

Vreau să mi se acorde mai multă atenţie

Cum funcţionează lucrurile în relaţie: iubitul tău rămâne la birou în fiecare seară până noaptea târziu şi atunci când vine acasă este atât de obosit încât preferă să se uite absent la televizor în timp ce mănâncă decât să stea de vorbă cu tine. Cum rezolvi această problemă? Mergeţi câteva zile împreună undeva pentru a reuşi să vă relaxaţi şi să restabiliţi legătura afectivă dintre voi.

Cum ar trebui să procedezi la birou: dacă te simţi copleşită de sarcinile care ţi se dau, este foarte simplu să te ascunzi, să devii nefericită şi performanţele tale la birou să aibă de suferit, îţi spune psihologul Claudia Mihalache. Ca să nu se întâmple asta foloseşte-ţi capacităţile profesionale în moduri creative, demarează proiecte care să te motiveze sau gândeşte-te să mergi la cursuri de specializare.

Trebuie să vorbim

Cum funcţionează lucrurile în relaţie: viaţa amoroasă, banii, nopţile pe care le pierde în cluburi cu prietenii te deranjează şi ai vrea să ştii ce-i în mintea lui. Îi explici care este părerea ta despre toate aceste lucruri şi asculţi ce are el de spus.

Cum ar trebui să procedezi la birou: este normal să te întrebi din când în când dacă te ridici la aşteptările şefului tău. Mai întâi întreabă-ţi colegii ce părere au despre ceea cea faci tu la birou. Ai putea începe oferindu-le un feedback pozitiv. Dacă nu eşti sigură că ei sunt complet sinceri, mergi direct la şeful tău şi spune-i ce probleme întâmpini la birou şi care ar fi soluţiile la care te-ai gândit. Doar nu te aştepţi ca partenerul sau şeful tău să-ţi citească gândurile, aşa că, spune-le tu ce ai în minte!

Vreau romantism

Cum funcţionează lucrurile în relaţie: este bine că aţi ajuns în stadiul în care vă împărţiţi deja muncile din casă, dar nu-l lăsa pe prietenul tău să uite că-ţi plac week-end-urile spontane la munte sau cina la lumina lumânării.

Cum ar trebui să procedezi la birou: dacă ai ajuns să petreci la birou mai mult timp decât petreci cu iubitul tău, măcar fă-ţi locul de muncă cât mai confortabil posibil! Socializează cu colegii şi fă un efort să-i mai întrebi şi alte lucruri decât despre deadline-uri şi dosare.

Cred că mă vei părăsi

Cum funcţionează lucrurile în relaţie: instinctul îţi spune că ceva nu este în regulă, aşa că te consulţi mai întâi cu prietena ta cea mai bună, apoi ai o discuţie serioasă cu el.

Cum ar trebui să procedezi la birou: legal este aproape imposibil să fii concediată de pe o zi pe alta, te asigura Florin Nicolescu, specialistul nostru. Orice concediere este precedată de un preaviz, care îţi va da timp să vezi exact cum stau lucrurile. Vorbeşte cu şeful tău, cu colegii, cu cei de la resurse umane, să vezi ce nu a mers bine. Nu te lupta totuşi pentru un job pe care nu ai nici o şansă să-l păstrezi. E mai bine să o ei de la capăt, cu oameni noi şi provocări pe măsură!

Foto: 123rf.com

Citește și:
Flirtul şi replicile cu conotaţie sexuală, cât de rău pot face unei relaţii?
8 adevăruri despre relaţii şi despărţiri
30 de citate memorabile despre sex şi relaţii
Despre relaţii numai de bine
Secretele unei relaţii de lungă durată
Secretele menţinerii unei relaţii la distanţă
Învaţă să te bucuri de fiecare etapă a unei relaţii
Exclusiv Online - 19.07.2018
Taguri: relatie, job

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.