Cine ne-a furat Crăciunul?

Sărbătorile de iarnă şi-au pierdut de multă vreme farmecul dat de tihna care le era caracteristică. Crăciunul este pur şi simplu un stress pentru mulţi dintre noi.
  • Publicat:
Cine ne-a furat Crăciunul?

Sărbătorile de iarnă şi-au pierdut de multă vreme farmecul dat de tihna care le era caracteristică. Sărbătoarea Crăciunului era despre lucruri interioare, profunde, despre manifestarea divinului în lume, despre introspecţie, despre descoperirea bucuriei şi luminii interioare.

Orice casă devenea de Crăciun o căsuţă din poveste mirosind a cozonaci şi a brad şi având podoabe şi straie de sărbătoare. Tihna casei de Crăciun era alungată doar de glasurile colindătorilor care nu făceau decât să confirme prin cânturile lor atmosfera de sfântă sărbătoare.

Deşi şi pe vremuri se făceau pregătiri speciale pentru Craciun cea mai fermecătoare podoabă a oamenilor şi caselor era bucuria tihnită care se aşternea pretudindeni în cele câteva zile.

Astăzi ne întrebăm cum era posibil şi cum să facem să ajungem acolo pentru că aşa cum au evoluat lucrurile, Crăciunul este pur şi simplu un stress pentru mulţi dintre noi. Este stresul dat de aglomeraţia în trafic, este stresul dat de aglomeraţia din magazine, de goana după cadouri etc.
Din păcate Crăciunul a devenit un eveniment stresant a cărui sosire nu mai este aşteptată cu nerăbdare şi cu bucurie ci şi cu îngrijorare, iar uneori este chiar motiv de depresie.

Mass-media bombardează cu informaţii despre ”ce e la modă” de Crăciun în fiecare an, ce se poartă, ce se pune în brad, ce se mănâncă, ce se face, cum se face, cu cine se face, cum să slăbeşti până de Sărbători, cum să mănânci fără să te îngraşi etc. Astfel, Crăciunul a devenit o adevărată ”cursă cu obstacole” care îţi oferă promisiunea fericirii dacă reuşeşti să îndeplineşti toate condiţiile.

Par două realităţi atât de diferite deşi timpul scurs între ele nu este atât de mare încât să justifice această schimbare radicală dar explicaţia se află în evoluţia rapidă către societatea de consum. Acum consumăm, iar atunci când consumăm avem nevoie mereu de ceva nou pentru că nu mai savurăm prin urmare nici nu ne mai ”săturăm”. Avem nevoie de noi şi noi stimulente mereu.

Dacă înainte când scoteam cutia cu ornamente ne bucuram ca şi când le vedeam pentru prima dată, deşi era posibil să aibă ani buni sau să fie foarte vechi – şi cu valoare sentimentală – acum ne interesăm ce culoare se poartă anul ăsta în brad şi dăm fuga la magazin să ne aliniem trend-ului.

Dacă înainte ne bucurau ornamentele făcute din hârtie, colorate stângaci, uneori, dar pe care le făceam împreună cu cei dragi, acum  procurăm ce este la modă. Dacă înainte ne bucurau gesturi mărunte, acum căutăm strălucire exterioară, la modă şi, eventual mai mare şi mai scumpă decăt în anul precedent.

Trecerea de la societatea tradiţională la societatea de consum a denaturat semnificaţia profundă a Crăciunului. S-a trecut de la ”lumina interioară” la ”strălucirea exterioară”, de la a savura la a consuma.

Revenirea la adevăratul sens al acestei sărbători începe din familie şi se poate continua în şcoală. Stă în puterea părinţilor şi profesorilor să transmită copiilor valorile fundamentale astfel încât aceştia din urmă să nu fie ”ademeniţi” de strălucirea superficială transmisă cu o abundenţă agresivă de către mass-media.

Închei aceste rânduri cu câteva idei care pot ajuta la întoarcerea către sensul profund al acestei sărbători pe care am iubit-o toţi atunci când eram copii, fiind convinsă că mai sunt şi altele şi că mulţi dintre dvs le puneţi deja în practică:

  • Închideţi televizoarele şi ascultaţi colinde
  • Adunaţi familia şi prietenii şi faceţi ornamente de brad
  • Faceţi steluţe cu numele copiilor
  • Lipiţi pe globuri poze cu cei dragi, în special cu copiii, astfel vor descoperi anul viitor cu bucurie poza de anul trecut şi vor vrea să o ”actualizeze”
  • Filmaţi aceste pregătiri şi la Crăciunul viitor le puteţi revedea
  • Faceţi felicitări şi le trimiteţi celor dragi care nu vă pot fi alături – o felicitare facută manual special pentru cineva este mult mai valoroasă decât una stereotip cumpărată în grabă de la magazin.
  • Cei mai în vârstă îi pot învăţa pe cei mai tineri să facă ornamente, aşa cum se făceau pe vremuri din hârtie, conuri, cioburi de globuri etc care nu costă mare lucru dar au farmecul de a fi făcute împreună cu cei dragi
  • Împodobiţi bradul împreună cu familia şi prietenii
  • Gătiţi împreună bucatele de sărbători
  • Rugaţi-ii pe cei mai în vârstă să povestească despre cum era Crăciunul pe vremea lor
  • Părinţii pot povesti copiilor întâmplări amuzante despre cum au reacţionat aceştia din urmă când au văzut prima dată bradul sau când l-au surpins în miez de noapte pe Moş Crăciun, care, nu se ştie de ce semăna cu tata, cu bunicul sau cu unchiul
  • Sunaţi prieteni şi rude cu care nu aţi mai vorbit demult –  un telefon şi o invitaţie la masă valorează mai mult decât un sms stereotip sau un cadou scump şi strălucitor
  • Dăruiţi  – învăţaţi copiii să dăruiască – Crăciunul este despre a dărui bucurie care vine din suflet şi nu din mărimea sau costul cadoului
  • Învăţaţi copiii despre bucuria interioară venită din a dărui şi a petrece timp de calitate cu cei dragi
  • Creaţi acasă atmosfera tihnită, plină de farmec şi magie astfel încât copilul să nu tânjească după zgomotul şi strălucirea oferite de mass-media.

de Alexadra Siru, psiholog si psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Provita

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Ioana Siru
Psiholog si psihoterapeut - 13 ani de experienta in domeniul psihologiei, dintre care 7 ani in psihoterapie.   Detine un atestat de psiholog clinician specialist, precum si unul de psihoterapeut practicant autonom.   Detine cursuri de specializare in psihoterapie cognitiv comportamentala ...
citește mai mult
5 paşi pentru a avea un an nou de succes
5 paşi pentru a avea un an nou de succes
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”