Cum să ai succes: 4 trucuri imbatabile

Ţi se pare că tipa aia frumoasă care are biroul în faţa ta este mai des promovată? Crezi că înfăţişarea ta ştearsă îţi afectează performanţele la birou? Ei bine, da. Iată câteva soluţii care sigur îţi vor folosi! 

Persoanele care arată bine câştigă cu 12 până la 17% mai mult decât cei care ocupă aceleaşi posturi, dar au o înfăţişare banală. Motivul? Încrederea în sine. Oamenii frumoşi primesc întotdeauna confirmarea calităţilor lor. De aceea sunt încrezători în forţele proprii şi performanţele lor la birou sunt superioare. Dacă vei face ceva pentru a arăta mai bine, calitatea muncii tale va fi superioară şi recompensa financiară pe măsură.

Schimbă-ţi atitudinea!

Crezi că persoanele care au succes se simt tot timpul confortabil în situaţii sociale? Nimeni nu este sigur pe el în permanenţă. Dar există trucuri care te pot face să pari în largul tău oricând. Este vorba doar de limbajul corpului. Când oamenii sunt tensionaţi, adoptă o expresie rigidă, care poate fii detectată de la distanţă. Un zâmbet va păcăli pe oricine, inclusiv propriul tău creier. Uită-te în ochii persoanei cu care vorbeşti şi începe treptat să zâmbeşti. Acest lucru te va face să pari încrezătoare în tine şi strădania de a părea detaşată te va face să nu te mai gândeşti la problemele tale.

Psihologul Luminiţa Ghiţă te sfătuieşte: „O atitudine pozitivă îţi va da o stare de bine care te va ajuta să te concentrezi şi să fii mai eficientă în ceea ce faci. Nimeni nu este perfect, dar scoate-ţi în evidenţă calităţile! Dacă te afli în faţa unei persoane care te stresează, gândeşte-te cum ar arăta aceasta într-o postură ridicolă. Toţi suntem oameni, aşa că şi persoanele cele mai înspăimântătoare au slăbiciunile lor, care pot fi exploatate“

Eşti pregătită să fii în centrul atenţiei?

După cum poate să-ţi spună orice persoană de succes, încrederea în sine poate fii uşor mimată. Este ca un fond de ten care îţi acoperă defectele. Este cineva la birou care te face să nu te simţi în largul tău? Nu-l evita, mergi dimineaţa şi socializează. Întreabă-l cum şi-a petrecut seara sau cum i s-a părut ultimul film pe care l-a văzut. Atunci când ai iniţiativa unei conversaţii, tu eşti cel care controlează situaţia. Ba mai mult decât atât, îndrăzneala ta îi va face pe cei din jur să te aprecieze mai mult şi să nu te ignore atunci când au de luat o decizie.

„Chiar dacă ţi se pare ridicol, stai în fiecare zi câteva minute în faţa oglinzii şi vorbeşte. Imaginează-ţi că-l ai în faţă pe şeful tău şi îi spui toate nemulţumirile tale de la birou, sau ideile grozave pe care le ai şi pe care nu îndrăzneşti să le spui la şedinţe. Odată ce te vei obişnui cu această rutină, îţi va fi mult mai uşor să te afli în centrul atenţiei şi să te exprimi de câte ori ai ocazia!“ îţi spune specialista noastră.

Învaţă să-ţi placă să faci lucruri cu care nu te simţi confortabil

Încrederea în sine creşte atunci când îţi asumi riscuri şi te străduieşti să faci lucruri care nu te caracterizează. Te simţi stresată la şedinţe? Încearcă să-ţi prezinţi tema în primele minute ale întâlnirii, astfel nu vei sta stresată timp de o oră până să-ţi vină rândul. Cu cât vei aştepta mai mult, cu atât îţi va fi mai greu. Trebuie să-ţi faci simţită prezenţa încă de la început, chiar dacă asta înseamnă să rogi pe cineva să aprindă lumina. Ia cuvântul de câte ori se iveşte ocazia. Nu fii stresată, eşti cu colegii tăi pe care îi ştii de ani de zile şi şeful tău, indiferent cât ar fi de exigent, nu te chinuie intenţionat. Gândeşte-te că eşti acasă şi îi ai invitaţi pe toţi şi nu-ţi foloseşte la nimic să te stresezi, pentru că trebuie să fii o gazdă perfectă.

Psihologul nostru te sfătuieşte: „Problemele nu se rezolvă de la sine dacă le eviţi sau dacă le amâni. Încearcă să faci lucrurile neplăcute cât mai repede pentru că astfel vei înlătura de la început stresul. Implică-te în ceea ce faci fără să-ţi fie teamă că greşeşti. Nimeni nu este perfect, aşa că fiecare este supus greşelii. Asumă-ţi riscul de a fii tu însăţi!“

Foto: 123rf.com

 

 

 

 

Citește și:
Cum să ai succes în viaţă: cele 7 ingrediente necesare
5 paşi pentru a avea un an nou de succes
5 secrete pentru a ajunge o persoană de succes
Ce fac oamenii de succes înainte de 9 dimineaţa
Succes = fericire ?
10 lucruri pe care oamenii de succes le fac în viaţă
Exclusiv Online - 13.07.2018
Taguri: succes, cariera

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.