Cum să faci şi să primeşti complimente

Te simţi grozav când dăruieşti şi este o adevărată bucurie când primeşti. Fie că este vorba de vorbe bune, dragoste, ajutor, cadouri sau un zâmbet. Aşa că de ce să nu o faci mai des?  

Gândeşte-te la ultima dată când cineva ţi-a făcut un compliment. Ţi-a plăcut, nu-i aşa? Viaţa poate fi dură de cele mai multe ori, aşa că este important să ne concentrăm pe lucrurile mărunte care ne oferă bucurie în zilele în care nu ne simţim tocmai în al nouălea cer. „Când primeşti un compliment ziua ţi se înseninează pur şi simplu“, spune psihologul Claudia Mihalache. Şi faptul că ne place să primim complimente nu este un semn de slăbiciune. „Oamenii au nevoie să fie plăcuţi de cei din jurul lor, pentru că este în firea lor să fie aşa.“, adaugă specialista noastră. „În copilărie laudele ne ajută să ne dezvoltăm şi ca adulţi încă ne influenţează semnificativ“, spune psihologul nostru.

Dar lucrul cu adevărat interesant atunci când vine vorba despre laudă este că poate fi uşor o sabie cu două tăişuri. „Când cineva ne face un compliment creşte automat stima noastră de sine, dar cercetările au arătat că nu este suficient să primim cuvinte de laudă, trebuie să şi fim capabili să spunem lucruri frumoase pentru a ne simţi cu adevărat bine“, te asigură specialista noastră. Efectele pozitive nu vin doar atunci când primeşti complimente ci şi de fiecare dată când faci. „Suntem parte a unei culturi care ne-a obişnuit să-i denigrăm pe cei din jur. Citim cu interes fiecare bârfă despre vedete, suntem necruţători când vine vorba despre defectele altora. Dar atunci când cauţi ceea ce este mai rău în oameni nu faci decât să contribui la părerea proastă pe care ţi-o vei construi despre tine. Şi tot studiile au demonstrat că persoanele care au o părere bună despre ele şi în acelaşi timp despre ceilalţi, sunt mult mai fericite decât restul.“, spune psihologul Claudia Mihalache.

Aşadar, cum ar trebui să procedăm? Citeşte ghidul nostru despre cum să-i faci pe cei din jurul tău să se simtă speciali şi să primeşti în schimb o stare de bine.

CUM SĂ-ŢI COMPLIMENTEZI…

… Partenerul de viaţă

„Uitând să faci din când în când complimente partenerului de viaţă nu înseamnă altceva decât că pur şi simplu consideri că îţi aparţine necondiţionat şi aceasta este o atitudine păguboasă pe termen lung“, te asigură psihologul nostru. Chiar dacă în relaţia voastră, nici el nu este mai generos cu complimentele, trebuie să ai mereu în vedere că „Într-o relaţie este esenţial să arăţi că acea calitate pe care o complimentezi chiar înseamnă ceva pentru tine. Pentru că acesta este, dincolo de aparenţe, un pas în relaţia voastră şi o modalitate de a vă reaminti motivele pentru care sunteţi împreună“. Când îi faci un compliment spune ceva de genul: „Mă simt norocoasă să fiu împreună cu un tip atât de arătos ca tine“ şi nu un sec „Arăţi bine!“

…Un coleg

Majoritatea joburilor din ziua de azi sunt destul de stresante. Ni se cere să facem din ce în ce mai multe cu resurse mai puţine. Aşa că acum mai mult ca niciodată, trebuie să ne manifestăm aprecierea pentru cei din jurul nostru, pentru a ne păstra moralul ridicat. De cele mai multe ori stai mai mult la birou decât acasă şi îţi vezi colegii mai des decât familia, aşa că nu te zgârci cu laudele. Astfel nu doar cei din jurul tău se vor simţi bine, ci şi tu. „Dacă ai o poziţie de conducere, profită de ea pentru a-ţi recompensa echipa de fiecare dată când îndeplineşte o sarcină, nu doar de câteva ori pe an. Poţi face acelaşi lucru şi cu colegii care au aceeaşi funcţie ca tine.“, spune psihologul Claudia Mihalache. Şi aici, problema este de nuanţă. Când lauzi un coleg, nu-i spune: „Te-ai descurcat bine, dacă o ţii tot aşa vei ajunge la fel de bun ca mine“, ci încearcă mai degrabă cu „A fost o adevărată bucurie să lucrez cu tine la acest proiect, este incredibil cât eşti de focusat pe ceea ce ai de făcut!“

… Un prieten

„Dacă îi spui unui prieten care sunt lucrurile care îţi plac la el, cu siguranţă se va simţi preţuit“, spune psihologul nostru. „De multe ori nu înţelegem exact care sunt lucrurile pe care ceilalţi le plac la noi, aşa că este reconfortant să le auzi din perspectiva unui prieten“, adaugă specialista noastră. Uneori un lucru frumos spus unui prieten îi poate schimba părerea acestuia despre sine. Şi nu este nevoie să punctezi calităţi esenţiale, uneori şi faptul că are simţul umorului şi tu îi spui asta îi poate lumina dacă nu viaţa, măcar ziua. Poţi să fii atentă atunci când faci un compliment, chiar dacă este vorba despre un prieten bun. Ar trebui să spui „Arăţi grozav cu cămaşa aceasta. Chiar te pricepi să-ţi asortezi o ţinută!“, chiar dacă primul impuls este să zici: „Frumoasă cămaşă, mi-o împrumuţi şi mie?“

5 motive pentru care nu facem complimente

Eşti într-o permanentă competiţie „Pentru că suntem fiinţe sociale, ne comparăm permanent cu cei din jurul nostru“, spune psihologul Claudia Mihalache. „Când o persoană cu care lucrezi pare foarte sigură pe sine şi este foarte complimentată, nu vrei să-i spui lucruri frumoase, pentru că prin comparaţie cu ea vei părea mult mai lipsită de calităţi“, adaugă specialista noastră.

Nu vrei să pari falsă Uneori eviţi să complimentezi un coleg sau un superior pentru că nu vrei să pari încrezută şi nesinceră.

Răspunzi cu aceeaşi monedă Dacă partenerul tău nu îţi spune aproape niciodată vorbe frumoase, tu de ce ar trebui să-l ridici în slăvi?

Simţul ridicolului „Sunt persoane care se feresc să facă complimente, de teamă să nu fie greşit înţelese“, spune psihologul nostru.

Încredere în sine scăzută „Persoanele care nu au încredere în sine au tendinţa de a evita să facă altora complimente, din teama de a părea şi mai lipsite de calităţi decât se cred deja“, spune psihologul Claudia Mihalache

Cum să primeşti şi mai multe complimente fără să pari că ţi le doreşti în mod special

  • Nu face complimente doar că să primeşti altele în schimb

„Aceasta este o atitudine caracteristică în special femeilor, dar de cele mai multe ori este strict o chestiune de politeţe“, spune specialista noastră. Un schimb de complimente este de cele mai multe ori nesincer, aşa că spune lucruri frumoase despre cineva doar dacă asta crezi, nu pentru că aştepţi ceva în schimb.

  • Nu te lăuda sperând că vei fi complimentată

Dacă încerci să subliniezi în mod evident ce calităţi ai, e posibil să fii ironizată, nu complimentată pentru ele, aşa că încearcă să eviţi situaţiile de genul acesta. Nu mai „vâna“ complimente, chiar dacă realizările tale te-ar îndreptăţi să le obţii. De fiecare dată încearcă să împărtăşeşti ceea ce ţi se întâmplă cu cei care ar aprecia. Spre exemplu, dacă ţi-ai cumpărat o rochie senzaţională şi ştii că iubitul tău nu este genul care să fie impresionat de aşa ceva, spune-i despre achiziţia ta prietenei tale obsedate de haine, ea sigur va aprecia achiziţia.

  • Adaptează-ţi aşteptările la realitate

Sunt oameni cărora li se pare pur şi simplu ciudat să facă un compliment. Spre exemplu, iubitul tău: ştie că eşti frumoasă şi i se pare redundant să-ţi spună un lucru atât de evident.

  • Învaţă să primeşti complimente

De fiecare dată când cineva îţi spune un lucru frumos, zâmbeşte şi spune un „mulţumesc!“ sincer şi relaxat. Indiferent ce simţi, nu contrazice pe nimeni când îţi face un compliment, pentru că asta nu înseamnă că eşti modestă ci doar nepoliticoasă.

Foto: 123rf.com

 

Citește și:
Complimentele au un efect pozitiv asupra performanţelor
Brânza camembert, chilipirurile şi complimentele pot aduce fericirea femeilor
Exclusiv Online - 19.06.2018
Taguri: compliment

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.