Superstiţii de nuntă sau tradiţii la nuntă?

Ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut? Tortul e un simbol al iubirii şi trebuie să fie cu cât mai multe etaje? De ce mireasa aruncă buchetul? Sunt ritualuri vechi de când lumea şi pe care oamenii le iau în serios pentru a atrage norocul şi a pune pe fugă ghinionul. Află cum au luat naştere cele mai cunoscute superstiţii legate de acel momentul unic în viaţa fiecărui om.
  • Publicat:
Superstiţii de nuntă sau tradiţii la nuntă?

Ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut? Tortul e un simbol al iubirii şi trebuie să fie cu cât mai multe etaje? De ce mireasa aruncă buchetul? Sunt ritualuri vechi de când lumea şi pe care oamenii le iau în serios pentru a atrage norocul şi a pune pe fugă ghinionul. Iată cum au luat naştere cele mai cunoscute superstiţii legate de acel momentul important în viaţa fiecărui om.

Domnişoară de onoare de 3 ori

Această superstiţie porneşte de la ideea că după 2 vine 3, ceea ce înseamnă că nu se poate întâmpla nimic, fie bun, fie rău, fără să-i urmeze şi o a 3-a variantă. Şi totuşi, în acest caz, înseamnă ghinion. Dacă eşti domnişoară de onoare de 3 ori, nu te mai măriţi. Numărul 3, care reprezintă continuarea vieţii sau a norocului, îşi dezvăluie sensul secundar, drama de a nu obţine ceea ce râvneşti. Ca să spargi ghinionul, trebuie să fii domnişoară de onoare de nu mai puţin de 7 ori, dat fiind că acesta este numărul schimbării.

Plânsul la nuntă, la ziua de naştere

Emoţia care ne cuprinde la ceremonii şi care ne poate aduce chiar în pragul lacrimilor trebuie înăbuşită. În toată Europa, se crede că cel care plânge de ziua lui va plânge tot anul şi că lacrimile vărsate în ziua propriei nunţi durează pe toată perioada căsătoriei.
În schimb, în Spania şi în America Latină, o mireasă care plânge la nunta ei nu va mai plânge niciodată, pe durata căsniciei. A plânge la trecerea de la o etapă la alta a trecut întotdeauna drept un act simbolic de maturizare şi dobândire a unor responsabilităţi sau de pierdere a unei familii pentru a întemeia o alta – dacă ne referim la nuntă.

Ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut, ceva albastru

Un simbol al noii vieţi în comun care stă să înceapă, un element de continuitate, aparţinând cuiva care a fost fericit în căsătorie – niciodată o văduvă –, ceva care să invoce prosperitatea, de exemplu o bijuterie de aur împrumutată, şi un obiect albastru, reprezentând fidelitatea.

Fără perle

Perlele aduc lacrimi într-o căsnicie. Mitologiile clasice asociază perla cu lacrimile Lunii, care au căzut în mare. În alte culturi, perlele sunt lacrimi ale îngerilor, care le-au vărsat în timp ce deplângeau păcatele oamenilor. În schimb, vechii greci credeau că, dacă mireasa poartă perle, îi va îndupleca pe zei să nu-i mai trimită şi alte lacrimi. În prezent, cea mai bună soluţie este să nu porţi nimic.

Mirele ia mireasa în braţe şi o trece pragul

Revenim la Roma clasică, în anul 50 î.C., după cum scrie Catul în Poemele sale. Mirele îşi lua mireasa în braţe pentru a fugi de un inconvenient de natură superstiţioasă: nu cumva să se împiedice, iar spiritele malefice aşezate pe prag să le fure fericirea.

Tăiatul tortului

La nunţile romane, se obişnuia să se rupă o pâinişoară deasupra capului miresei, pentru a-i asigura longevitatea şi forţa de a face mulţi copii. Firimiturile care cădeau pe jos erau mâncate imediat de nuntaşi, ca să capete măcar o fărâmă de noroc. De aici până la tortul miresei, n-a mai fost decât un pas.
De la Roma ajungem în Anglia medievală, unde invitaţii aduceau prăjiturele care erau aşezate în grămăjoare. După ce mirii se sărutau deasupra tuturor prăjiturilor, acestea erau împărţite între invitaţi, cu o glazură de zahăr. Iată originea torturilor actuale cu mai multe etaje, care sunt tăiate de mireasă cu ajutorul mirelui, ca simbol al unirii lor. În Statele unite, Marea Britanie şi Franţa, femeile necăsătorite pun puţin tort într-un inel şi-l aşează sub pernă, ca să-şi viseze ursitul.

Sărutatul miresei

A început ca un gest de control din partea unui anonim roman, care voia să verifice dacă soţia lui băuse vin… şi s-a transformat într-o modalitate de a pecetlui încrederea între însurăţei după ceremonie. În culturile antice, departe de a simboloza iubirea, sărutul servea la încheierea afacerilor sau ca semn de supunere. Acum un secol, în Scoţia, cel dintâi care săruta mireasa era preotul care oficia căsătoria, nu mirele.

Vălul miresei

Nu numai că mireasa trebuie să poarte vălul unei femei care a fost fericită în căsnicie, dar acesta este absolut necesar pentru a o feri de deochi, asemenea umbrelelor de la nuntă, în China.

Verighetele

Apian Egipteanul, istoric roman născut la Alexandria şi care a trăit în secolul II d.C., descria existenţa unei vene a iubirii, care pleacă de la inimă şi ajunge la cel de-al 4-lea deget al mâinii stângi. Această informaţie – neadevărată – a fost preluată şi amplificată de grămăticul roman Macrobiu, în secolul V, pentru a justifica rolul romantic al schimbului de verighete – simbol al puterii şi al nemuririi – în ceremonia căsătoriei. Fiind centrul iubirii într-un cuplu, cei doi soţi nu aveau voie s-o scoată de pe deget şi nici s-o piardă, sau iubirea lor ar fi avut aceeaşi soartă. Prin purtare, iubirea se consolidează. Degetul pe care se poartă depinde de tradiţia religioasă; evreii ortodocşi poartă verigheta pe arătătorul mâinii drepte.

Culoarea ochilor

Culoarea ochilor şi caracterul pe care aceasta îl imprimă se spune că: persoanele cu ochi albaştri sunt sincere; cele cu ochi cenuşii sunt calculate; cele cu ochi verzi au spirit creator, iar cele cu ochi căprui sunt promiscuie înainte de căsătorie, dar fidele, odată căsătorite. No comment.

Broşă – Ac cu gămălie

Un obicei straniu, care face să se mărească lista ritualurilor de nuntă care aduc noroc, este ca femeile invitate să-şi prindă o broşă sau un ac cu gămălie de straie. Femeile necăsătorite le prind cu vârful în sus; femeile măritate, cu vârful în jos. Cui i se desprinde acul, se va căsători. Observaţie: probabilitatea ca acul să se desprindă este întotdeauna mai mare dacă se sfidează legea gravitaţiei, aşa cum fac femeile necăsătorite… obiceiul este răspândit în Spania şi este foarte recent.

Buchetul miresei

În veselii ani 20 ai secolului XX, miresele americane au început să-şi arunce buchetele, de preferat dintr-un loc mai ridicat şi cu spatele, în direcţia invitatelor care doreau să se mărite. Cea care prindea buchetul urma să se mărite prima. O altă versiune despre începuturile acestui ritual ne duce în Franţa.
În anul 1300, a devenit o modă urmărirea miresei pentru a-i scoate jartiera, element aducător de noroc. La rândul ei, mireasa renunţa urmărire, aruncându-şi de bunăvoie jartiera. Mai târziu, jartiera era tăiată, iar mireasa îşi arunca buchetul, ceea ce pare ilogic, dacă ţinem cont de faptul că buchetul era modalitatea prin care egiptenii şi civilizaţiile posterioare încercau să atragă fertilitatea în căsătorie. Prin urmare, de ce să arunci buchetul?

Culoarea rochiei de mireasă

Tradiţia spune:

Rochie de mireasă albă – mire bine ales;
Rochie roşie – mai bine moartă;
Rochie galbenă – îţi va fi ruşine cu soţul tău;
Rochie albastră – îţi va fi fidel;
Rochie verde, nu vrei să fii văzută, aduce ghinion;
Rochie neagră – vei fi săracă;
Rochie de culoarea perlei – vei trăi într-un dezechilibru permanent;
Rochie roz – te vei întrista;
Rochie maro – vei trăi departe de ai tăi.

Toate acestea respectă preceptul stabilit de greci, care preferau albul deoarece indica puritate, candoare, bucurie şi simplitate. Însă multe alte culturi sunt diferite şi folosesc alte culori pentru rochia de mireasă. De exemplu, în China, rochiile de mireasă sunt de culoare roşie.

Orez la nuntă

La orientali – şi nu doar la cei cu ochii oblici, ci şi la hinduşi –, orezul reprezintă prospeţime şi bogăţie şi se traduce prin dorinţa de fertilitate când este vorba despre un cuplu abia căsătorit. Deşi se crede că obiceiul s-a născut în Orient, acest lucru nu e demonstrat. De oriunde ar fi, sănătatea şi bucuria reprezentate de orez au ajuns din Polinezia (unde se mănâncă pe post de hrană matrimonială) în Italia şi în alte ţări din Europa, în care nu doar că prevesteşte abundenţă, ci şi reuşeşte să convingă spiritele malefice să nu pună stăpânire pe miri.
De aceea, încă din Evul Mediu, se aruncă orez în aer. Romanii aruncau cu nuci şi cu dulciuri în mireasă, în timp ce saxonii confecţionau un drum din grâu şi orz, pentru ca mirii să păşească pe el.

Sursă: „Cartea cărţilor de superstiţii. Tot ce trebuie să ştii despre toate ritualurile şi credinţele populare care încearcă să sfideze hazardul”, www.curteaveche.ro 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
Banii - ghid de utilizare
Banii - ghid de utilizare
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”