Trăieşti în prezent sau în viitor? Răspunsul îţi dezvăluie dacă eşti fericită sau nu!

Statistic vorbind, generaţiile anterioare experimentau mai des starea de fericire decât generaţia actuală, asta deoarece părinţii sau bunicii noştri obişnuiau să-şi concentreze toată atenţia pe momentul prezent, rareori proiectându-şi viaţa în viitor.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, oamenii sunt tot mai nefericiţi deoarece proiectează orice acţiune pe care o întreprind într-un scenariu al viitorului, iar cele mai afectate dimensiuni sunt relaţiile sau viaţa sentimentală.

“Părinţii sau bunicii noştri se gândeau mai rar la viitor, deoarece nici prognoza acestuia nu era una radicală. Ştiau că tot ceea ce fac acum, o să facă şi mâine, şi poimâine, şi tot aşa. Aceştia nu se căsătoreau dependent de un proiect de viitor, pe care şi-l construiau în cuplu, cum ar fi casa, maşina, economiile etc., ci în funcţie de alte criterii: dorinţa de a-şi întemeia o familie, dorinţa de a avea moştenitori etc.

Neavând grija accentuată pe care o avem noi pentru aceste probleme materiale, viaţa lor era mult mai relaxată şi axată pe nevoile imediate.

Noi ne-am antrenat mintea să îşi pună fără încetare întrebări despre viitor, cum ar fi: Oare o să-mi cumpăr vreodată casa mea?, Oare mă va lua dacă nu am maşină?, Oare o să mă iubească tot aşa de mult dacă îmi pierd locul de muncă şi rămân fără bani?.

Automat, ignorăm prezentul şi, paradoxal, nu vom ajunge niciodată să ne satisfacem viitorul, dacă nu avem grijă de prezent. Până la urmă, viitorul trece prin prezent, iar dacă prezentul este distorsionat, automat şi efectele viitorului vor fi distorsionate. Viitorul este doar o plăsmuire a imaginaţiei noastre”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Reconfigurarea tiparului mental în trei paşi

Specialistul este de părere că dacă ne “capturăm” mintea un timp îndelungat în proiecţii ale viitorului, se vor instala stări dăunătoare pentru sănătatea noastră, precum anxietatea şi depresia. Tiparul nostru mental axat pe acţiuni din viitor poate fi redefinit dacă vom urma zilnic 3 paşi simpli.

1. Fii conştient de gândurile tale!

“Observă în mod activ gândurile tale şi direcţiile încotro se îndreaptă: se duc în trecut ori în viitor, retrăind trecutul sau construind un viitor fictiv? Observă tiparul pe care îl urmează şi caută, în mod conştient, să le aduci mereu în prezent. Mută-ţi atenţia din planul mental către planul senzorial. Ce ai în jurul tău? Ce vezi? Ce auzi? Ce simţi? Conectează-te la simţurile tale şi revino aici şi acum”, explică psihologul.

2. Respiră

“Concentrează-ţi toată atenţia pe respiraţie. De ce? Deoarece respiraţia nu are trecut sau viitor, ea se petrece aici şi acum. Observă-i ritmul, cât de profund respiri, viteza cu care respiri, mai rapid sau mai lent. Concentrează-te câteva clipe pe respiraţie. Apoi, viitorul mai poate aştepta!”, ne sfătuieşte psihologul Andra Tănăsescu.

3. Conectează-te la corpul tău!

În opinia specialistului, cea mai bună metodă de a deveni prezent este să devii conştient de corpul tău. Care sunt senzaţiile pe care le simţi, care este poziţia corpului tău, cum se mişcă etc.

“Observând cum se simte corpul tău, cum te simţi tu, cum te mişti, revii cu atenţia 100% în prezent. A-ţi simţi corpul acum, în acest moment, este cea mai bună metodă să vii în prezent. Simte suprafaţa pe care stai, simte muşchii şi modul în care se contractă şi se relaxează, simte lucrurile cu care intră în contact pielea ta. Fă acest lucru împreună cu schimbarea gândurilor şi cu observarea respiraţiei şi începe să trăieşti totul din plin, acum, în prezent, bucurându-te de fiecare clipă şi de tot ce îţi rezervă viaţa”, conchide psihologul.

Citește și:
4 afecţiuni care pot fi confundate cu depresia
Teama nejustificată de boală (ipohondria): cum îţi dai seama că eşti ipohondru
10 semne că ai putea suferi de tulburare bipolară
Poziţia corpului ne trădează gândurile! Află ce poate dezvălui limbajul trupului despre tine
Ce sentimente trădează anumite dureri din diferite părţi ale corpului nostru
Exclusiv Online - 04.05.2017
Taguri: transplant, cancer

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.