Radu Vâlcan, primele declaraţii despre evenimentul care îi va schimba viaţa

Radu Vâlcan şi Adela Popescu vor deveni din nou părinţi. Cei doi şi-au propus să fie de nedespărţit până la întâlnirea cu mezinul familiei.

”Am fost extrem de bucuroşi când am aflat, ne doream al doilea copil, aşa că ştiam că e doar o chestiune de timp. Din fericire s-a întâmplat când ne-am propus, aşa că motivele de bucurie au fost pe măsură. Este o altă etapă din viaţa noastră, nu cred că viaţa ni se va schimba foarte mult, asta s-a întâmplat la primul copil. Te maturizezi, dar evident că este viaţa pe care ne-am dorit-o amândoi şi care ne place cel mai mult! Cred că toţi părinţii sunt în asentimentul meu când spun că acesta este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om”, a povestit emoţionat Radu Vâlcan.

 

Prezentatorul emisiunii ”Temptation Island – Insula iubirii” îşi doreşte ca anul acesta să petreacă acasă cât de mult timp se poate, mai ales până în luna decembrie, când va deveni tată pentru a doua oară.

”Anul acesta o să îmi anulez din proiectele care ar trebui să mă ţină departe de casă. E foarte important să fiu alături de Adela şi nu vreau să pierd nicio etapă din perioada sarcinii”, a spus Vâlcan care încearcă în acelaşi timp să îl pregăsească pe fiul său Alexandru pentru întâlnirea cu frăţiorul mai mic: ”Nu ne temem de gelozii, dar încercăm să-l obişnuim uşor-uşor cu ideea că o să aibă un frăţior, să fie pregătit şi înţelegător, în măsura în care poate la vârsta lui. Acum este în faza în care îi pupă burtica mamei sale în fiecare zi. Sunt convins că va reacţiona bine, lui îi plac mult copiii”, a încheiat vedeta Antenei1.

 

Citește și:
Afecţiunile cardiace ale bebeluşului pot fi diagnosticate înainte de naştere
Ce modificări suferă vaginul după naştere
Celulele stem recoltate la naştere, mai eficiente în cazul unui transplant decât cele extrase din măduva osoasă
Pregătirea psihică pentru naştere: 3 sfaturi de care să ţii cont
Vârsta tatălui şi stilul de viaţă asociate cu defectele de naştere
Exclusiv Online - 09.08.2018

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.