Halle Berry arată la 51 de ani ca la 30. Care este secretul ei

Halle Berry a reuşit să câştige pariul cu timpul. La 51 de ani, actriţa arată ca la 30 de ani: picioare tonifiate, abdomen cu pătrăţele, mobilitate cât cuprinde. Halle se declară îndrăgostită de sport, dar vina pentru corpul ei frumos sculptat îi aparţine şi antrenorului ei personal, Peter Lee Thomas.

Actriţa le arată, în fiecare vineri, fanilor ei de pe Instagram unde poate duce pasiunea pentru fitness. Mai nou, Halle Berry demonstrează cum lovirea unei anvelope cu ciocanul poate ajuta la obţinerea unui corp bine definit. Chiar dacă a plouat, cei doi nu au renunţat la planul lor, pe care l-au numit ''Puternicul nostru antrenament de joi''. În filmuleţul postat pe Instagram, actriţa adoptă câteva exerciţii mai puţin obişnuite: foloseşte un ciocan mare cu care loveşte o anvelopă, apoi recurge la câteva mişcări de box.

“Avem un plan de lucru şi am decis să nu renunţăm la el , chiar dacă a plouat. M-am simţit atât de bine că nu am lăsat ploaia să ne înfrângă. Astăzi , vă provoc să faceţi la fel . Indiferent de lucrurile ce apar, nu abandonaţi această bătălie. Câştig, acesta trebuie să fie sloganul tău”, îşi îndeamnă actriţa fanii.

Halle a devenit un tartor al exerciţiilor din momentul în care şi-a împreunat forţele cu Peter. Răsplata:la 51 de ani are cel mai arătos corp pe care l-a avut vreodată. Chiar şi Peter se declară impresionat de pasiunea ei şi recunoaşte că i-a fost greu să creadă că asta este vârsta ei actuală. ''Nu am ştiut ce vârstă are când am cunoscut-o, nu eram interesat de asta. În momentul în care am aflat, am fost complet socat, pentru că are disciplina şi forţa unei femei de 25 de ani" , a spus Peter pentru revista People .

Foto: Hepta

Citește și:
5 idei de dietă şi sport pentru a fi în formă la vară
14 zile pentru starea de bine: ce dietă recomandă Cori Grămescu
Dieta de viaţă a celui mai bătrân bărbat din lume. Cum a reuşit să ajungă la 113 ani
Dieta Kingăi Sebestyen. Alimentul de care antrenoarea de Kangoo Jumps nu se desparte
Exclusiv Online - 16.05.2018
Taguri: sport, picioare, antrenor

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.