Ceai de ROZMARIN

  • Denumire științifică: Rosmarinus officinalis
  • Producător: DaciaPlant

Rozmarinul face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneeană, unde creşte spontan. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ''roua mării'' datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării. În mod tradiţional, rozmarinul era utilizat pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un simbol al amintirilor şi al prieteniei. Grecii antici ardeau rozmarinul pentru a alunga spiritele rele şi bolile. Într-o tradiţie similară, crenguţele de rozmarin erau aşezate sub pernă pentru a alunga coşmarurile. Se mai numeşte mirtin, rojmalin, rusmarin, etc.

Actiuni

INTERN:

Stimulent al circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţeşte memoria, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, adaptogen (antistress), tonic digestiv, coleretic şi colagog, hipocolesterolemiant, antispastic, diuretic, antireumatic, antihipertensiv, antiseptic respirator şi intestinal, antioxidant, antitumoral.
 

EXTERN:
Rubefiant (revulsiv), antireumatic.

Contribuie la

INTERN:

- normalizarea circulaţiei periferice şi cerebrale

- funcţionarea în condiţii optime a memoriei

- reducerea surmenajului psihic şi intelectual

- reducerea stărilor de ameţeală

- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
      - îmbunătăţirea digestiei
      - stimularea producerii şi eliminării de bilă
      - reducerea spasmelor care pot apărea la nivelul tractului intestinal

- menţinerea concentraţiei normale a colesterolului în sânge

- menţinerea tensiunii arteriale în limite normale

- eliminarea disconfortului care apare la nivelul aparatului osteo-articular.

EXTERN:

Contribuie la eliminarea disconfortului care apare la nivelul aparatului osteo-articular.

Indicatii

INTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: vertij (ameţeală), migrene, insuficienţă circulatorie periferică şi cerebrală, la persoanele vârstnice cu tulburări de circulaţie şi memorie, surmenaj psihic şi intelectual, afecţiuni hepatobiliare, indigestie, colici abdominale, hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, gută, reumatism.
 

EXTERN:

Se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii.

Precautii

SUPRADOZARE:

În doze mari (peste 15 grame pe zi), rozmarinul este toxic, producând : crampe abdominale, greaţă, nefrite.

Contraindicatii

Sarcină, alăptare, copii mici, alergie la rozmarin.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

INTERN:

- pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/2 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.

- macerat la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250 ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

- infuzie – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

EXTERN:

- se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.

Ingrediente:

Rozmarin (Rosmarinus officinalis), părţi aeriene.

Exclusiv Online - 26.09.2013

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. Mediafax nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.