Cum facem să depăşim abuzul emoţional şi să nu devenim victime într-o relaţie

Cu toţii ne dorim lângă noi un om care să ne înţeleagă aşteptările, dar, de multe ori,  realitatea bate filmul. Relaţiile sănătoase sunt astăzi din ce în ce mai rare, deoarece oamenii se gândesc mai mult la ei, la interesele lor, la nevoile lor , nu mai au timp sau dispoziţie să le asculte şi pe cele ale partenerilor.

În opinia psihologului Lenke Iuhos, greşeală cea mai frecventă, pe care o fac majoritatea oamenilor, este că îşi formeză mental imaginea partenerului ideal, iar atunci când cunosc pe cineva ajung să îl compare cu acea proiecţie. Abia de atunci încolo vor apărarea problemele de relaţionare, deoarece partenerul real, spre deosebire de cel imaginar, va avea defecte.

La început, pentru a nu-şi subestima puterea de a decide corect, persoana în cauză va încearca să nu ia în seamă aceste discrepanţe, se va autominţi. În timp, toate aceste frustrări autoinduse vor escalada, aşa vom ajunge să îi pedepsim pe cei de lângă noi: unii dintre noi devin agresivi, alţii joacă rolul de victimă, alţii sunt absenţi în propria relaţie, alţii caută vieţi paralele etc. Astfel de tipuri de comportamente dau naştere la diferite tipuri de abuzuri, nu atât fizice, cât mai ales emoţionale.

Abuzul emoţional o povară greu de dus

Abuzul emoţional este o realitate trimisă dintr-o generaţie în alta, tolerată în tăcere în zilele noastre.. ,,În general, credem că  abuzurile emoţionale sunt mai uşoare decât cele fizice şi se poate trăi cu ele. De foarte multe ori, ne întâlnim cu abuzul emoţional în familie, în cuplu, în relaţia cu părinţii. Uneori, părinţii sunt abuzaţi de copiii lor adulţi, alteori suntem abuzaţi de colegii de serviciu de, şefi etc.”, explică psihologul Lenke Iuhos. 

Situaţia de abuz emoţional este cea în care o persoană umileşte (“nu eşti bun de nimic”), privează de drepturile  emoţionale (“nu te plânge”), ceartă, critică într-un mod agresiv („nu pot face nimic din cauza ta”), cu alte cuvinte are nişte manifestări prin care persoana abuzată începe să se îndoiească de ea însăşi. 

De ce persoanele abuzate nu conştientizează pericolul

Persoana abuzată ajunge să se simtă neînsemnată, vinovată, caută să repare lucrurile într-un mod sau altul, începe să creadă că nu are nevoie de respect, se îndoieşte de sănătatea sa mentală. ,,În general, victimele abuzului emoţional nu conştientizează ce se întâmplă cu ele, chiar o viaţă întreagă trăiesc aşa, căci li se pare o normalitate. Tolerează abuzul, pentru că sunt familiarizate cu el din copilărie. Acest lucru este cauzat de faptul că nu ştiu ce înseamnă dragostea fără jigniri, fără ironii, fără glume proaste, fără descurajare, fără umilire, fără stres etc”, spune psihologul Lenke Iuhos.

Specialistul crede că abuzul emoţional este comis de acea persoană care nu are o empatie suficientă cu emoţiile celuilalt. Cel care răneşte nu conştientizează ce simte cealaltă parte

Cel care abuzează îşi alege bine ... “victima”

De regulă, persoanele care au predispoziţie către abuz (pentru că au fost abuzate în  copilărie) îşi aleg foarte bine partenerul de cuplu, deoarece vor să deţină mereu controlul. ,,Victima” va fi o persoană vulnerabilă, care seamănă cu eul lui din copilărie, care îşi exteriorizează des defectele, astfel încât găseşte mereu motive de nemulţumire. Aceste perioade de abuz sunt ciclice, deoarece abuzatorul nu va adopta acest tip de comportament non stop. Va trece printr-o perioadă intensă în care-şi va abuza partenerul, apoi va lua o pauză şi totul va reveni la normal, apoi va mai continua o nouă serie de abuzuri emoţionale. Va şti mereu când să se oprească, astfel încât să nu depăşească o limită a suportabilului, va urma o perioadă de calmitate, iar apoi îşi va continua tirul de insulte asupra partenerului.

Pentru că nu a dus niciodată abuzul la extrem, partenerul are tendinţa de a ierta sistematic aceste crize în cuplu, va acorda de fiecare dată o nouă şansă, iar suferinţa se va amplifica de la an la an.

Cum ne creştem copiii

Psihologul Lenke Iuhoş ne oferă câteva sfaturi despre cum să ne creştem copiii astfel încât aceştia să nu devină nişte adulţi abuzaţi.

  • Un copil crescut puternic are sentimentul valorii personale. Dacă vom creşte un copil puternic, acesta se va simţi iubit pentru ceea ce este el, cu valorile şi defectele lui. Nu va fi valoros pentru că ia note bune la şcoală sau pentru că îşi ascultă părinţii, ci va avea încredere în el. În momentul în care copilul creşte, datorită iubirii necondiţionate, care nu exclude disciplina, învăţarea, exersarea unor activităţi de viaţă,  devine empatic, iubitor, atent la valorile lui şi ale celor din jur. Un copil puternic, dacă va fi atacat la valorile sale personale, nu se va lăsa jignit, devalorizat sau umilit. El îşi va proteja valoarea singur, căci ştie că în depărtare e respectat şi iubit
  • Un copil crescut cu resurse face faţă abuzului mult mai bine. Resursele reprezintă puterea noastră interioară de a ne ridica in ciuda dificultăţilor, chiar şi după ce am fost răniţi foarte puternic. Un copil care ştie ce poate să facă şi care sunt abilităţile lui, care conştientizează că mai are multe de învăţat şi de descoperit în viaţă, care ştie când e momentul să ceară ajutorul şi când se poate descurca independent, va avea întotdeauna un pilon de sprijin, va fi mereu ancorat bine în realitate, va fi prezent în societate, va comunica sănătos, atât cu adulţii, cât şi cu copiii.
  •  Un copil expus la diferite situaţii de viaţă va fi mai greu de păcălit. Trebuie să le dăm voie copiilor noştri să se confrunte cu diferite situaţii din viaţă, astfel încât să capete experienţă şi să înveţe cum să-şi gestioneze trăirile. Desigur, totul trebuie asistat şi monitorizat de părinte, dar trebuie să îi oferim şi autonomie.
Exclusiv Online - 02.11.2017
Taguri: cuplu, relatie, abuz

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.