Cum se modifică organul genital masculin odată cu înaintarea în vârstă

  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum se modifică organul genital masculin odată cu înaintarea în vârstă
Sursa foto: Shutterstock

Organul genital masculin suferă anumite schimbări pe măsură ce îmbătrânești. Vei observa că penisul nu numai că va fi mai flasc pe măsură ce anii trec, ci şi că va căpăta un aspect cu care nu eşti obişnuit. Schimbările survenite odată cu îmbătrânirea sunt numeroase şi adesea neplăcute.

Află cum se schimbă organul genital masculin odată cu vârsta!

Organul genital masculin devine din ce în ce mai mic

Este normal ca organul genital masculin să „intre la apă” pe măsură ce îmbătrâneşti. Asta din cauza nivelurilor scăzute de colagen din organism, adică acea proteină care ajută pielea să-şi menţină fermitatea şi elasticitatea.

Pentru a contracara cât de cât acest proces natural, este indicat să îţi ţii greutatea sub control, acordând atenţie în special zonei abdominale.

Scrotul pierde lupta cu gravitaţia

Altfel spus, sacul care conţine şi protejează testiculele se va lăsa, aşa cum se întâmplă şi cu sânii doamnelor în etate. Iar acest lucru este cauzat de pierderea masei musculare.

Poţi încerca să previi această problemă făcând mai multă mişcare şi adoptând o dietă bogată în proteine, care constituie „cărămizile” ce stau la baza sistemului muscular.

Organul genital masculin se va curba

Odată cu vârsta, penisul se va îndoi, căpătând o curbură permanentă pe care nu ai cum să o previi.

„Traumele” repetitive, cum ar fi sexul, lenjeria strâmtă ori chiar anumite sporturi, favorizează acest aspect neplăcut pentru orice bărbat. Desigur, asta nu se întâmplă în floarea vârstei, ci de la 60-70 de ani încolo.

Disfuncţii erectile (in)evitabile

Peste 30 de milioane de bărbaţi, de toate vârstele, se confruntă cu disfuncțiile erectile. De cele mai multe ori, de vină este fluxul sanguin necorespunzător, care nu ajunge la nivelul penisului şi împiedică astfel erecţia sau menţinerea acesteia.

„E ca şi cum ai avea un infarct la nivelul penisului”, spune dr. Brian Steixner, medic urolog la Centrul de Urologie Jersey.

Din fericire, problema poate fi evitată sau ameliorată dacă adopți măsuri similare în cazul infarctului: dietă echilibrată, sport şi investigaţii periodice la medic.

Risc mai crescut de cancer

Pe măsură ce îmbătrâneşti, ca urmare a scăderii nivelului de testosteron, testiculele se micșorează, dar acest semn poate indica și un cancer testicular, avertizează medicii.

Dacă ai și alte simptome, cum ar fi prezența unor umflături, noduli pe suprafața testiculelor, mergi la medic pentru o consultație.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”