Puncte de grăsime: cauze, tratament

FOTO: 123rf.com FOTO: 123rf.com

Multe femei se confruntă cu puncte mici de grăsime, galbene sau albe, care uneori îşi fac apariţia din senin pe faţă. Acestea reprezintă chisturi de keratină ce pot afecta persoanele de orice vârstă, inclusiv nou-născuţii. Domnul doctor Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog, explică din ce cauze apar aceste puncte de grăsime, care este diferenţa dintre ele şi acnee, dar şi cum pot fi tratate.

Puncte de grăsime vs acnee: diferenţe

La prima vedere, punctele de grăsime se aseamănă cosşurilor, dar ele au o structură mai fermă şi apar în zone de piele non-grase, de cele mai multe ori pe faţă, buze, pleoape şi obraji. Cu toate acestea, ele pot fi întâlnite şi în alte zone ale corpului, cum ar fi pe spate sau organele genitale. Chiar dacă nu prezintă mâncărimi sau durere, pentru unele persoane pot cauza disconfort din punct de vedere estetic.

“Denumite milia în termeni medicali, aceste puncte sunt sunt chisturi mici, cu dimensiuni de 1 până la 2 milimetri, care se formeaza atunci când celulele moarte ale pielii sau keratina sunt blocate sub piele. Pe lângă aspect, nu există alte simptome ale afecţiunii. În unele cazuri, pacienţii raportează mâncărime sau disconfort, însă milia este diagnosticată prin aspect, fără alte teste speciale”, explică specialistul dermatolog.

Puncte de grăsime: cauze

Principala cauză a apriţiei miliei adulte este utilizarea de produse comedogenice, adică cele care conţin uleiuri, care pot interfera cu capacitatea pielii de a elimina celulele moarte.

“Produsele grase sau uleiurile aplicate la suprafaţa pielii şi care provoacă obstrucţia orificiului extern al glandelor sebacee şi sudoripare sunt printre principalii factori care favorizează apariţia acestor puncte albe. Iritaţia produsă de creme pe bază de derivaţi de vitamina A sau retinoizi şi produsele pe bază de alcool pot avea şi ele acelaşi efect. Transpiraţia excesivă poate juca un rol important şi ea în apariţia milia, la fel ca şi razele ultraviolete – observându-se că milia apare mai frecvent în cazurile în care pielea a fost afectată de soare”, spune domnul doctor. “Problema poate fi identificată şi la sugarii şi bebeluşii care transpiră excesiv, care au hormoni transferaţi de la mamă ce provoacă apariţia de puncte albe, precum şi la persoanele adulte care folosesc emoliente grase sau produse alcoolice iritante, adolescenţii cu acnee, femeile adulte cu tulburari hormonale ce conduc la apariţia acneei comediene a adultului”, completează specialistul dermatolog.

Puncte de grăsime: tratament

Un aspect foarte important ţine de evitarea lezării chistului la domiciliu din dorinţa de a scăpa de el, pentru a ne feri de riscul de infecţie şi apariţia de cicatrici. Punctele de grăsime superficiale pot dispărea chiar şi în câteva zile, spontan sau după o exfoliere uşoară. În schimb, cele profunde nu vor dispărea, ci vor rămâne de cele mai multe ori sub piele, nemodicicate, pentru perioade lungi de timp. Aceste proceduri sunt efectuate în cabinetele de specialitate. Îndepărtarea miliei necesită de obicei o incizie, mai ales când chisturile sunt adânc sub suprafaţa pielii. Procedura este rapidă, fără durere, iar riscurile de cicatricare sunt minime.

“Încercarea de a stoarce aceste chisturi asemeni coşurilor va provoca leziuni ale pielii fără a putea elimina problema. Dacă afecţiunea nu trece de la sine în câteva luni şi este deranjantă din punct de vedere estetic, cea mai bună soluţie este sfatul dermatologului, care poate pune la dispoziţie diferite opţiuni de tratament, de la folosirea laserului pentru a îndepărta punctele de grăsime, dermabraziune, peelingul chimic sau crioterapia”, explică domnul doctor Laurenţiu Vlădău.

Citește și:
Mezzosoprana Oana Andra - creme naturale, odihna şi baletul o ajută să arate cu 15 ani mai tânără
Blefaroplastia: ce presupune şi care sunt riscurile
Căderea părului: cauze, modalităţi de prevenţie şi îngrijire corectă
Exclusiv Online - 27.02.2019

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.