Rodia, aloe vera şi mierea fac minuni pentru mâini

Vremea de afară nu este chiar prietenoasă cu mânuşiţele domniţelor afectate vizibil în această perioadă. Se usucă, se înroşesc, se crapă... Pentru a scăpa de senzaţia de disconfort, e musai să ai la îndemână o cremă intens hidratantă, special concepută pentru pielea  agresată de frig, susţin specialiştii.

Printre ingredientele vedetă se numără şi de astă dată rodia. Prin urmare, o cremă de mâini cu rodie este o alegere inspirată. Un astfel de produs contribuie la regenerarea pielii şi redobândirea fermităţii acesteia, datorită complexului de antioxidanţi care previne îmbătrânirea prematură a pielii mâinilor şi formarea petelor cauzate de vârstă.

Uleiul preţios din seminţe de rodii biologice are efect antioxidant şi stimulează regenerarea celulară, dar totodată, îmbunătăţeşte aspectul pielii şi o protejează activ împotriva acţiunii dăunătoare a radicalilor liberi. Pe lângă acestea, uleiul pur de susan şi untul natural de Shea împiedică deshidratarea şi contribuie la fineţea pielii mâinilor pe termen lung.

Extractele din cereale susţin fermitatea şi elasticitatea pielii, iar întreaga compoziţie unică are ca rezultat o piele suplă şi catifelată.

La fel de eficient este şi un gel de curăţare blând pe bază de Aloe Vera. Ajută la calmarea pielii uscate, hidratând-o intens. Mâinile vor fi curăţate şi revigorate. Poţi însă chiar cu mâna ta să te ocupi de aspectul delicatelor mânuşite.

Iată o reţetă eficientă şi uşor de realizat pentru o cremă de mâini pe bază de miere. Ingrediente: zeamă de lămâie, 125 g de ceară de albine, 250 g de miere, 50 g de polen. Într-un vas de ceramică se amestecă doar cu o lingură de lemn cu coada lungă ingredientele din reţetă. Ulterior, se adaugă ceara topită amestecând continuu până se răceşte. În urma aplicării vei obţine mâini fine şi... dulci.
 
Citește și:
Care este produsul indispensabil pentru un ten de porţelan?
Informează-te, tratează corect acneea!
8 cele mai revoluţionare metode de înfrumuseţare care vor fi accesibile tuturor
Exclusiv Online - 21.02.2013

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.