Cancer ovarian: simptome, tratament

Cancer ovarian: simptome, tratament

Un cancer ovarian este o tumora maligna care se dezolta in ovare. In Romania, cancerul ovarian reprezinta a cincea forma de cancer ca frecventa la femei. Anual, se raporteaza peste 1.600 de cazuri noi de cancer ovarian şi peste 900 de decese din aceasta cauza.

Cauze si factori de risc in cancerul ovarian

In general, cancerul ovarian se declanseaza atunci cand, in ovare, celulele sanatoase sufera o mutatie genetica. In mod obisnuit, ceulele sanatoase cresc, se multiplica, au o viata si apoi mor. Transformarea lor in celule canceroase determina o multiplicare a acestora si transformarea lor intr-o tumora.

Factori de risc

Cu toate ca nu sunt foarte clare cauzele aparitiei acestei boli, au fost identificatii principalii factori de risc ai acestei maladii. Printre acestea se numara:

  • Istoricul in familie – intre 10 si 20% dintre femeile care au rude de grad I diagnosticate cu o forma de cancer mamar sau ovarian sunt predispuse sa faca aceasta boala
  • Varsta avansata – cel mai frecvent, cancerul ovarian apare la femeile cu varstele peste 50 de ani, care au intrat la menopauza
  • Absenta nasterilor precum si debutul menstruatiei la o varsta mica (sub 12 ani), dar si instalarea tardiva a menopauzei
  • Administrarea terapiilor cu hormoni
  • Sindromul ovarelor polichistice – factorul de risc creste prin secretia crescuta de hormoni de testosteron

Cancer ovarian: simptome

Cancerul ovarian nu are simptome care sa te alarmeze. Adesea, ele pot fi confundate cu schimbari cauzate de inaintarea in varsta, de schimbarea metabolismului, de alimentatia gresita. Din nefericire, prezenta lor continua se agraveaza in timp, ceea ce face ca pacienta sa se prezinte la medic la cel putin un an de la debutul bolii.

Primele simptome ale acestei forme de cancer pot fi:

  • Dureri in abdomen
  • Senzatie permanenta de balonare, presiune abdominala
  • Indigestie continua, gaze, greata
  • Modificari ale tranzitului intestinal
  • Pierderea poftei de mancare si scaderea neintentionata in greutate
  • Dureri in zona lombara
  • Sangerari vaginale
  • Senzatie permanente de urinare

Investigatii radioimagistice si de laborator

Principalele investigatii de specialitate includ:
• Hemograma pentru stabilirea nivelului de anemie, o stare caracteristica pacientelor cu diagnostic de cancer ovarian
• Determinarea nivelului de antigen CA 125
• Testul hCG, util pentru depistarea unei sarcini normale sau ectopice

Investigatiile imagistice includ:
• Ecografia transvaginala
• Radiografia toracica
• Tomografia in zona pelvina

O alta procedura care poate stabili cu certitudine diagnosticul de cancer ovarian este biopsia percutana cu ac fin (metoda de a colecta celule din tesutul afectat).

Diagnosticul de cancer ovarian

Cu toate ca nu este insotit de simptome specifice decat in stadii avansate ale bolii, fiecare femeie trebuie sa se prezinte la medicul ginecolog la primul simptom descris mai sus.

Atentie deosebita la crampele abdominale, la durerile pelvine, la schimbarile de tranzit si la secretiile genitale cu caracter mucosangvin! Examenul fizic include tuseul vaginal, care poate da informatii despre sensibilizarea organelor genitale si poate palpa masa tumorala.

In functie de gradul de avansare a bolii, se disting patru stadii ale acestei boli:
Stadiul unu – cancerul este intr-o faza incipienta, nu s-a extins mai departe de ovare
Stadiul doi – tumora s-a extins si pe organele din jurul ovarelor
Stadiul trei – cancerul se extinde la alte organe si la ganglionii limfatici din apropiata vecinatate
Stadiul patru – cancerul deja da metastaze – mai des in ficat, plamani, splina

Cancer ovarian: tratament

Un rol important in tratamentul bolii il constituie gradul extinderii afectiunii, precum si starea de sanatate a femeii in momentul in care paseste in cabinetul medical.

Cele mai importante metode de tratament sunt interventia chirurgicala pentru a elimina ovarele si metastazele vizibile si chimoterapia. Pentru femeile cu cancer ovarian in stadiul intai, interventia chirurgicala implica eliminarea ovarului afectat si a trompei uterine, pastrand posibilitatea conceptiei.

In afara de intervenia chirurgicala si chimoterapie, mai există radioterapia care se folosește atunci când celelalte terapii nu sunt potrivite sau nu dau rezultate ori pentru ameliorarea simtomelor (durere, sangerari sau disconfort).

Terapiile țintite ( pe anumite tipuri de celule) pot fi folosite atunci când cancerul ovarian în fază avansată recidivează.

Terapia hormonală poate bloca productia de estrogen pentru a opri cresterea unor tipuri de cancer, insa este destul de rar utilizata.

Evolutie, Complicatii, Profilaxie

Recidiva cancerului ovarian este posibila. In functie de gradul bolii, de tipul si durata tratamentului, medicul va intocmi un grafic al examinarilor si testarilor pe care pacienta le va respecta intocmai.

Riscul dezvoltarii acestui tip de cancer este mai crescut la femeile care nu au fost insarcinate, tocmai de aceea, nasterea si apoi alaptarea la san reprezinta doua metode de a preveni cancerul ovarian.

Recomandari medicale
Cu toate ca nu exista un metoda de screening pentru depistarea cancerului ovarian, specialistii recomanda pacientelor cu factori de risc mare – istoric de cancer de san si ovarian in familie – sa-si faca si testele genetice pentru stabilirea existentei sau nu a mutatiilor genelor BRCA 1 si BRCA 2.
Daca femeia a mostenit acest tip de mutatii genetice si nu a suferit o interventie chirurgicala a ovarelor, obligatoriu va face anual testari pentru CA 125 si ecografii. Daca pacienta sufera de o mutatie de gena BRCA 1, investigatiile medicalte trebuie incepute de la implinirea varstei de 25 de ani, tocmai pentru a preintampina orice modificare a celulelor sanatoase in unele canceroase.

FOTO: 123rf.com

Surse: www.nhs.uk

Articol revizuit in 2022.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal