Abcesul cerebral - cauze, simptome si tratament

Descriere si cauze de abces cerebral

Abcesul cerebral reprezinta o colectie purulenta localizata la nivel cerebral. Intr-un mic procent (circa 10%), agentul patogen este introdus direct din afara organismului la nivel cerebral prin intermediul unei fracturi craniene, a unei zone traumatizate sau la nivelul unei plagi postoperatorii.

In majoritatea covarsitoare a cazurilor (90%), abcesul cerebral este secundar unui proces infectios, cu localizare in alta parte a corpului.

Cele mai multe din aceste infectii au ca punct de plecare sinusurile, urechea medie sau mastoida. Calea de extindere a infectiei este prin contiguitate cu extindere la nivelul osului, meninge, apoi substanta cerebrala sau prin extinderea infectiei de-a lungul venelor, abcesul fiind localizat in apropierea punctului de plecare. De exemplu, cele cu punct de plecare la nivelul urechii sunt localizate la nivelul cerebelului sau la nivelul lobului temporal.

O alta cale de aparitie este cea hematogena (agentul patogen fiind purtat de curentul sanguin de la nivelul unui focar situat la distanta). Rezulta de obicei abcese multiple. Pe aceasta cale se produc abcese cerebrale avand ca punct de plecare infectiile purulente pulmonare, endocardita.

Abcesul cerebral poate fi cauzat de o infectie bacteriana, fungica sau parazitara. Dintre bacterii, streptococii sunt cei mai frecvent intalniti, de obicei in combinatii cu germeni anaerobi. Tipul de microb implicat depinde de punctul de plecare. Astfel, in cazul traumatismelor, sunt frecvent implicati stafilococii, in cele cu punct de plecare otic, apar frecvent germeni enterici iar, in cele cu punct de plecare pulmonar, se intalnesc de obicei streptococi.

Aparitia abcesului cerebral este favorizata de anumite conditii patologice: bolile congenitale cardiace, infectia HIV, transplantul de organ etc.

Cuprins
Descriere si cauze de abces cerebral
Simptomele abcesului cerebral
Investigatii radioimagistice si de laborator
Tratamentul pentru abces cerebral
sus

Simptomele abcesului cerebral

Primul simptom, este de obicei, durerea de cap. Alte manifestari precoce includ starea confuzionala, crizele epileptice, deficitele motorii, tulburarile de echilibru, tulburarile de vorbire. Uneori pot fi asimptomatice mult timp.

Natura manifestarilor neurologice depinde de localizarea abcesului: de exemplu, cele localizate in lobul temporal pot da tulburare de limbaj sau defect de camp vizual, cele din cerebel dau ameteli, instabilitatea mersului, tulburare de coordonare.

Cand debutul este acut, putem avea febra si semne de infectie acuta. Cand se ajunge in stadiul cronic, semnele de infectie dispar.
Pe langa semnele neurologice, sunt de asemenea prezente semnele bolii de baza.

sus

Investigatii radioimagistice si de laborator

Punerea in evidenta a abcesului se face folosind metode imagistice - examenele CT cerebral si RMN cerebral fiind cele mai importante proceduri diagnostice.

sus

Tratamentul pentru abces cerebral

Tratamentul este unul medico-chirugical. De multe ori presupune un lucru in echipa, implicand medici din mai multe specialitati: neurologie, neurochirugie, terapie intensiva, boli infectioase, medicina interna.

Din punct de vedere medical, tratamentul implica administrarea de antibiotice adecvate tipului de germen, corticosteroizi, medicamente antiepileptice (daca pacientul a prezentat crize epileptice), cautarea si asanarea focarelor infectioase.

Abcesele solitare, situate superficial, bine incapsulate, cele asociate unui corp strain, se excizeaza. In cazul in care determina hidrocefalie obstructiva (fiind situate in apropierea ventricului III sau la nivelul cerebelului) se practica indepartarea sau aspirarea abcesului si drenaj ventricular extern.

Terapia combinata - antibioterapie si tratament neurochirurgical - a redus semnificativ mortalitatea in aceasta patologie. Succesul depinde de momentul initierii tratamentului. Daca este surprinsa boala la debut, mortalitatea este intre 5 si 10 %.

Daca tratamentul este inceput cand starea pacientului este grava, cu instalarea comei, mortalitatea este de 50%. Dintre supravietuitori, o treime ramane cu sechele neurologice, cea mai frecventa fiind epilepsia.

Exclusiv Online - 04.02.2015

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.