Cura de slăbire cu apă: cât poţi slăbi în 7 zile, care sunt beneficiile pentru sănătate şi posibilele reacţii adverse

Cura de slăbire de 7 zile cu apă, mai precis postul negru în care consumi doar apă, capătă din ce în ce mai mulţi adepţi, unii susţinând că au slăbit spectaculos şi au scăpat de toxinele din corp, fără să îşi pună sănătatea în pericol. Specialiştii avertizează însă că lipsa caloriilor şi, implicit, a nutrienţilor din alimentaţie poate duce la grave dezechilibre în organism şi favorizează depunerea alarmantă a kilogramelor, odată încheiată perioada de restricţii.

Să vedem ce presupune această „cură” cu apă, care sunt simptomele ce pot apărea pe parcursul celor 7 zile, dar şi efectele pe termen lung asupra sănătăţii!

Trebuie să precizăm din start că această cură cu apă nu trebuie urmată decât după documentare temeinică şi, desigur, după o vizită la medic!

Omul poate trăi fără să mănânce câteva săptămâni, e adevărat, dar asta nu înseamnă că organismul lui nu se resimte. Chiar dacă anumite beneficii se vor face simţite, mai ales la cântar (dar pe termen scurt), trebuie să fiţi conştienţi că nu oricine poate urma acest post negru.

Citeşte şi „Postul, metodă de detoxifiere şi de slăbit, subiect controversat pe forumurile online”

Persoanele care suferă de tuberculoză, gravidele şi cele care prezintă anumite deficienţe nutriţionale trebuie să evite această cură cu apă.

Ce ai voie să consumi în cele 7 zile

În caz că nu ai înţeles de prima dată, singurul lichid permis în această perioadă este apa plată, fără alimente solide sau alt gen de lichide (sucuri, cafea, lapte, ceaiuri etc.). Dar nu oricâtă, ci 2 litri maximum şi de preferat cât mai caldă, deoarece ar favoriza eliminarea toxinelor, susţin adepţii postului negru cu apă.

Cine nu rezistă celor 7 zile are voie să trişeze o zi sau două, apoi să continue procesul de detoxifiere. De exemplu, în zilele 3-4 se poate consuma: apă cu lămâie şi miere, supă strecurată de legume, apă de cocos, suc de fructe, lapte diluat cu apă (cantităţi egale) sau chiar şi fructe ori legume fierte întregi.

Presupuse beneficii ale postului cu apă

Printre aşa-zisele beneficii ale curei de detoxifiere cu apă, amintim:

- Ameliorarea tulburărilor digestive (diaree, dispepsie, colită, gastrită)
- Îmbunătăţirea simptomelor de astm, alegii, sinuzită, diabet, migrene, dureri articulare, constipaţie
- Repararea organelor şi detoxifierea ficatului
- Întărirea sistemului imunitar şi prelungirea speranţei de viaţă
- Pierderea în greutate (între 3 şi 5 kilograme)
- Schimbarea mentalităţii în privinţa regimului alimentar
- Detoxifierea mentală, eliminarea stresului şi îndepărtarea energiilor negative

Ce bine ar fi ca apa să rezolve toate aceste probleme! Deşi nu îi putem contesta importanţa în funcţionarea optimă a organismului, trebuie să privim totuşi cu circumspecţie aceste „beneficii”, deoarece perioada de 7 zile (dar şi cea de după) vine la pachet cu nenumărate efecte adverse ce nu trebuie ignorate.

Pericolele postului cu apă

Potrivit specialiştilor americani de la Universitatea Langone din New York, „nu există suficiente dovezi care să susţină beneficiile postului cu apă în procesul de detoxifiere”.

  • Simptome care pot apărea în cele 7 zile de post

Oboseala şi letargia sunt principalele simptome care apar în urma privării organismului de calorii şi nutrienţi. De asemenea, „ameţeala, vertijul (senzaţia că se învârte totul în jur), durerile de cap, tensiunea arterială scăzută şi aritmiile cardiace pot fi semnalate pe parcursul celor 7 zile de post negru cu apă”, susţin medicii de la American Cancer Society.

Riscul de infarct şi agravarea simptomelor pietrelor la rinichi sunt alte probleme cu care v-aţi putea confrunta.

  • Riscuri pe termen lung

Cu cât postul se întinde pe parcursul mai multor zile, cu atât riscul de complicaţii creşte alarmant. Sistemul imunitar şi funcţionarea normală a organelor sunt compromise, iar rinichii şi ficatul pot suferi modificări severe. Dr. Alan Lieberson afirmă că „au existat cazuri în care unele persoane au rezistat şi 40 de zile doar cu apă, dar asta nu înseamnă că toţi putem supravieţui în asemenea condiţii”.

Chiar dacă postul cu apă duce la pierderea rapidă a kilogramelor, ţineţi cont că acestea sunt în mare parte formate din apă şi masă musculară, deci grăsimea nu va dispărea în urma unei astfel de cure drastice. Fiţi pregătiţi să „încasaţi” mult mai multe kilograme decât aţi pierdut, odată ce vă veţi întoarce la regimul alimentar obişnuit. De asemenea, metabolismul încetineşte pentru a conserva energie, aşa că vei arde mult mai puţine calorii.

Ajungem, din nou, la celebrul sfat „Mâncaţi sănătos”

Nu credem că mai e nevoie să tragem o concluzie, pentru că o puteţi face singuri, consultând lista presupuselor beneficii şi pe cea a riscurilor, dar trebuie să reamintim banalul, dar eficientul sfat dat de toţi medicii nutriţionişti: nu vă înfometaţi, consumaţi alimente bogate în vitamine, minerale, proteine, carbohidraţi şi alţi nutrienţi esenţiali, hidrataţi-vă şi faceţi mişcare!

Citeşte aici care sunt efectele dezastruoase ale înfometării pentru sănătate şi siluetă!

Pentru a slăbi sau a ne menţine greutatea, medicii recomandă să consumăm zilnic 1200(femei)/1500 (bărbaţi) de calorii, pe care să le luăm din alimente cât mai proaspete, neprocesate, cum sunt fructele, legumele, cerelalele integrale, peşte şi fasole.

Apoi, nu treceţi cu vederea importanţa mişcării: efectuate zilnic, 30 de minute de exerciţii ajută la dezvoltarea masei musculare şi la arderea eficientă a caloriilor.

Citește și:
Postul ca tratament: sfaturi şi reţete
Postul - o detoxifiere inteligentă!
Postul, metodă de detoxifiere şi de slăbit, subiect controversat pe forumurile online
Exclusiv Online - 19.01.2017

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.