Pestele – descopera aliatii cei mai sanatosi ai siluetei

  • Publicat:
Pestele - descopera aliatii cei mai sanatosi ai siluetei
Pestele - descopera aliatii cei mai sanatosi ai siluetei

Specialistii englezi au dat note diverselor specii de peste in functie de valoarea nutritionala si gradul de toxicitate al acestora.

COD

Valoare nutritionala
Aliat al persoanelor care vor sa slabeasca, este bogat in iod si vitamina B12. Pe o scala de la 1 la 10, este cotat cu 4 din punct de vedere nutritional.
Potential toxic
Din punctul de vedere al toxinelor, este o specie sigura, dar amenintata in Atlantic. Cotat tot cu 4 pe o scala de la 1 la 10, codul poate fi consumat la discretie.

BATOG

Valoare nutritionala
Este foarte bogat in iod, extrem de pretios pentru glanda tiroida. Cel afumat trebuie inclus ocazional in meniu. A primit sase puncte din 10 pentru valoarea nutritiva.
Potential toxic
Specie amenintata in Atlanticul de Nord, are capacitatea de a se feri de toxine, Este cotat cu 4 punc­te din 10 ceea ce il inscrie la categoria „a se consuma cu masura”.

SOMON

Valoare nutritionala
Campion al meniurilor sanatoase, este foarte bogat in acizi grasi de tip Omega 3, esentiali pentru functionarea creierului. Nota 8 din 10 pentru valoare nutritionala.
Potential toxic
Desi este intalnit in ofertele fabuloase ale restaurantelor de lux, somonul poate stoca un procent semnificativ de periculos de dioxina. Specialistii i-au dat nota4.

TON

Valoare nutritionala
Contine acizi grasi esentiali pentru sanatatea pielii. Procentul de seleniu, un antioxidant pretios, este un argument in plus pentru a primi 6 puncte din 10.
Potential toxic
Are capacitatea de a stoca o cantitate mare de mercur. Femeile insarcinate pot consuma doar 2 portii saptamanal. Deci nota 2 la capitolul siguranta pentru sanatate.

MACROU

Valoare nutritionala
Este cel mai bogat peste in acizi grasi de tip Omega 3, accesibil in multe magazine care comercializeza produse ocenice. Primeste nota maxima la capitolul nutritie.
Potential toxic
Este una dintre speciile „fericite”: nu este amenintat de poluare si de braconaj. Primeste 8 puncte din 10, nota care il recomanda pentru un consum fara probleme.

PASTRAV

Valoare nutritionala
Este o sursa moderata de omega 3. Extrem de gustos, poate fi consumat fara rezerve mai ales daca provine din apele repezi de munte. Primeste 6 puncte din 10.
Potential toxic
Nu a aparut nici un fel de controversa legata de continutul in toxine al pastravului, mai ales al celui de crescatorie. Primeste 6 puncte la capitolul siguranta.

600 de super idei pentru a gati meniuri delicioase

Cate gusturi, atatea retete! Desi punem pariu ca esti mai mult decat obisnuita sa consumi pestele doar in varianta la gratar, mai ales daca te preocupa silueta, iti propunem un adevarat manual de pregatire a celor mai variate soiuri, in cele mai inedite moduri. Si nu ar strica putina variatie, mai ales ca nu trebuie sa-ti obisnuiesti organismul sa consume la nesfarsit aceleasi si aceleasi alimente. Asa ca fii pe faza si cauta cartea „600 de preparate din peste” scrisa de Dan Burculet si editata la Teora.

Autorul iti ofera cele mai felurite tips-uri de la cum trebuie sa decongelezi pestele, pana la desararea lui si la curatarea solzilor. Cat despre preparare, pregateste-te sa incerci retete de ciorbe delicioase de peste cu perisoare sau de ciorbe pescaresti. Si merita sa le savurezi pentru ca nutritionistii spun ca zemurile sunt excelente in dieta deoarece intarzie instalarea senzatiei de foame. Ocazional, poti degusta si din sarmalele din carne de peste sau din bundincile delicioase. Iar daca ai un iubit pasionat de pescuit si cooking, cartea este si un cadou perfect.

Foto: RED DOT

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult
Ia o gustare sanatoasa
Ia o gustare sanatoasa
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân